Odata cu explozia de viata si de culoare din natura, colectiile de primavara au capatat accente florale. Imprimeurile florale iau locul celor alb-negru si dau feminitate si senzualiate oricarei garderobe.
Desi aceste imprimeuri sunt pline de exuberanta si culoare, stiu ca multor femei le este teama sa le incerce, de teama unui look prea incarcat sau care sa mareasca silueta.
Secretul unei tinute reusite este sa pastrezi echilibrul intre elementele florale si piesele simple in culori subtile.
Regulile de buna purtare sunt aceleasi ca in cazul oricarui imprimeu:
1. Alegerea pieselor in functie de tipul de silueta:
Regula aceasta este valabila in cazul oricarui imprimeu. Pentru un bust voluptos, bluzele sau sacourile inflorate nu sunt o alegere tocmai fericita, in timp ce fustele sunt elementul pe care trebuie sa mizati. Pentru cele cu bustul mic, se recomanda exact opusul: bluze, sacouri, rochii in imprimeuri florale, combinate cu pantaloni si fuste in culori neutre.
2. Combinatii de culori
O piesa intr-un imprimeu floral este cu siguranta suficienta pentru a capta atentia asupra tinutei, asa ca este bine sa ramana singurul punct de focus. Asocierea cu piese in culori simple, neutre este cea mai potrivita. Asocierea cu alte printuri este destul de riscanta, si chiar daca anul trecut a facut furori in randurile fashionistelor, pasul dintre “chic” si “prea incarcat” este unul foarte mic. Accesoriile discrete sunt cele mai potrivite.
3. Tinute care se preteaza la imprimeuri florale
Imprimeurile florale au un aer de vacanta, asa ca sunt foarte potrivite pentru tinutele casual, de weekend. Pentru tinutele office, doar bluzele cu imprimeuri foarte discrete pot lua nota de trecere. O rochie vaporoasa lunga, accesorizata cu bratari sau cercei mari va face furori vara la o iesire la terasa.
Sper ca v-am deschis apetitul sa incercati macar odata un look inflorat.
Sursa foto: pinterest.com.
Leave a Reply