Dacă ar fi să te iei după cantitatea de mâncare care se face în gospodăriile din România de Paști sau Crăciun, ai tinde să crezi că în restul anului, nu face nimeni nimic de mâncare. Și totuși mâncăm în fiecare zi, chiar de 3 ori.
Dacă ar fi să te iei după curățenia pe care o fac gospodinele de Paști și Crăciun, ai putea să crezi că între aceste două sărbători nu șterge nimeni praful și nu dă nimeni cu aspiratorul. Și totuși, mereu aud zgomot de aspirator la mine în bloc, mereu îmi aud prietenele sau colegele care povestesc că au facut în weekend o mega curațenie maraton care le-a epuizat de puteri, în perioade ale anului care nu au nici o legătura cu sărbătorile importante.
De fiecare dată în preajma sărbatorilor, începe agitația pregătirilor, și eu am mereu impresia că este o competiție între gospodine: care gătește mai mult, care face mai multă curățenie, care are mai mulți musafiri.
Și de parcă lista cu treburi nu ar fi completă, casa trebuie ordonată și decorată de sărbătoare, copiii trebuie să fie și ei îmbrăcați cu haine noi și totul trebuie să sclipească de curățenie și să plesnească de fericire.
Iar după ce le-a facut pe toate astea, gospodina trebuie să se îngrijească și de aspectul ei, să își facă unghiile, să își pună părul pe bigudiuri și să arate de parcă ar fi petrecut ultima saptamana la spa.
Iar daca are musafiri, trebuie să fie veselă și să creeze o atmosferă placută, plină de voie-buna. Doamne ferește să se plângă sau să pară obosită.
Realitatea e că dupa câteva zile de muncă, mă mir că nu sunt pline spitalele de femei căzute de epuizare. Slavă Domnului că Sărbătorile vin cu câteva zile libere, în care mai apucă și ele să se odihnească. Dar nu prea mult, că cineva trebuie să spele vasele și dupa musafiri, și să mature firmiturile de cozonac de sub masă.
Știu, e frumos să miroasă casa a curat și a mâncare proaspătă, dar cel mai frumos e să ne adunăm cu toții la masă, să fim sănătoși și să ne bucurăm că ne-am revăzut, chiar dacă împărțim un cozonac de la brutărie.
Va urez un Paști fericit, cu liniște în suflet și în casă, cu voie bună și sănătate.
CristinaB says
Bine punctat, Anca ! Bucuria revederii cu cei dragi e tot ce conteaza cu adevarat ! Iti doresc sarbatori binecuvantate alaturi de frumoasa ta familie ! Paste fericit !