Eu am crescut cu bunicii aproape, și nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost copilăria mea fără ei. Bunicii au ceva magic, și pe lângă faptul că au mereu tolba plină de povești pentru nepoți, au mereu răbdarea și dispoziția necesară să se joace și să le facă celor mici toate plăcerile. Mulți spun că bunicii îi răsfață pe copiii, și le strică educația, dar cui nu îi place să fie răsfățat? Și cui nu îi place să i se acorde toată atenția din lume?
Fie că este vorba de vacanțele de vară la țară, de plimbările prin oraș cu bunicul, de costumele pe care mi le făcea bunica pentru serbare, de hăinuțele pe care mi le împletea iarna, sșu de jocurile pe care le jucam cu bunicul, toate sunt amintiri foarte dragi care mi-au făcut copilăria cu mult mai frumoasă.
Unele lucruri erau la fel atunci, ca și acum: în timp ce părinții erau cu educația, cu regulile, cu programul fix, bunicii dădeau dovadă de o disponibilitate afectivă imensă, și de multă răbdare.
- Casa bunicilor are mereu ceva magic – fie că este vorba de sertarul cu poze vechi, sau de cutia cu nasturi desperecheați, de jucăriile păstrate de când părinții erau copii, sau de cămara cu dulceață, copiii găsesc mereu o atracție pentru casele bunicilor. Poate e vorba de poveștile pe care o casă le duce în spate, odată cu anii și cu amintirile care se strâng. Dar cine nu își amintește cum e să cotrobăi prin casa bunicilor, în căutare de comori vechi?
- Poveștile bunicilor sunt cele mai grozave – ceva din timbrul vocii, din felul în care erau spuse, din gesturile care însoțeau fiecare poveste, mă fascinau și mă făceau să vreau să aud aceeași poveste de 100 de ori, fără să mă satur. Cel mai mult îmi plăceau “poveștile adevărate”, adică întâmplări din copilăria și tinerețea bunicilor. Încercam să îmi imaginez cum arăta atunci satul în care locuiau, și cum era copilăria lor. De cele mai multe ori nu erau povești foarte vesele, dar eram tare mândră că sunt întâmplări prin care au trecut bunicii mei, și încercam cu fiecare poveste să îi cunosc mai bine și să aflu ce fel de copii au fost ei.
- Buncii au mereu un loc secret cu dulciuri – străbunica avea o sacoșică bleumarin din material textil, în care pe lângă medicamente, avea mereu câte o ciocolățică mică căt degetul meu mare, învelită în staniol. Primul lucru pe care îl făceam când mergeam la ea în vizită, era să caut în plăsuță. Nu vă imaginați că era vreo super ciocolată, dar făcea parte dintr-un mic ritual care mie îmi era drag. Și ritualul respectiv nu ținea de ciocolata în sine, ci de dragostea pe care străbunica mi-o arăta de fiecare dată când ascundea acolo mica bomboană de ciocolată.
- Mâncarea bunicii e cea mai bună – pentru că este făcută în tihnă, cu dragoste și cu pricepere adunată în timp. Când vine vorba de rețetele bunicii, nu mai este vorba de ingrediente și de cantități, ci de chimia care se leagă între mâncare și cea care o pregătește. E o artă care ține de priceperea de a potrivi focul și de a alege tigaia, de cum știa să bată ouăle sau să întoarcă gogoșile când erau perfect rumenite. Nu v-ați rugat niciodată mama să vă facă o anumită mâncare, “așa cum face bunica”?
- Să îi ajuți pe bunici la treabă, e întotdeauna o plăcere. Bunicii nu îți spun niciodată că se grăbesc și nu au timp să stea după tine să te joci tu cu stropitoarea, sau că nu e bine ce faci și trebuie să repare. Ei știu să îți explice calm ce trebuie să faci, îți mai spun și o poveste, și nici nu îți dai seama când ai terminat de curățat fasolea verde, sau de udat grădina. Și ce satisfacție mai mare poți să ai atunci când e treaba gata, și bunicul te laudă că l-ai ajutat!
Ce îmi doresc pentru copiii mei? Să aibă parte de multă dragoste și să se bucure și ei de darul acesta minunat pe care bunicii îl reprezintă pentru copilăria lor. Și chiar dacă uneori îi răsfață, și chiar dacă uneori mă supăr că nu respectă exact indicațiile noastre, sunt recunoscătoare pentru faptul că se implică în viața noastră și că dau mereu dovadă de acea dragoste și răbdare necondiționată, de care doar bunicii sunt capabili.
Bunicul meu împlinește azi 82 de ani, și tare mă bucur că e sănătos și voios! Și de fiecare dată când mă gândesc la el, se deschide cutia cu amintiri frumoase din copilăria mea. La mulți ani, bunicule!
Schmitza says
Și mie mi-ar plăcea ca bunicii să fie activi și prezenți în copilăria fiicei mele. Distanța îi ține pe unii departe, iar pe ceilalți prejudecățile. Eu am o relație specială cu bunicul meu, care azi, la 89 de ani va fi operat de hernie. Sper să iasă din operație așa cum își dorește el!
Anca says
Multa sanatate bunicului tau!
Schmitza says
mulțumesc Anca :). Aștept vești de la mama și mama de la doctor …