Sa ai un pusti de un an si trei luni in casa, e ca si cum ai avea angajat un antrenor de fitness non-stop: trebuie sa fii atent la orice miscare, mereu gata sa sari de pe scaun sau de pe canapea, cateva genoflexiuni dupa jucarii, ridicare de greutati atunci cand il iei in brate, alergari pe distante mici, aplecat pe sub mese si scaune, si lista de exercitii continua.
Astazi Mark a reusit sa antreneze pana la epuizare 4 adulti: eu, Lucian si parintii mei. Singura pauza a fost somnul lui de pranza si plimbarea de o ora la care l-am scos dupa-amiaza. In rest am alergat si fandat prin casa dupa el, toata ziua. 4 adulti, storsi precum prosoapele tocmai scoase din masina de spalat, stam pe canapeaua din sufragerie, epuizati de oboseala, dar fericiti dupa o zi de joaca cu GheGhe (asa cum autointituleaza maestrul).
Fiecare zi e la fel: el e un ghem de energie, care alearga, se catara, trage sertare, taraie cabluri si sticle, se ridica pe varfuri sa vada ce e pe masa, vaneaza telefone, telecomenzi si tablete, iar noi incercam sa ii facem fata.
Astazi am gasit un joc care l-a tinut intr-un loc pentru cateva minute: am lipit un tub de carton de tocul usii, si i-am aratat cum sa bage nuci, care cadeau intr-o cutie. S-a distrat foarte tare timp de vreo 4 minute, apoi a inceput sa alerge prin casa cu un bidon gol de apa plata in mana. Asta pana a dat de scari. A abandonat sticla si a inceput sa urce in 4 labe scarile. L-am lasat, dar am urcat in urma lui, ca sa nu cada. Apoi am coborat impreuna, si am mai repetat exercitiul de cateva ori. Dupa ce a terminat cu scarile a intrat in bucatarie, unde a deschis toate sertarele pe rand, apoi a gasit un scaunel pe care l-a impins ca pe o masina prin toata casa. Cand a ajuns din nou in bucatarie, a lasat scaunelul langa frigider, si tocmai cand credeam ca il abandoneaza, s-a catarat pe el ca sa ajunga la magentii de pe frigider. A luat apoi la rand perdelele din sufragerie, cateva obiecte de decor care pareau inofensive, a mai incercat sa mai traga cateva cabluri, a scos o plinta, a mai tras cateva globuri din brad, si a mai fugarit o pereche de slapi gasiti in hol. Va ganditi probabil ca nu are saracul copil cu ce sa se joace, ca asa se intampla: croitorul nu are haine, si copilul parintilor care lucreaza in domeniul jucariilor educative nu are jucarii. Adevarul este ca nu prea il intereseaza, si mereu gaseste tot felul de alte lucruri mult mai tentante. Reusim sa ii captam atentia cateva minute cu o carte sau un joc, apoi se rasuceste pe calcaie, se trage daca il tin in brate, si incepe sa exploreze. Pe locul 1 in topul preferintelor sunt cablurile, prizele, telefoanele, tabletele si telecomenzile. Apoi urmeaza bidoanele de plastic, pungile si cutiile, care sunt o sursa nesfarsita de bucurie si fericire pentru el.
Momentele de respiro sunt cele in care ii pun muzica si danseaza, sau in care sta la masa si manaca. In rest, ma simt ca la ora de educatie fizica, cand la un fluier trebuie sa incep sa alerg si la urmatorul sa ma opresc ghemuit.
Va pup si ma duc la culcare, rupta de oboseala, dar fericita ca am un pui care imi umple viata de bucurie.
Stai sa vezi cum e când își dă seama ca dacă se urcă pe scaun poate sa ajungă la priza cea mai de sus 😉
Acum a inceput sa descopere ca trebuie sa se urce pe ceva ca sa ajunga la obiectele care sunt prea sus. De exemplu se urca pe o masinuta ca sa se urce pe pat. Iti dai seama ce stabilitate are masinuta aia si cat de des cade. Dar tot nu se lasa!
Uite asa are el grija de silueta voastra :)) Imi aduc aminte de nepoata-mea care la acea varsta avea o pasiune nebuna pentru servetelele de hartie si acelea erau jucariile preferate. Abia pe la trei ani a inceput sa fie cu adevarat interesata de toate jucariile care ii populau camera.