A trecut aproape o săpămână de când ne-am întors din excursia din Coreea de Sud, și sunt încă proaspete amintirile pe care le am de acolo: locurile pe care le-am văzut, oamenii și nivelul de dezvoltare a țării. Știu că nu este tocmai o destinație la îndemână, pentru că este destul de departe, și poate că nici eu nu aș fi ajuns acolo, dacă nu s-ar fi ivit ocazia unei deplasări de lucru. Și pentru că tot trebuia să fac drumul până acolo, am profitat și am petrecut puțin mai mult timp, îmbinând astfel vacanța cu munca. Sunt multe de povestit, dar ca să vă faceți rapid o idee, am făcut o listă cu câteva motive pentru care merită vizitată aceasă țară.
- Mâncarea – bucătăria coreană m-a cucerit, deși credeam că cea tailandeză va rămâne pentru mine pe primul loc. Dar am avut surpriza sa descopăr că nimic nu se compară cu grătarul corean. Da, grătar. Dar nu seamănă deloc cu ceea ce se întâmplă la noi la grătar de 1 Mai sau când ieșim la iarbă verde. Bucățile de carne sunt tăiate în bucățele mici și subțiri, care se prăjesc foarte repede, și se servesc cu multe legume, salate și sosuri. Partea cea mai interesantă o reprezintă faptul că poți să mănânci gratar la aproape orice restaurant și acesta este pregătit direct pe masă, în fața ta. În fiecare masă se află câte o gaură în care se pune cărbune încins, apoi carnea se pregătește repede pe grătar, și pe măsură ce este gata, fiecare servește bucățile de carne cu legume, alge, tofu și varză murată picantă (kimchi). Și ca să nu se facă fum, deasupra fiecărei mese este câte o hotă micuță dar puternică care absoarbe tot fumul.
- Peisajele incredibile – Coreea de sud este înconjurată din trei părți de mare și are un peisaj foarte variat, o îmbinare frumoasă de munți și țărmuri stăncoase. Cel mai renumit loc de petrecut vacanța în Coreea, este insula Jeju, considerată a fi Hawai-ul Coreei. Deși nu era vreme de plajă, am avut suficiente lucruri de făcut pe insulă, pentru că peisajul este pitoresc: am văzut cascade, stânci, am vizitat temple și ne-am bucurat de liniște.
- Clădiri, autostrăzi, șosele suspendate, poduri, tuneluri, toate cu 2 secole înainte noastră. Eu nu prea mă extaziez în fața infrastructurii, sau mai bine spus sunt alte lucruri care îmi atrag deobicei atenția atunci când călătoresc, dar de data asta a fost imposibil să nu remarc cât de bine este pusă la punct infrastructura și cât de multe autostrăzi am văzut. Guvernul a investit foarte mult în ultimii ani în dezvoltarea sistemului de transport și au în continuare în plan să investească foarte mult, pentru a putea să susțină o creștere economică rapidă. Probabil acesta este și motivul pentru care am văzut foarte puțini oameni cerșind (doi în toată perioada excursiei).
- Templele budiste – am vizitat deja câteva țări din Asia (Tailanda, Cambogia, Laos, Vietnam, Myanmar) și încă de la început mi-au plăcut templele budiste, atât pentru liniștea și pacea care le înconjoară, dar și pentru culorile frumoase și picturile cu care sunt împodobite.
- Tehnologie de ultimă generație, cu câțiva ani cel puțin înaintea Europei. Samsung si LG sunt doua din cele mai cunoscute mărci de electronice din Coreea. Deși noi le cunoaștem mai mult datorită telefoanelor și televizoarelor, se pare că produc mult mai mult, aproape orice înseamnă echipament electronic: aer condiționat de capacitate mare, echipamente de telecomunicații, boilere, și bineînțeles Samsung produce și mașini. Seara, străzile din Seoul sunt luminate de panouri gigantice, peste toți sunt reclame luminoase pe ecrane enorme, și totul abundă de lumină și tehnologie. WI-FI-ul nu a fost o problemă în nici un moment al acestei excursii. Am găsit wi-fi gratis la orice cafenea, hotel, restaurant, magazin, la muzee, în aeroport chiar și la templu. Uneori aveam semnal chiar și pe o rețea publică de wi-fi. Se pare că în acest moment Coreea de Sud este pe locul 1 în lume la rețele de wi-fi.
