Mi-e ciudă uneori că nu am limba mai ascuţită și că nu reușesc să spun ce gândesc, de frică să nu supăr, să nu ofensez. Îmi mușc limba, și îmi înghit gândul, de rușinea pe care o simt când văd fătuci și dudui cu pretenții de glam și stil, care umblă nespălate pe sub straturile de ojă și farduri, descusute, nepieptănate, cu unghiile netăiate sau cu alte minusuri la capitolul igienă.
Preferințele pentru haine, priceperea de a îmbina și combina culori, texturi, croieli, țin de gustul fiecăruia, și sunt mai mult sau mai puțin discutabile, fiind influențate de preferințe și gusturi, de buget și accesul la magazine.
Dar dușul de dimineață sau de câte ori este nevoie, tăiatul și curățatul unghiilor, demachiatul seara, spălatul părului, și alte activități necesare păstrării curățeniei, țin de cei șapte ani de acasă și nu există scuze în Bucureștiul anului 2012 pentru abateri de la aceste norme. Din păcate văd mereu contraexemple, iar partea flagrantă o reprezintă faptul că personajele în cauza se vor modele de frumusețe și stil, caută admirația și aprecierea celorlalți, sub formă de exclamații și complimente. Duri când vine vorba despre de criticat în general, ne dovedim incapabili în atfel de cazuri, să transmitem între patru ochi un mesaj care ar putea aduce beneficii pe termen lung, de teama supărării pe care o provocăm pe moment. Și eu, la fel ca și ceilalți, mă mulțumesc să forțez un zâmbet, și prefer să răbufnesc aici, în scris.
Mama și bunca, m-au crescut în curățenie, în miros de săpun și apret, și chiar în vremuri mai puțin favorabile comerțului cu cosmetice, aveau mereu săpun cu care veneau de hac apucăturilor mele de baieţoi. Și oricât praf aș fi ridicat pe strada pe care mă jucăm peste zi, oricâte urme de la fructe sau dulciuri aș fi adus seara pe hăinuțe, toate își dădeau obștescul sfârșit sub mâinile energice, care spălau, frecau, călcau și coseau ori de câte ori era cazul. Vremuri comuniste, de tristă amintire, în care apa caldă era un lux, iar uneori și cea rece « se lua», în care spălatul rufelor și baia presupuneau drumuri nesfârșite între aragazul din bucătărie, pe care se încălzeau oale cu apă, și cada din baie, laborator de scos pete. Cu toate astea, niciodată nu am adormit neîmbăiată, nici cu tricourile îngălbenite la gât nu am umblat, iar șosetele mele aveau o singură culoare: albă. Aș fi dat uneori orice să pot adormi imediat, așa cum eram, răpusă de șotron și coardă, cu urme de praf între baretele săndăluţelor de plastic. Dar nu scăpam niciodată fără o baie strașnică, cu săpun de casă și șampon de urzică. Atunci corvoadă, acum ceva natural şi firesc, nu pot adormi seara sau nu pot pleca dimineață din casă dacă nu-mi știu pielea și părul curate.
Au trecut ani, avem apa caldă curentă, mașini de spălat automate, saloane de cosmetică, manichiură, coafor. Nu mai avem nici o scuză. Așa că dragilor, nu uitați, că săpunul nu a ieșit din trend. Folosiți cu încredere, în cantități oricât de mari, nu am auzit pe nimeni să moară de supradoză, nici să radă colegii, prietenii, cunoscuții de cineva că e prea spălat.
Nu cred că vreun Romeo a plans la geamul vreunei Juliette neîmbăiate, nici Făt Frumos nu s-a bătut cu balaurul să elibereze o Cosînzeană cu plete blonde nespălate, iar Alba –ca – Zapada ar mai fi dormit şi acum otrăvită de măr daca nu ar fi mirosit toată a flori.
Photo by bruce mars from Pexels
Leave a Reply