Saptamana 30. Simt nevoia sa cumpar lucruri pentru bebe. Lista e lunga: patut, carut, diverse gadgeturi pentru a-ti face viata mai usoara (din care inca nu inteleg mare lucru), hainute, paturici, consumabile. Am cerut parerile mai multor proaspete mamici, am comparat liste, preturi, site-uri si magazine, pana am reusit sa imi fac o parere si o lista proprie, macar pentru lucrurile importante.
Tentatia e foarte mare, si probabil la primul copil e amestecata cu un fel de panica ca nu o sa te descurci, ca ceea ce cumperi nu e suficient de bun pentru copilul tau. Nu prea ai habar, asa ca orice sfat pare bun la prima vedere, dar dupa ce te documentezi putin, incepi sa iti dai seama care sunt exagerari si care sunt lucrurile cu adevarat importante.
Incerc sa tin lucrurile sub control, sa cumpar doar ceea ce e absolut neceasr, si sa nu ma entuziasmez in fata unor nimicuri care nu vor face decat sa adune praf uitate pe un raft. E greu sa ramai rationala in fata tuturor dragalaseniilor si sa nu cedezi la toate tentaliile, norocul meu este ca bebelusul meu are un tata responsabil care imi infraneaza aproape orice derapaj imprevizibil.
Saptamana 34. Auzisem de sindromul cuibului, dar nu credeam ca o sa se manifeste atat de devreme si atat de puternic. Nevoia de a aranja camera sau coltul bebelusului, de a spala hainutele, prosoapele si lenjeria, pana si simplul gest de a aranja in dulap cele cateva hainute cumparate, ma umplu de o bucurie nespusa. Ma amuz calcand niste hainute care cu greu se vad de sub talpa fierului de calcat, impaturesc un teanc de fineturi cu ursuleti si ma gandesc deja daca o sa se asorteze paturicile cu cearsafurile de pat.
Bineinteles ca activitatea asta nu mi-a luat mai mult de doua zile (asta pentru ca in prima zi am spalat tot ce cumparasem si a doua zi le-am calcat si le-am aranjat la loc). Intre timp imi dau seama ca pana o sa vina bebe, va trebui sa le mai spal odata, cel putin lenjeria pe care am pus-o deja pe patut.
Ma intorc la cartile de parenting pe care mi le-am cumparat, imi pierd rabdarea repede si imi dau seama ca ma incearca un sentiment de nerabdare. Sunt curioasa cum arata, cu cine a seamana, cum va fi, cand va veni, cum va fi nasterea, ce o sa simt cand o sa il vad, si mai ales cum o sa ma descurc. Atat de multe intrebari si atat de mult timp ramas…
[…] Sindromul cuibului – saptamanile […]