- Siguranța. Pentru mine acesta este un aspect foarte important atunci când vizitez o țară străină. Nu îmi place să știu că la orice pas mă pândește un mic pericol, și că trebuie să stau cu ochii în paișpe’. Din acest punct de vedere în Coreea am fost foarte relaxată, sau mai bine spus m-am relaxat pe parcurs. Am observat că nu sunt cerșetori sau oameni care să nu aibă de lucru, sunt camere de supravegheat la tot pasul, și toți sunt foarte calmi și relaxați. Am rămas uimiți când unul din prietenii noștri a intrat să ne ia din recepția hotelului și și-a lăsat mașina în față cu motorul pornit, geamurile lăsate și ruscacul și telefonul pe scaunul din dreapta. Ne-a explicat că în Coreea sunt atât de multe camere de luat vederi, încât este imposibil ca cineva să fure ceva fără să fie filmat cel puțin de câteva camere simultan. Apoi am observat că multe femei mergeau cu poșetele descheiate pe umăr și nu erau stresate în restaurant să își țină geanta aproape.
- Curățenia. Paradoxul străzilor curate: deși nu prea găseam coșuri de gunoi, străzile erau foarte curate. Peste tot erau toalete publice, cu intrare gratuită, și care erau foarte curate, mereu. Atunci când călătorești mult, te lovești mereu de problema toaletelor. Uneori nici la muzee sau în aeroporturi nu este tocmai plăcut să intri într-o toaletă publică, dar aici erau toate extrem de curate și nu am întâlnit probleme legate de lipsa hârtiei igienice sau a săpunului.
- Oamenii sunt extrem de drăguți și de amabili – exceptând pe cei cu care ne-am întâlnit în interes de lucru, despre care știam că sunt foarte drăguți, și care au făcut tot ce le-a stat în putere ca să ne simțim cât mai bine, toată lumea a fost extrem de amabilă cu noi: cei de la hoteluri, chelnerii de la restaurante, șoferii de autobuz sau taxi, cei de la muzee și obiective turistice. Să vă mai spun că în Coreea de Sud nu se lasă bacșiș?
- Shopping – Seul cred că bate toate recordurile în materie de magazine și mall-uri. Numai in Gangnam sunt cateva mii de magazine stradale, la care se adaugă câteva zeci de mall-uri (în special în Myeongdong și Dongdaemun) și o zonă subterană de shopping cu magazine locale. Asta fără să socotim piețele locale specifice și piețele de en-gross.
- Cafenele și cofetării locale – Nu cred că am bănuit măcar că ar putea exista și supraviețui atât de multe cafenele, cofetării și magazine de sucuri și smoothie la un loc. Pur și simplu erau peste tot, începând cu Strabucks și terminând cu tonete de unde puteai să cumperi fructe și suc de fructe de la localnici. Am citit undeva că in Seul sunt mai multe Starbucksuri pe cap de locuitor decât în Seattle (orașul de origine al celebrului lanț de cafenele). În 2015 erau peste 17.000 de cafenele in Seoul, la o populație de peste 10 milioane de locuitori. Toată lumea se plimbă pe stradă cu un pahar de cafea sau suc în mână. Toata Lumea. Oricând, la orice oră. Eu am preferat să aleg cafenele locale, care erau foarte drăguțe și cochete, și unde am găsit o varietate foarte mare de sucuri de fructe și smoothie-uri.
Alexia says
Tu ce lucrezi de ai fost nevoita sa mergi pana in Coreea de Sud ?