M-am tot gândit să public lista de cumpărături pentru bebe, dar acum când Mark are 7 luni îmi este foarte clar ce am folosit din cele achizitionate la inceput și ce nu, astfel încât pot să dau și un feedback obiectiv. Și cum gașca de viitoare mămici din jurul meu se tot mărește, mi-am facut curaj și am reușit să aștern în ordine ce am cumpărat și ce am folosit pentru cel mic. Poate o să sune puțin a reclamă, dar anumite produse chiar mi-au fost de mare folos și merită să fie lăudate. Dar am scris si despre obiectele inutile, pe care nu le-am folosit.
Lista de cumpărărturi pentru bebe
Patuț, saltea, lenjerie
Patutul l-am comandat de pe internet, am vrut o culoare care să se integreze bine cu mobila din dormitorul nostru. Salteaua am comandat-o de la Dormeo, este de foarte bună calitate, și Mark a dormit doar în pătuțul lui. Lenjerie de pat, aparatoare, așternuturi și alte accesorii de dormit am cumpărat de la Ikea.
Sac de dormit
Nu am cumparat, dar am folosit din prima săptămână cu mare succes și recomand cu căldura, un . Este foarte bun pentru calmarea și liniștirea bebelușului, la noi a fost cel mai folosit articol din tot arsenalul de chestii achizitionate. De la 4 luni băiatul meu doarme toată noaptea, de la 4,5- 5 luni am renunțat să îl mai înfășăm, și acum adoarme singur seara. (Nu știu dacă avem vreun merit ca parinți, dar ne bucurăm în fiecare zi că nu trebuie să îl legănăm).
Saltea de infasat si aleze
Am transformat comoda din dormitor in masa de infasat punandu- deasupra o saltea de infasat. Simplu, nu? In sertarul de sus am pus separatoare de la Ikea, astfel incat am mereu scutecele si alte maruntisuri la indemana si in (aproape) perfecta ordine. Aleze folosesc de la Happy pentru ca sunt singurele care sunt pe dimensiunea saltelei de infasat si absorb foarte bine.
Căruț
Este unul din cele mai importante articole din lista de cumparături pentru bebe si am analizat foarte mult diverse modele si variante. Am vrut un model ușor și am ales Graco Evo 3 in 1. Este foarte ușor, și din punctul ăsta de vedere este minunant, dar ocupă foarte mult loc în potbagaj. Cele cu sistem de închidere tip umbrela mi s-au părut foarte grele și nu le puteam ridica singură, de aceea am ales un model mult mai ușor. Landoul a fost excelent, l-am folosit și ca pătuț de sufragerie pe timpul zilei când bebe era foarte mic. Scoia în schimb, nu pot să spun că mi-a plăcut. Nu simțeam că este în siguranță prinsă doar în centuri.
Sterilizator
Am luat un kit complet de la Tommee Tippee care conține sterilizator, ,, și o suzeta. Sunt toate foarte bune, le-am folosit pe toate. Sterilizatorul este foarte mare și încăpător, astfel încât pot să sterilizez și părțile componente de la pompa de sân odată cu celelalte biberoane. Cred totuși că există și modele mai mici care să nu ocupe jumătate din bucătărie.
Pompă de sân
Mi-am cumparat abia dupa ce am născut, pentru că nu știam exact dacă o să am nevoie. După ce am avut două experiențe destul de neplăcute cu o pompă manuală și una electrică, ambele de la un brand foarte popular în România, am cautat o pompă de sân eficientă care să mă ajute sa extrag laptele rapid și fără durere și să îmi crească lactația. Astfel am ales Spectra S2, un model de pompă de sân de tip Hospital Grade. Sunt extrem de mulțumită pentru că m-a ajutat să îmi sporesc lactația și mai ales pentru că nu simt disconfort. Am scris despre povestea alaptarii aici.
Cântar
Am primit cadou un , pe care îl putem folosi până la 20 kg. L-am folosit foarte mult pentru că Mark era foarte mic și îl cântăream foarte des la început să vedem dacă ia în greutate.
