Pe Andra am cunoscut-o în prima zi din clasă a 9-a, în aceeași zi în care mi-am cunoscut toți colegii de clasă. Clasă a IX-a B, matematică- fizică a liceului Roman Vodă. Pentru că eram multe clase și spațiul era destul de limitat, clasele a IX-a și a X-a învățat în corpul “D” al liceului, undeva în fundu’ curții de la liceul sportiv. Aici erau câteva săli de clasă improvizate în niște camere mici și înghesuite. Rândurile de bănci erau foarte aproape unul de altul, și abia aveam loc să ieșim la tablă mergând pe o parte.
Întâmplarea a făcut că Andra să stea în bancă din dreaptă mea, doar la un cot distanță de mine. Nu știam nimic despre nici unul dintre colegii mei, dar curând aveam să ne cunoaștem. Andra era o față slăbuță, cu părul lung şi ondulat, dar era o adevărat forță la învățătura și un ghem de energie când trebuia să se mobilizeze pentru ceva. Intrase printre primii la liceu ca medie de admitere (cred că în primii trei), și curând aveam să înțelegem de ce. Muncă susținută, o minte ageră și ambiție. Pe lângă toate astea, Andra era foarte glumeață, veselă și nu lipsea de la nici o petrecere sau ieșire în oraș. Zilele de naștere sau petreceri organizate de Dirigu’ în vestiarul sălii de sport, Andra era nelipsită. De multe ori mă întrebăm cum reușește să le facă pe toate bine, și să mai aibă timp și energie și pentru distracții.
În ianuarie anul acesta am aflat că Andra este bolnavă, dar mult timp nu am știu nimic clar. Ulterior am aflat că a fost diagnosticată cu un limfom non-Hodgkin şi că urmează un tratament la spitalul Fundeni. Acum Andra este putin mai bine, este acasa la Roman, la părinţii ei, dar are nevoie de un tratament la Viena, care este destul de costisitor. Suma necesară pentru cazare, analize şi tratament la spitalul AKH din Viena timp de 3 luni este de 100 000 de euro.
Andra are nevoie de ajutorul și susținerea noastră și din punct de vedere moral dar și financiar. Câțiva prieteni de-ai ei au creat un site pe care puteți găsi informații despre starea Andrei, despre evoluția tratamentului și mai ales puteți începe să o cunoașteți.
Orice formă de ajutor este mai mult decât binevenită, fie că doriți să virați 2% din impozitul pe profit, fie să contribuiți cu donații directe. Din păcate banii din fișele de 2% vor fi virați abia după un an, deci contribuțiile directe sunt de ajutor în timp mult mai scurt.
Nu trebuie să faceți gesturi mari, puțin de la fiecare. Poate pentru noi reprezintă doar banii de țigări pe o săptămâna, sau banii de o pizza în oraș, dar pentru Andra înseamnă plata tratamentului. Haideți să o ajutăm împreună.
Când am făcut acest blog, în Octombrie anul trecut, scopul era să vând hainele pe care le aveam în dulap și pe care nu le îmbrăcăm. Ulterior am început să scriu diverse povestioare, să împărtăşesc păreri şi opinii, și blogul a crescut că număr de vizitatori și cititori. Unul dintre primii mei cititori a fost Andra care mi-a oferit feedback încă de la primele postări. Păreri pertinente, care chiar m-au ajutat. Ea este cea care m-a bătut la cap să schimb design-ul acestui blog, să îl fac să arate mai stylish. Tot ea mi-a sugerat să fac și o pagină de facebook, prin care să îmi promovez blog-ul. Și am făcut. Acum îmi doresc din tot sufletul să o pot ajuta.
Cum o putem ajuta pe Andra:
1. Printr-o donaţie directă în contul Andrei
BOGOI MAHU ANDRA
BRD GSG SUC DECEBAL
CONT RO83BRDE441SV11603064410
COD BIC – BRDEROBU
2. Prin directionarea a 2% catre ONG-ul People to People
Detaliile ce trebuiesc completate sunt:
la capitolul III pc 2 – denumire: Asociatia People to People Romania;
cod fiscal: 11509019;
cont bancar: RO06BRDE280SV40980652800.
Putin câte puţin putem reuşi mult!
Vă urez să faceţi alegeri inspirate!
Update Septembrie 2012: Duminica am primit una din cele mai triste vesti. Andra este acum un inger.
Vei ramane mereu in amintirea noastra.
Leave a Reply