În parenting totul ține de strategie, de o strategie gândită bine înainte, pe termen lung, ca să știi cum să reacționezi atunci cănd ești surprins cu câte o ghidușie nouă, și să nu lași impresia că ești cu garda jos.
Parentingul e muncă de echipă, nu doar cu soțul ci uneori și cu bunicii, bona, sau alte persoane care se ocupă de educația copilului. Toată echipa trebuie să tragă în aceeași direcție, pentru că altfel barca plutește în derivă și ghici cine profită de mici momente de neînțelegere sau cine rămâne bulversat la finalul zilei, ca mama zice “nu”, dar ta zice “da”. Exact, copilul. Care începe să speculeze apoi că e mai ușor să obțină de la mama, sau de la bunica ceea ce vrea, că tata îl lasă să mănânce înghețată chiar dacă mama zice nu, și că mătușa îl lasă să se dea în parc în mașinute de câte ori vrea.
Si la finalul zilei, problema nu e că a mâncat o înghețată în plus, sau că s-a dat în mașinuțe până a amețit, ci faptul că îsi dă seama cine e mai permisiv și mai ușor de impresionat, și peste 10 ani, ghici cui o să îi ceară bani de țigări.
Cei mici ne iau mereu pe nepregătite. Mereu apare o situație la care nu te-ai gândit, mereu încearcă o schemă nouă prin care să obțină ceea ce vrea. Uneori ești pregătit și știi ce să faci. Dar alteori, te uimesc cu inventivitatea, și te iau prin surprindere.
Cel mai bine e să stabilești o tactică: dacă unul a zis nu, și ceilalți fac la fel. Vorbiți voi pe urmă și aflați de ce a zis celălalt nu, și dacă nu a fost prea rigid, dar e foarte bulversant pentru copil sa te certi in fata lui ca de ce “da” sau de ce “nu”. Uneori ne iese, alteori ne trezim ca raspundem amandoi in acelasi timp, unul “da” si unul “nu”, dar incercam sa ne reconectam pe parcurs, si sa ne revizuim strategia.
Cel puțin la nivel declarativ, suntem pe aceeași lungime de undă, și încercăm pe cât putem să nu ne contrazicem și să nu ne certăm în fața copilului. Mai arunc o privire întrebătoare către tati, mai scapă el câte un “de ce nu?”, dar în proporție destul de mare, reușim să ne punem deacord dintr-o privire, sau să dăm răspunsuri cu care și celălalt este deacord. Sper să reușim să menținem cât mai mult strategia asta, pentru că sunt sigură că vor apărea tot felul de situații la care nici nu ne-am gândit.
La voi cum merge? Ce reguli încercați să păstrați, voi ca și părinți?
