De multe ori adulții spun mici minciuni copiilor pentru a scăpa de intrebările pe care le primesc sau pentru a îi determina pe cei mici să facă anumite lucruri. Mereu aud în parc promisiuni făcute de părinți și de multe ori mă întreb dacă acestea se vor realiza odată ajunși acasă. “Hai să mergem acasă și te uiți la desene” sau “Hai să mergem și îți cumpără tati o înghețată”.
Sau întrebări care primesc răspunsuri scurte, de a căror credibilitate mă îndoiesc după graba cu care au fost rostite. “Tati, noi cănd mergem la zoo?” “Maine” sau “Mie când îmi cumpărați bicicletă?” “În weekend”.
De ce am decis să nu ne mințim copilul, deși e mic și ușor de manipulat?
- pentru că îl respectăm și nu vrem să îi promitem lucruri pe care nu le putem face
- pentru că în timp nu va mai avea încredere în noi
- pentru că într-o zi vom avea nevoie să ne creadă, să aibă încredere în noi, și spusele noastre vor fi încă o minciună, în ochii lui
- pentru că nu vrem să îl manipulăm, vrem să înțeleagă de ce facem anumite lucruri și care sunt consecințele lucrurilor pe care le facem
- pentru că nu vreau să îi dăm un exemplu negativ și mai târziu să ne mintă și el la rândul lui
- pentru că vreau să avem el o relație bazată pe încredere
Cât de simplu ar fi fost să îi spunem câteva mici minciuni și să scap de problemă în câteva secunde! Dar asta l-ar face oare să nu mai plângă când e supărat, să nu se mai împotrivească când nu vrea să meargă undeva, să nu mai tragă de tot ce apucă atunci când așteptăm undeva și se plictisește? Probabil că nu. Ar ajuta să țipăm la el și să îl lăm pe sus? Probabil l-am enerva și mai tare.
Ce am ales să facem în loc să îl mințim?
- încercăm să îi explicăm care este motivul pentru care facem acel lucru
- încercăm să îi explicăm cât durează și ce o să se întâmple
- empatizăm cu el, încercăm să îi arătăm că înțelegem că nu îi place și îi reamintim de ce facem acel lucru.
În ultima săptămână aș fi putut să îl mint de cel puțin 10 de ori:
- când a plâns pentru că a plecat bunica
- când am mers la doctor în loc să mergem în parc
- când am așteptat jumătate de oră pe hol la doctor
- când l-a examinat doctorul
- când am stat 15 minute în mașină în timp ce soțul era la coadă la farmacie
- când i-am făcut aerosoli
- când ne-am făcut bagajele să plecăm pentru două zile din oraș fără el
- când nu a vrut să stea pe oliță
- când nu a voia să plece din casă fără suzetă
- când voia să meargă în casă pe motocicleta de echilibru (face un zgomot groaznic pe gresie, și cred că e un adevărat coșmar pentru vecini)
De fiecare dată am fi putut rezolva ușor cu o mică minciună sau cu o mică amenințare, dar cine știe data următoare dacă ar mai fi mers? Puteam să îi spunem că vine bau-bau în cel puțin 5 cazuri de mai sus, să îi promitem că îl ducem în parc sau îi cumpăr biscuiți, în alte 7 cazuri, să îi spunem că bunica coboară până jos și se întoarce, că îi dau altceva decât sirop de tuse, și câte și mai câte.
Nu e ușor să stai să îi explici de fiecare dată unui copil de 1 an și 10 luni anumite lucruri, dar simt uneori că înțelege și e mai mult mai ușor atunci. Iar la finalul zilei suntem împăcați că nu ne-am mințit copilul.
P.S. Pentru subiecte cum ar fi: Mos Craciun, Zâna Maseluță si de unde vin copiii, nu se aplica regula de mai sus. Măcar până pe la 7 ani 🙂
Voi cum procedați cu cei mici?
Sunt perfect de acord cu tine ! Si cred ca ar mai trebui adaugat ca cei mici inteleg mult mai multe lucruri decat am crede…Relatia parinte-copil trebuie sa se bazeze intotdeauna pe incredere si respect reciproc.
Mă bucur că mulți părinți gândesc așa. Din păcate, mai sunt unii care pereferă varianta cu minciunile și manipularea.
Pe mine ma ruga orl-ista sa nu ii mai spun adevarul ca se sperie si nu mai sta la control. I-am explicat pas cu pas ce urmeaza si a stat fara probleme. A fost dovada mea clara ca adevarul intotdeauna e solutia.
Ma bucur ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Sunt atat de convinsa ca e buna metoda asta, incat nici nu pot sa inteleg de ce unii le spun baliverne copiilor si apoi se mira ca au crize.
Indiferent cat sunt de mici, trebuie sa ii tratam cu respect.
Eu nu îmi mint copilul. Iar el știe că se poate baza pe ce spun. Este și o bună unealtă de persuasiune. Știe că dacă îi promiți ceva, te ții de cuvânt.
Are încredere totală în tine. Mai ales când ăi amintești că nu l-ai mințit niciodată. 🙂
Da, e o metoda buna sa construiesti o relatie de incredere, in timp.
Sunt perfect de acord cu motivele mentionate de tine pentru a nu ne minti copiii! Nici eu nu il mint pe baietelul meu, desi uneori mi-ar fi mai simplu sa o fac, insa cred ca explicatiile ajuta infinit mai mult!
Si noi am ales la fel. Am scris si eu despre asta, chiar de mai multe ori 🙂
Nici noi n-o mintim, nici macar cu lucruri mici. Prin puterea exemplului, culegem ce sadim 🙂
Fiica mea are deja 12 ani. Acum realizez ct de bine am procedat ca nu am ales minciuna si manipularea. Foarte interesant acest articol, ar fi bine sa-l citeasca cat mai multi parinti!
Multumesc mult! Cand vine din partea unui parinte cu experienta, sunt si mai convinsa ca este o metoda buna.
Super articolul! Complet de acord. Voiam sa te intreb totusi de ce alegi white lies pt Mos Craciun si nu aceeasi abordare?
Nu ma intelege gresit, sunt de acord si cu asta si sustin existenta lui Mos Craciun in viata copilasilor dar as fi vrut sa aud si parerea ta.
Zi faina!
Unele lucruri au magia lor, cum ar fi Mos Craciun, Zana Maseluta. Au fost personaje magice care mi-au facut copilaria mai frumoasa. Nu as vrea sa ii rapesc copilului meu o astfel de bucurie 🙂