Anca's Diary

Suntem o generație de părinți care ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii nostri. Tot ce noi n-am avut, tot ce noi n-am știut, tot ce noi n-am văzut, le oferim lor. Le punem înainte o tavă mare plină cu cadouri: jucării, vacanțe, cursuri, excursii, haine, tot ce ne cer e la un click distanță.
Suntem o generație de părinți care am muncit pentru toate astea, nu le-am avut de-a gata. Am suferit în comunism când nu se găsea nimic pe nicăieri, când părinții noștri stăteau la cozi interminabile pentru alimente de bază. Am suferit când am ieșit din comunism și ni s-au deschis porțile occidentului. Atunci am conștientizat ce multe lucruri ne-au lipsit, cât de departe suntem de lumea civilizată. Am constatat ca anii de acces la informații ne-au dăunat mai mult decât lipsa dulciurilor sau a căldurii în calorifere.

Citeste in continuare

Viața de mamă poate fi extraordinară, dar și solicitantă, cu atâtea responsabilități și nevoi ale copiilor ce trebuie îndeplinite. În mijlocul tuturor acestor provocări, este crucial să nu uităm de noi înșine și de propriul nostru echilibru. Cu toatele știm că pentru a fi cele mai bune versiuni ale noastre și pentru a oferi cel mai bun sprijin celor dragi, este esențial să ne acordăm timp pentru a ne îngriji și a ne regăsi echilibrul interior. Când timpul este limitat, metodele inteligente devin aliații noștri de nădejde pentru a câștiga acele clipe prețioase pentru noi. Iată care sunt soluțiile mele salvatoare, soluții pe care te invit să le încerci!

Citeste in continuare

Când am auzit prima dată copilul spunând „Nu mai vreau să merg la școală!” am înghețat. Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare și primul gând a fost „Aoleu, am stricat copilul!” O sută de gânduri roiau în capul meu în acel moment: „Cum să nu vrei la școală? Trebuie să mergi la școală! Aoleu, ce mă fac acum? Oare ce s-o fi întâmplat? Poate l-a supărat un coleg sau l-o fi certat vreun profesor?”. Sincer, nu știam ce să îi spun, iar atunci când nu știu ce să răspund, pun întrebări, ca să înțeleg mai bine.

Citeste in continuare

Știți momentele acelea în care te întreabă copilul “Dar de ce să fac așa?” și tu vii cu argumente și răspunsuri logice, iar el o ține în continuare într-un “De ce” de îți vine să muști din masă și nu mai știi ce să îi răspunzi? De cele mai multe ori terminăm cu un “De-aia, pentru că așa spun eu!”, fraza care nu rezolva nimic, ci doar arată cine e mai forțos și mai fioros. După un astfel de răspuns, în cel mai bun caz primim niște ochi dați peste cap, un umăr ridicat sau un “Bine, fac cum zici tu!”. 

Citeste in continuare

„Tu ești mai mare și trebuie să înțelegi!” este fraza pe care o auzeau prietenele mele în copilărie, de fiecare dată când se isca o ceartă cu frații mai mici.

Nu am frați nici mai mici, nici mai mari, dar mi-am propus să nu folosesc această replică cu copiii mei, pentru că este nedreaptă. Știam suferința pe care o simțeau prietenele mele în copilărie atunci când erau constrânse să cedeze în favoarea fraților mai mici și ulterior una dintre ele mi-a povestit cum ajunsese să își urască sora din cauza acestei replici.

Citeste in continuare

Recunosc că nu îmi place când aud expresii de genul: “La noi nu se poate“, “La noi nu se vrea“, “La noi nu ai cu cine” pentru că simt în ele un fel de delăsare, un fel de resemnare că nu are rost să ne mai batem capul, că oricum nu ai cu cine. Dar în același timp ne lăudăm când auzim de câte un român care a făcut ceva demn de laudă, cum ar fi să câștige o medalie olimpică, un premiu internațional sau să îl laude presa din stăinătate. Și atunci auzim expresii de genul “Păi așa sunt românii, deștepți!” sau “Românii sunt muncitori ,oriunde ar fi!“.

Între aceste două extreme pendulăm cel mai des, odată mândri de realizările semenilor noștri, altă dată blazați că “N-ai cu cine Domle‘!“.

Citeste in continuare