A trecut ceva timp de cand nu am mai scris despre excursia din Asia, si ma gandeam sa reiau sirul povestilor. Ultima data am povestit despre Lizzie, musafirul din camera din Chang Mai.
A doua zi dimineata, pe 6 ianuarie ne-am trezit la 5:45 si am plecat spre Laos. Planificasem calatoria asta inainte de a pleca de acasa, dar detaliile le stabilisem cu o zi inainte. Din Chang Mai, trebuia sa mergem pana la granita cu o masina, si de acolo sa luam barca si sa facem o calatorie pe Mekong de doua zile pana la Luang Prabang.
Pentru excursie avem doua variante: o excursie cu o agentie locala, la pretul de 1500 bati de persoana, care include drumul din Chang Rai pana la granita, apoi transportul de la Huan Xai pana la Luang Prabang cu barca publica pe Mekong, cu o oprire in Pak Beng de o noapte. Trebuie sa ne descurcam singuri in ce priveste cazarea in Pak Beng si mancarea pe timpul excursiei. A doua varianta este sa luam o excursie mai scumpa, cu o barca privata, plecarea este de la granita cu Laos, excursia cuprinde mancare pe barca, cateva opriri pe drum pentru vizitare, ghid pe timpul excursiei, cazare in Pak Beng. Firma se numeste Nagi of Mekong.
Diferenta fata de prima barca este de confort, dar si pretul este pe masura (4500 bati). Cand am spus ca in Asia nu se poate nimic fara sa negociezi, nu am exagerat cu nimic. Dupa mai multe randuri de negocieri, (courtesy of Lucian), reusim sa obtinem un pret de 12000 de bati pentru toti 4, fara cazare in Pak Beng (de care ne ocupam noi). Un pret destul de bun pentru o calatorie relaxata. Reusim sa gasim si un taxi pana la granita, si din nou suntem uimiti cat de repede se rezolva totul in Asia. Important este sa intrebi si sa negociezi.
Plecam cu noaptea in cap din Chang Rai, si ajungem la granita unde ne asteapta cel cu care negociase Lucian biletele de excursie. Ne-a dat formularele de viza si dupa ce am primit viza de iesire din Thailanda ne-a condus la barca. Partea buna a fost ca a aparut cineva care ne-a luat bagajele si le-a dus inainte la barca. Intre timp, noi am completat formularele de viza pentru Laos. Aveam poze tip pasaport luate cu noi de acasa, problema era ca erau mult mai mari decat spatiul alocat pozei de pe formularul de viza. Si iata-ma la ora 7:30 dimineata, pe malul Mekong-ului, decupand fotografii cu forfecuta de unghii.
Ne-am urcat intr-o barcuta, am traversat Mekong-ul si ne-am oprit la biroul de vize. Aici era un fel de coada dezordonata, pentru ca la un ghiseu se lasau pasapoartele si actele pt vize, si la un alt ghiseu care era foarte aproape se primeau pasapoartele. Tot in acelasi perimetru mai era un chiosc de schimb valutar, iar tot spatiul dintre cele trei birouri, era invadat de turisti care se intrebau unde e coada si cine la ce rand sta. Pentru ca era weekend, am platit o taxa suplimentara de 1 dolar de persoana, probabil remuneratia suplimentara pentru orele suplimentare. Am reusit cumva sa ne descurcam si sa ne luam si vizele, sa schimbam si bani si sa iesim din harmalaia de turisti dupa vreo jumatate de ora.
Ghidul nostru, Peth, vorbeste foarte bine engleza, ceea ce este mai mult decat minunat pentru ca putem lega o conversatie adevarata cu el, cu propozitii in care sa folosim mai mult de 3 cuvinte.
Barca pe care ne urcam arata foarte bine, suntem aproximativ 15 turisti, plus personalul de serviciu. Avem in permanenta cafea, ceai, fructe, scaunele sunt foarte confortabile ,iar spatiul mai mult decat suficient, avem loc sa ne plimbam si sa ne dezmortim picioarele. Pe barca, trebuie sa ne descaltam, la fel cum am fost nevoiti in multe locuri in Thailanda: la salonul de masaj, in unele magazine, in agentiile de turism, si mai ales la temple. Incepe deja sa ne placa, pentru ca este foarte comod sa stai toata ziua in sosete.
Excursia pe Mekong a fost minunata, peisajul senzational, din loc in loc am vazut bivoli de apa, vegetatie exotica si mici sate de localnici. Peste tot sunt intinse plase de peste pentru ca raul este una din sursele principale de hrana ale localnicilor.
O alta varianta de a ajunge la Huan Xuay la Luang Prabang este cu autobuzul, dar drumurile nu sunt grozave in Laos si calatoria dureaza cam 14 ore. Cu barca e mult mai drept pe rau si mult mai placut. Mekongul este un fel de autostrada principala a Laosului, singurul impediment in a folosi la maxim transportul pe rau, il reprezinta cele cateva cascade. Dar tot ramane o modalitate buna pentru transport. Localnicii din satele de pe marginea Mekongului se ocupa de agricultura, de pescuit sau tes matase. Satele sunt destul de mici, nu au electricitate, si fiecare isi produce cele necesare traiului. Am oprit intr-un astfel de sat si am avut senzatia ca am facut o calatorie in timp. Mai mult, localnicii nu pareau foarte incantati de vizita. Probabil ca a devenit agasant sa te trezesti de cateva ori pe zi cu turisti in fata casei, care se minuneaza de modul in care traiesti si incearca sa iti pozeze copii, pisicile si cele cateva gaini. Sunt foarte saraci, casele sunt facute din ratan, nu au electricitate, singura casa care are generator are si antena TV, iar cel care locuieste acolo castiga bani lasand vecinii sa urmareasca anumite emisiuni de cateva ori pe saptamana.
In ultimii anii, statul laotian a inceput sa incurajeze mersul la scoala, clasele primare si secundare sunt obligatorii. In sat exista o scoala pentru clasele primare, iar profesorul este obligat sa ramana in sat timp de cativa ani. Bineinteles, pentru asta este platit destul de bine, prin urmare, din ce in ce mai multi copii isi doresc sa devina profesori. La capitolul asta cred ca am avea ceva de invatat de la statul laotian.
Mi-e mila de majoritatea copiilor, care abia au cu ce sa se imbrace, dar sunt atat de veseli si de puri, incat nu poti sa nu zambesti cand ii vezi cum se joaca cu piciorusele goale in nisip.
Plecam din nou pe rau si ajungem in jur de ora 5 in Pak Beng, cel mai mare sat intre Huan Xuay si Luang Prabang.
Leave a Reply