și sutien pentru alăptare
mi-au placut foarte mult maiourile de la H&M și le-am folosit în fiecare zi în primele 6 luni.
Perna alăptare, suplimente și ceai pentru stimularea lactației, paie pentru băut
Le-am grupat pe toate în aceeași categorie pentru că sunt legate de alăptare și m-au ajutat foarte mult. Poate vă întrebați de ce paie? Ei, am aflat și eu de la o mamică cu experiență, că în timpul alăptării ți se face sete, și e mai ușor să bei cu paiul. Ce bei cu paiul? Ceaiul penru stimularea lactației evident: de schinduff, anason și chimen sau amestec gata făcut de la Fares. La capitolul suplimente am incercat: Schinduff, Galafor Forte, Galactogil, Milk more plus. Doar ultimul a avut un efect notabil în cazul meu.
Cosmetice bebe
Gel de duș, cremă de scutec, ulei de masaj de la , apoi de la 3 luni am început să alternăm cu gelul de duș de la Bioderma. Produsele Weleda sunt de foarte bună calitate, dar e imposibil de folosit gelul de dus dacă nu ai ajutor la baiță și cu o mână ții copilul și cu alta îl speli.
Cadiță cu formă anatomică
Îmi era o frică de baiță de nu vă pot povesti. Asta pentru că știam că trebuie să faci niște manevre complicate cu un bebeluș care nu își ține capul, și totul mi se părea o acrobație nemaivăzută. Din fericire am primit o super faină marca Tippitoes, care ne-a scutit de multe emoții.
Scutece
am cumpărat de la început și folosim în continuare Baby Love de la DM. Singura dată când am rămas în pană și am folosit 2 zile Pampers, ne-am trezit cu un fundulet roșu și iritat care a trecut doar cu leac băbesc, adică ulei de măsline fiert și răcit. Șervețele de fundulet am folosit mult timp marca Auchan gama Sensitive care miroaseau foarte frumos (majoritatea servețelelor miros oribil), dar la un moment dat le-au retras din magazine, și de atunci tot am încercat diverse variante, cele la care am rămas sunt tot de la DM.
Mărunțisuri foarte utile
Unghiera și forfecuța, perie din păr de capră, (am avut unul pentru ureche care s-a dovedit a fi o mare porcărie, apoi am cumparat unul digital mult mai bun), aspirator nazal, comprese sterile, ser fiziologic, bețisoare de urechi cu opritoare.
Pătrate din finet
nu știu cine le-a inventat, dar nu știu ce m-aș face fără ele. Sunt bune la orice: le-am pus în căruț sau în scoică, am șters copilul la funduleț după ce l-am spălat, le-am folosit pe post de aleză atunci când a trebuit să schimb scutecul în deplasare, iar acum le folosesc uneori pe post de bavetele atunci cand îl hrănesc cu piure si vreau să minimizez petele.
Păturici am prefarat să caut , adică cu găuri ca să nu se asfixieze dacă și le trage pe cap, dar pentru iarnă am cumparat și o dublată cu polar. Prosopelul cu gluga l-am cumparat de la Ikea și am mai primit cadou încă două.
Detergent pentru spalat biberoanele, am ales o varianta Eco cu miros de pere care îmi place mult cum degresează, iar pentru rufe folosesc Persil Sensitive și balsam de rufe Sano Maxima (mi-a placut atât de mult cum miroase, încât acum îl folosesc și pentru hainele noastre, în special pentru lenjerii și prosoape).
Ce nu am cumpărat și nu am folosit: baby monitor, încălzitor de biberoane
Desi mai erau multe lucruri pe lista de cumparaturi pentru bebe, pe care o primisem de la prietene, unele obiecte am decis că nu ne vor fi necesare. Baby monitor am considerat că e puțin prea mult pentru un apartament de bloc, iar încălzitorul de biberoane mi se pare o chestie inutilă. Am cumparat o , pe care o folosesc și pentru ceaiurie mele și pentru încăzit laptele. Apa fierbe în 2 minute și scufund biberonul cu lapte într-un vas ceramic în care torn apa clocotită.
