Ce îi spui unui copil atunci când îl trimiți la școală cu hăinuțe care i-au rămas mici, și cu un singur caiet pentru toate materiile? Ce se petrece în sufletul unui părinte care își trimite copiii flămânzi seara la culcare? Cum se poate concentra la lecții un copil care nu are căldură în casă, și haine care să îi țină de frig?
Sunt întrebări pe care ni le punem mult prea rar, sau uneori deloc. Din fericire sunt organizații care se gândesc la astfel de familii, și care îi susțin pe părinții care au nevoie de ajutor pentru a-și crește copiii și a-i trimite in continuare la școală. United Way este una dintre ele, și auzisem de multă vreme de proiectele lor și de campaniile pe care fac. Luni am avut ocazia să îi cunosc pe câțiva din cei care lucrează la Unite Way și să iau parte la una din acțiunile lor de ajutorare a unor familii cu probleme financiare.
Când am primit propunerea de a participa la Cursa Cumpărăturilor caritabile, nu am stat prea mult să mă gândesc și m-am bucurat că antreprenoriatul îmi oferă flexibilitatea de a dona o zi de muncă pentru astfel de evenimente. La jumătate de oră după ce am răspuns afirmativ invitației, am primit pe mail instrucțiunile pentru eveniment și o scrisoare despre familia pentru care aveam să concurez.
O familie cu 5 copii, cu posibilități mai mult decât modeste. O locuință mică din care încă lipsesc cele necesare unui trai decent. 4 fete și un băiețel, mama casnică și doar tatăl lucrează. Cel mai mic dintre copii are puțin peste 1 an, fetița ce mare 11. Fetele cele mari merg la școală și au nevoie de rechizite. Cu fiecare rând pe care îl citeam, simțeam cum mi se rupe sufletul în bucăți mici. Pe lisă erau lucruri absolut normale pentru un trai decent: alimente, rechizite, produse cosmetice, detergenți și tot felul de lucruri necesare într-o gospodărie. Dar și câteva mici dorințe ale lor: o pilotă, jucării, hăinuțe, farfurii. Atunci mi-am dat seama că nu va fi o competiție ușoară. Știam că voi mai fi în echipă cu alți 4 bloggeri și am răsuflat ușurată: împreună va fi mai ușor.
Luni dimineața, ne-am adunat in parcarea Carrefour Baneasa 57 de voluntari din diferite domenii, gata să ajutăm 14 familii care aveau nevoie de ajutor. Toți adunați și îndrumați de United Way. Acolo i-am cunsocut și pe cei cu care urma să fiu în echipă: Ariel (pe el îl știam deja, dar acum am avut ocazia sa îl cunosc mai bine), Alexandra (pe ea nu o cunoștea, dar auzisem de brandul ei Molcush) și Florin de la Hi-Q (în liceu eram mare fan, și m-am bucurat să fac parte măcar pentru 2 ore din gașca lui).
Ne-am adunat și am făcut strategia: am împărțit bugetul, lista de cumpărături și am pornit la treabă. Eu și Ariel după rechizite, tigăi și detergenți, colegii noștri după alimente. Shopping fac de când mă știu: de haine pentru blog, de alimente și detergenți pentru casă, de cadouri pentru toată familia de Sărbători. Dar niciodată nu a fost așa de greu. Aveam în mână două liste: una de obiecte necesare, una de dorințe. Mai erau 2 zile până la 1 iunie, așă că ne puneam întrebarea: “Luăm 10 kg de detergenți sau o trotinetă?” Copiii aveau nevoie de haine, de încălțări, mama de o pilotă groasă pentru la iarnă. Copiii aveau nevoie de rechizite și visau la jucării, mama ar fi avut nevoie de un aspirator. Ariel calcula mereu ce puneam eu în coș, eram atenți la prețuri, la listă, la calcule.
Alegerea unei tigăi ne-a cam dat bătăi de cap
Am auzit cum prima echipă ajunsese deja la casă: “No way, noi suntem abia la jumătate. Lasă, nu contează, important e să luăm tot ce au ei nevoie”. Ne întâlneam mereu la rafturi cu colegi din celelalte echipe:” Voi ce carioci ați luat?” “Uite astea, sunt 12 în set și prețul e decent, iar la acuarele vezi că sunt unele mai frumoase puțin mai sus”. Asta da compeție, în care adversarii te ajută să îți duci treaba la îndeplinire!
O doamnă mai în vârstă ne întreabă: “Ce se vinde aici, de alergați toți așa?” “E un concurs!” “Bafta, bafta!”
După o oră ne-am adunat cu cealaltă jumătate de echipă, am calculat bugetul rămas și am început să cumpărăm ceea ce își doreau copiii: trotinetă, minge, role, hăinuțe. Apoi am ajuns la casă și am început să scanăm produsele. Nu știu cum ar reușit, dar ne-am încadrat perfect in buget. Asta da muncă de echipă!
Am umplut 4 coșuri de cumpărături, un bon lung de vreo 2 metri, am tăiat tot de pe listă, am făcut poze, dar partea importantă abia acum venea: întâlnirea cu familia. Împingeam căruciorul prin parcare și simțeam cum mi se înmoaie picioarele. Am ajuns la cort și i-am găsit. Cum noi am fost printre ultimii ajunși, celelalte familii își primiseră deja cadourile, așa că au fost foarte entuziasmați să vadă că până la urmă am sosit și noi și nu au fost uitați. Ne-au zâmbit trei fetițe vesele și curioase să vadă ce au primit, și tare s-au mai bucurat când au vâzut trotineta și celelalte jucării. Mama lor nu știa la ce să se uite mai întâi: la perne și lenjerie, la alimente.
Bucuria fetițelor ne-a făcut să uităm de căldură, de oboseală, adrenalina competiției încă se simțea. Am făcut poze, am primit diplome, iar medaliile le-am dat copiilor. Pentru că ei sunt adevărații câștigători a competiției, iar zâmbetele lor este premiul nostru.
I-am ajutat să se urce cu toate cumpărăturile într-un taxi, și am avut norocul să dăm peste un șofer binevoitor care i-a luat cu toate sacoșele, deși i-am umplut până sus bancheta din spate cu cumpărături. Au plecat cu zâmbetul pe buze, ținând sacoșele grele să nu cadă peste ei.
Noi am rămas în soare, însetați, obosiți și transpirați, dar cu o energie pozitivă cu care am reușit să ne încărcăm unii de la alții, de la ceilalți participanți dar mai ales de la ei.
Ce am învățat din experiența asta? Că oamenii sunt buni, și atunci când se mobilizează pentru un scop frumos, împreună pot reuși lucruri minunate. Mă bucur nespus ca i-am cunoscut pe Alexandra, Florin și Ariel că împreună am format o echipă. Multumesc United Way pentru ocazia de a face puțin bine alături de voi.
Chapeau!
Leave a Reply