Anca's Diary

Eu fac parte din categoria femeilor care calcă haine sau care vor să le aibă călcate (Slavă Domnului că am ajutor la curățenie!!). Din toate treburile casnice, asta cu spălat rufe și călcat mi se pare cea mai ok. Aspiratul e cu mult praf și mutat mobilă, gătitul cu miros de ceapă în păr. Călcatul în schimb e curat, miroase a haine proaspete. Bașca pot să mă uit și la un serial în timp ce calc.

Obiceiul de a avea haine perfect călcate îl am de la mama, care este cea mai grozavă gospodină și care are toate hainele mereu perfect călcate, chiar și cearșafurile. Și bunica era la fel: apreta și călcat tot. În clasele primare, purtam uniformă cu guler alb, din pânză. Toată școla mă știa că am cele mai frumoase gulerașe albe, perfect călcate și apretate. Și manșetele erau la fel, impecabile.

Citeste in continuare

Spălatul pe dinți nu a fost niciodată printre activitățile preferate ale lui Andy, dar m-a lăsat să îl spăl cu degetarul și apoi cu periuța de dinți. Deși ne vedea pe noi și pe Mark mereu că ne spălăm, nu părea că lui îi face prea mare plăcere. Cred că de vină este faptul că toate pastele de dinți sunt destul de dulci, iar lui nu îi plac nici siropurile de copii care sunt adevărate bombe cu zahăr. Dar cum pasta acră nu am găsit, i-am dat în continuare cu o pastă de dinți pentru bebeluși, că doar nu era să las copilul nespălat pe dinți. Totul a fost destul de ok, până în primăvară, când pur și simplu nu m-a mai lăsat să îi bag periuța în gură.

Citeste in continuare

Atunci când a venit Andy pe lume, una din preocupările noastre cele mai mari a fost legată de Mark. Nu am vrut să simtă că venirea fratelui său pe lume diminuează cumva atenția și dragostea noastră, dar nici pe cea a prietenilor și rudelor noastre. De aceea l-am pregătit cu grijă pe toată durata sarcinii pentru venirea frățiorului și am avut grijă și ca momentul întâlnirii lor să fie unul cât mai frumos. 

Citeste in continuare

Când eram în anul 3 de facultate, am obținut o bursă Erasmus de 1 an, în Franța. Fusese unul din cele mai mari visuri ale mele să ajung să studiez acolo, mai ales că învățasem de mică fanceză și eram fascinată de tot ce este legat de cultura acelei țări. În clasa a 10-a am fost într-o excursie de câteva zile la Paris și atunci m-am îndrăgostit și mai mult de viața și spiritul boem al francezilor: plimbările pe malul Senei, cafenele cu mese mici dând spre bulevard, delicioasele croissante, tricourile cu dungi și beretele purtate de fete, dar mai ales felul lor de a savura viața și de a se bucura de fiecare moment.

Citeste in continuare

În curând se fac cinci ani de când am devenit mamă. Cinci ani în care am învățat mereu ce înseamnă să ai grijă de o ființă mică, să fii acolo când are nevoie de tine, dar să te dai la o parte atunci când are nevoie să încerce să facă ceva nou singur, să îi explici ce trebuie să știe în viață, dar să lași anumite lecții să le învețe singur. Cinci ani de când învăț ce înseamnă să fii părinte și cum să iubești fără să sufoci, cum să ghidezi fără să tai aripile.

Citeste in continuare

A trecut ceva timp de când nu am mai scris despre modă, dar asta nu înseamnă că am abandonat ipostaza de “fashion mom”, ci am avut mai multă inspirație în ceea ce privește întâmplările prin care trec copiii mei.

Dar moda a rămas în continuare una din pasiunile mele, doar că acum sunt un pic mai atentă atunci când îmi aleg hainele și evit tot mai des capcana consumerismului.

Citeste in continuare

Am doi băieți energici si petrecem mult timp în aer liber. Mark a fost foarte dinamic și sportiv de mic: întâi a mers cu o motociletă de echilibru, apoi cu o bicicletă de echilibru, pe urmă cu o bicicletă cu roți ajutătoare, iar anul ăsta a trecut la trotinetă.

Bebelușul kamikaze copiază tot ce vede la fratele lui. Probabil acesta este motivul pentru care la 11 luni mergea singur în picioare. La 1 an și 4 luni a descoperit trotineta și de fiecare dată când ieșeam la plimbare, abia aștepta să lase Mark trotineta pentru o clipă, ca să o ia el. În scurt timp a început să meargă destul de bine, așa că i-am luat și lui una, pentru că erau prea multe certuri între ei doi pe o singură trotinetă.

Dar odată cu trotineta am mai cumpărat ceva foarte important: cască. Pentru că nimic nu este mai important decăt să le protejăm capul copiilor, iar atunci când sunt dinamici pericolele sunt și mai mari. 

Citeste in continuare

Imediat cum a luat vacanță de la grădiniță, Mark a vrut în vacanță la bunici, așa cum a auzit el că stau mulți din prietenii lui de la grădiniță. Planul inițial era să îl ducem dimineața la mama soțului meu și să îl luăm seara, pentru că locuiește în București, destul de aproape de noi. 

El însă a avut alt plan. În prima zi de vacanță, i-am pregătit bagajul pentru ziua respectivă: câteva haine de schimb, câteva jucării, o carte. Pe drum ne-a anunțat că el vrea să stea acolo toată săptămâna și că nu vine seara acasă. Toată ziua ne-a tot sunat și ne-a spus ce să îi mai ducem: pijama, periuța de dinți, alte jucării, alte cărți. Seara am fost acolo cu tot ce ne-a cerut. 

Citeste in continuare

Sunt dintr-un oraș de provincie, în care apa rece nu curgea toată ziua la robinet. Nu vorbesc de apa caldă, care “venea” doar de două ori pe săptămână, ci de cea rece, care se oprea între 9 dimineața și 16 după-amiaza. 

Trebuia să fii vigilent și gospodar ca să nu rămâi nici nespălat pe mâini, nici însetat și nici cu toaleta murdară. Aveam în permanență o oală cu apă pe aragaz, oprită pentru băut și pentru făcut mâncare. La baie, opream apă în cadă pentru spălat pe mâini și pentru turnat în toaletă, pentru că atunci când se lua apa, nu funcționa nici aia, bineînțeles. Era greu, dar cumva ne descurcam mereu. Dacă voiam să ne spălăm în alte zile decât în cele cu program de apă caldă, încălzeam o oală mare de apă pe aragaz, pe care o turnam în lighean și peste care turnam apoi apă rece. Ne spălam așa pisicește, pe bucăți, dar nu trecea zi fără să dăm cu apă și săpun.

Citeste in continuare