Încă din perioada sarcinii eram hotărâtă să îmi alăptez copilul și m-am informat foarte mult pe tema asta. Povestea mea legată de alăptare am scris-o aici. Nu a fost ușor, dar am reușit să alăptez până aproape de 10 luni, și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face tot la fel, sau poate chiar mai mult.
De ce e importantă alăptarea? Pentru că este primul pas în crearea legăturii între mamă și copil, iar laptele matern reprezintă cel mai de preț dar pe care o mamă îl poate oferi copilului ei. Laptele matern asigură copilului o creștere și o dezvoltare fizică și psihică armonioasă și un sistem imunitar bun. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alimentația naturală exclusivă până la 6 luni, și continuarea ei în paralel introducerea alimentelor solide până la vârsta de 2 ani. Totuși, rata alăptării în România este extrem de scăzută, doar 12% din copii sunt alăptați exclusiv până la 6 luni, iar majoritatea mamelor renunță în prima lună după naștere.
Sunt multe probleme care pot apărea în primele săptămâni, până lactația se instalează și de multe ori mamele nu știu ce să facă atunci când întâmpină aceste probleme și renunță dacă nu au sprijin. Eu am avut sprijinul și ajutorul unui consilier in alăptare, care mi-a fost alături și m-a susținut moral să nu renunț. Am avut noroc de un pediatru care m-a îndrumat și m-a ajutat când mi-a fost greu, și am reușit să depășesc momentele grele.
Din fericire meseria de Consultant in lactație începe să fie din ce în ce mai apreciată în România, și împreună cu cei care fac cursuri de puericultură și de îngrijire a bebelușului, fac echipe foarte bune, pregătite să ajute gravidele și proaspetele mămici.
Deoarece este săptămâna Mondială a alăptării, multe centre din țară organizează cursuri și evenimente pentru gravide și proaspete mămici. Temele principale sunt legate de alaptare, dar se vor discuta si alte subiecte interesante pentru mame.
Eu am pregatit o lista cu cateva dintre aceste evenimente, pentru acelea dintre voi care doriți să aflați mai multe despre alăptare și să împărtășiți din experiențele voastre, cu alte mămici.
- Bucuresti – Centru Pro Mama – zilele portilor deschise – cursuri gratuite sustinute de Sorana Muresan, Andreea, Andreea Manea si Ramona Partea, consultanti in alaptare certificati international (IBCLC) https://www.facebook.com/events/586011228247624/
- Brasov – Echipa AloMama va așteaptă zilnic, începând cu ora 16, la Bistro Ma Cocotte. Întâlnirile vor dura in medie 2 ore. https://www.facebook.com/events/144869525944188/
- Medias https://www.facebook.com/events/1256085924402952/
- Ploiesti https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1220095654691760&set=a.397952613572739.94544.100000740118894&type=3&theater
- Craiova https://www.facebook.com/events/1080319538702609/
Credit foto: Marius Godeanu
Leave a Reply