Saptamana 24. Nu-mi place sa fac caz de faptul ca sunt insarcinata. Incerc sa ma comport ca si inainte. Pana la urma sarcina este o stare de normalitate. Nu imi place cand lumea insista sa gust diverse chestii si nu vor sa inteleaga ca unele lucruri nu imi placeau nici inainte, iar acum nu pot sa le suport. Daca mi-e pofta, nu-mi e rusine sa cer.
Nu imi place cand lumea insista sa imi care geanta sau mai stiu eu ce (in momentul in care am plecat de-acasa eram constienta ce pun in ea si mi-am asumat ca o sa o car singura), la fel si sacosa de cumparaturi.
Nu am nici macar pretentia unui loc in metrou. Nu ca s-ar fi ingramadit cineva sa imi ofere locul, dar uneori imi este mai greu sa ma ridic de pe scaun si sa imi fac loc in multime. Prefer sa stau langa usa, sa stiu ca nu ma impinge nimeni si nu trebuie sa fac slalom printre calatori. O singura data un domn m-a intrebat daca vreau sa imi dea locul (dar nu s-a ridicat efectiv). Coboram la prima, asa ca nu avea nici un rost.
Dar am absurda pretentie sa nu ma incurce nimeni. Pretentie care pare aberanta pentru o femeie cu un balon la centru, care simte nevoia sa mearga mai incet si mai leganat pentru un plus de echilibru. De ce spun ca e o pretentie absurda? Pentru ca mi s-a intamplat ceva ce m-a lasat cu gura cascata. Eram la un supermarket, ma indreptam incet spre casa de marcat, cu mersul meu leganat de rata. Dupa mine trageam un cos in care aveam 2 iaurturi de baut. Din dreapta se indrepta spre aceeasi casa o domna inalta, solida, pe tocuri groase si puternice, cu o geanta fitoasa si 2 conserve de peste in mana. A sesizat amenintarea imediat: desi ma deplasam mai incet, eram mult mai aproape de casa, asa ca aveam toate sansele sa ajung prima. Atunci doamna se opinteste mai tare in tocuri, bate mai des si mai apasat din ele, imi taie calea si isi aseaza cele doua conserve pe banda. Ajung si eu, scot cele 2 iaurturi din cos, ma asez la rand. Plateste cu cardul, surpriza: fonduri insuficiente. Se mai intampla. Scoate nervoasa un alt card, plateste, nu vrea punga. Eu astept in continuare in liniste la casa. In fond, nu ma grabesc nicaieri. Nasc abia in Septembrie, poate pe ea o asteapta copiii acasa. Incerc sa nu ma gandesc la nimic rautacios, fiecare ne grabim uneori si uitam sa fim politicosi, sau poate a crezut ca am cosul plin in timp ce ea avea doar doua produse. Ma uit la ea si zambesc. Intoarce capul rusinata si pleaca. Baga cele doua conserve direct in poseta.
Desi mi-am promis sa ma gandesc la nimic rautacios, o imagine rasare de undeva: imi imaginez una din conserve cum se deschide usor, si uleiul cu gust de peste se prelinge peste port-farduri si telefoane.
Mi-a plăcut, eu am fost uriașă în ultimul trimestru de sarcina și tot nu primeam loc în autobuz și la magazin era la fel asa sunt oamenii. Sarcina ușoară în continuare și bucură-te de cea mai frumoasa perioada. Daniela david
E clar, avem asteptari prea mari de la ceilalti. Credeam ca nu le place de fata mea, dar cred ca pur si simplu nu le pasa.