Mai târziu am cumparat:
La 3 luni am cumparat un – am ales varianta 2 in 1 de si balansoar de la peg Perego. Putin cam scump, avantajul este ca nu ai doua dispozitive in casa, si pentru ca este pe roti il puteam muta usor dintr-o camera in alta.
La 5 luni – – cea mai mare inventie de la roata incoace. Copilul meu este foarte zglobiu si nu sta locului o secunda. Nu mai avea rabdare sa stea in balansoar, iar in patut nu puteam sa il tin toata ziua. Asa ca am cumparat un tarc in care poate sa se zbenguie in voie, eu pot sa plec linistita din camera pentru cateva minute. Nu nu mai ca mi-a adus mie mai multa liniste, dar bebelusul a progresat foarte mult din punct de vedere al miscarilor, iar acum deja merge de-a busilea. Modelul pe care l-am ales este foarte colorat si are inclusa o salteluta de joaca cu diverse texturi, si este pliabil, deci putem sa il strangem foarte usor atunci cand nu avem nevoie de el.
La 6 luni am inceput diversificarea care a venit cu o alta lista de cumparaturi, dar despre asta poate o sa povestim alta data.
In concluzie, daca aveti nevoie de un sfat: cumparati doar ceea ce este absolut necesar, restul le puteti cumpara pe parcurs in functie de nevoile pe care le resimtiti. Imprumutati de la prietenii care au copii mai mari daca aveti ocazia (mai putin pompa de san si biberoanele pentru ca se pot transmite multe boli prin intermediul lor), pentru ca bebelusii cresc repede si unele lucruri ajungi sa nu le folosesti aproape deloc.
Voi ce produse ati folosit cu succes? Ce v-a ajutat si v-a facut viata mai usoara ca proaspete mamici, ce nu recomandati?
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să citești și:
Diana says
Noi de exemplu n-am folosit sistemul de infasat. Il luasem dinainte sa se nasca fetita pentru ca citisem in “Cel mai fericit bebelus” cat e de util si cat de mult ajuta bebelusul mai ales in primele 3 luni. Dar am incercat de vreo 2 ori s-o infasam, si sotul nu a putut rezista s-o vada in el. Asa ca am renuntat.
Pe noi balansoarul ne-a ajutat foarte mult. Am primit imprumut un Bright Starts, foarte dragut cu muzicuta si trepte mai multe de viteza. Dar de exemplu bebe dinainte nu l- a folosit mai deloc.
Monitor am luat unul cu camera. Pentru noi a fost foarte util ca puteam lasa copilul in patut si pleca prin casa.
In rest cam ce ai descris tu cam aceleasi lucruri am folosit si noi. Dar nu stiu daca exista o formula de succes. Într-adevăr ideal e sa iei strictul necesar înainte si restul in functie de necesități…
Anca says
Asa e, nu e o reteta universal valabila. Am scris ce ne-a ajutat pe noi. De exemplu eu nu am folosit sistem de purtare. Am incercat de 2 ori dar nu mi s-a parut ca e fericit in el, pentru ca nu putea sa vada in jur. Si am renuntat.
Elena says
a venit la fix postul asta. tocmai asta ma pregateam sa fac. ms
Sorana says
Eu pot sa spun din experienta personala. Dar cum nici unul din cei trei copii nu s-a nascut si nici n-a crescut in Romania, nu stiu numele multor obiecte specifice ( aleza??? De exemplu:) iar pe altele le cunosc dupa alte nume. Si vad ca in general si firmele sunt diferite in Ro fata de Israel:). Insa pe scurt: 2 obiecte ” must have” dupa mine: mingea pilates si minsari. Mingea pilates face minuni cand bebe plinge, daca situatia mu e extrem de grava ( foame mare mare), nu e caz sa nu ajute. Cum o folosim? Luam copilul in brate, ne asezam pe minge si sarim usurel. In caz de colici mai ajuta dc sustinem copilul cu burtica pe antebrat, capul lui pe linga cotul nostru si mina in zona scutecului. Apoi ajuta la diverse exercitii de stat pe burta, de ridicare a capului sau de joaca.
