Ce poate fi mai frustrant pentru un copil decât un frate mai mic care vine să îi dărâme construcțiile? Iar bebelușii se pricep cel mai bine la asta. De cum încep să meargă de-a bușilea, curiozitatea îi impinge exact către locul în care se joacă fratele mai mare.
Ce-o fi făcând acolo? Se întreabă bebelușul curios și se duce și el mai aproape să vadă mai bine cum fratele mai mare mânuiește cu dexteritate niște cuburi din care iese un castel sau îmbină niște șine de tren. Și după ce vede, se gândește că poate ar trebui să guste un pic piesele alea interesante. Și de ce să ia o piesă nefolosită, când poate să ia una mare, roșie, fix din mijlocul construcției, care se dărâmă toată?
În ultima vreme am avut parte de mai multe astfel de episoade, în care cel mic a dărâmat sau a stricat construcțiile fratelui sau mai mare, provocându-l să fie supărat, să ridice tonul și chiar să devină ușor violent.
Primul meu instinct a fost să aplanez conflictul: “Nu te supăra, că e mic și nu și-a dat seama! Te ajut eu să îl refaci! Înțeleg că ești supărat, dar nu trebuie să îl lovești”, iar către fratele mai mic: “Nu este frumos să strici construcțiile fratelui tău! Hai să ne jucăm cu mingea”.
Pe moment am obținut oarecare liniște, dar apoi m-am întrebat ce spun specialiștii despre astfel de conflicte. Așa m-am reîntors la cartea Laurei Markham, despre “Părinți liniștiți, Frati fericiți”, pe care o am în casă de când eram însărcinată cu al doilea copil. Ideile din carte m-au ajutat mult să îl pregătesc pe cel mare pentru venirea unui frățior. Așa că am apelat cu încredere la aceeași carte, să văd ce spune autoarea despre conflictele între frați.
Am rasfoit repede și am găsit exact ceea ce mă interesa. Un subcapitol legat de conflictul dintre copil și frățiorul bebeluș.
Ce am aflat? Eu căutam un raspuns pentru a media astfel de conflicte, dar am aflat că în primul rand ar trebui să le prevenim, adică să avem grijă ca ele să nu aibă loc. mi-am notat câteva idei care mi-au plăcut și pe care am început să le aplic imedit
- Copilul mai mare nu este bona copilului mic și nu e treaba lui să-l includă mereu în jocul său. Aunci când cel mare vrea să se joace singur, eu găsesc o activitate potrivită pentru cel mic, astfel încât să aibă și el o ocupație.
- Copilul mare trebuie să aibă spațiul lui de joacă, fără a fi deranjat de cel mic. Cum se poate asta? Simplu: fie se joacă pe o masă, acolo unde bebelușul nu poate ajunge, fie inchidem ușa camerei în care se joacă. Am aplicat imediat această strategie și a functionat din primul moment. Atunci când vrea să facă un puzzle sau să construiască ceva cu piese mici, se joaca pe masă. Astfel piesele mici nu ajung pe mana frățiorului. Daca vrea să facă o construcție amplă pe covor, îmi spune și închidem ușa. Când cel mare termină de construit, ne cheamă și ne arată rezultatul, iar eu am grijă ca bebelușul să nu atace și să nu strice construcția.
- Dacă cel mic îl deranjează, trebuie să ne cheme pe noi. Dacă nu suntem în preajmă și se întâmplă ca cel mic să îl sâcâie, nu are voie să îl impingă, trebuie să ne strige pe noi. Poate încerca să îi ofere o altă jucărie în schimb.
Cartea ofera multe solutii legate de conflictele dintre frați, de crearea unor relații armonioase între copii. Cu siguranță voi mai reveni la acestă carte pe măsură ce copiii cresc și vor apărea alte dileme în viața noastră.
Sursă foto: https://pixabay.com/ro/copil-turn-blocuri-de-constructii-1864718/
Leave a Reply