Minsari este o bucata mare mare de material care se pune in jurul corpului si copilul se poate purta in el cam pina pe la 6 luni ( in functie de greutate si de cat poate fiecare). Sunt 4 pozitii diferite. Se poate folosi de la varsta 0 cand nu edeloc interesat sa vada afara ci sa stea la mama in brate si sa continue sa fie leganat. Merge si la tata:) cand creste si vrea sa vada sunt 2 pozitii in fct de varsta. Garanteaza somn linistit in tot timpul folosirii si ajuta la indeplinirea multor activitati:)
Pentru baie am folosit cu mare ajutor un fel de sezlong de plastic care se pune in cadita si astfel am ambele maini libere
Din cate stiu nu e indicata folosirea betsoarelor pentru urechi si nici nu e necesara ( e contraindicata si adultilor)
Am folosit cu succes ” mobile” adica un brat cu 3 sau 4 atarnatori ( papusele) care se pune la marginea patului, cu baterii si care se invarte si canta. Uneori poate face diferenta intre un dus ( al meu) normal sau unul stresat de tipete:)
Si last but for sure not least, experienta noua cu “baby bay” sau jumatate de patut atasat patului meu. Ajuta mult in cazurile simple in care suzeta a cazut sau o mana linistitoare ajuta. In teorie ajuta si la alaptatul noaptea. In practica nu am incercat.
Succes!:)
Anca says
Sorana, te apreciez maxim pentru ca te descurci cu trei copii!!! Esti foarte tare!
Nu stiam ca sariturile pe minge ajuta bebelusul, good to know….
Aleza e o paturica de unica folosinta din material absorbant, ca cel de scutec.
Te pup!
Luiza says
La noi lista a fost foarte diferita fata de a voastra. Sunt de acord ca lucrurile sa fie cumparate cand e nevoie si in functie de nevoie
Anca says
Diferita in ce sens? Ca si articole sau ca si branduri?
Mama Ioanei says
Utila postarea ta cu siguranta, mai ales pentru viitoarele mamici care se apropie de termen. M-ai inspirat si am scrs si eu varianta mea:
Destul de asemanatoare, nu?
cristina says
Buna.
Scoica de la Graco Evo 3 in 1 (fara baza) ofera siguranta in masina? La ce scaun auto te gandesti ulterior?
Anca says
Scoica de la Graco se prinde in centuri, nu stiu daca baza izofix ofera mai multa siguranta. Ulterior am ales scaun Tobi de la Maxi Cosi, si e foarte ok. Are pozitie de somn, si mie mi se pare foarte bine ancorat cu sistemul de prindere in centuri.
Codrina says
Super utila aceasta lista! mai ales ca urmeaza sa devin si eu mamica in septembrie. suntem si noi in cautarile lucrurilor esentiale pentru bebe si sa le gasim/comandam din timp. Pentru salteau de patut, ai cumva vreo recomandare? am vazut ca sunt multe optiuni…
Anca says
Felicitari! Sa fie intr-un ceas bun! Noi avem o saltea de la Dormeo. Pana la 6 luni am folodit varianta tare, apoi am intors-o invers. O folosim in continuare si este foarte buna. O recomand cu incredere.
Adriana says
Mami imi permit sa iti recomand 2 lucruri care au fost esentiale pt noi: compresele de san de la multimam (cam scumpe dar merita) si capsulele pt stimularea lactatiei de la fares (15 lei). Nu am avut ragade (sau alte minunatii) si bebe a fost colici free 🙂
Anca says
Multumesc! mi-am notat!