Deși avem casa plină de mașinuțe și trenulețe, care sunt preferatele lui Mark, eu încerc de fiecare dată să îi aduc și jucării educative care să îl ajute să învețe mereu lucruri noi și să își dezvolte abilitățile. Spre surprinderea mea, unele dintre ele chiar au avut succes și sunt momente în care îmi cere el să ne jucăm cu ele. Așa că nu putem decât să ne conformăm, să ne așezăm pe covor și să trecem la joacă.
- Puzzle-uri – noi am început în jurul vârstei de 2 ani, cu puzzle-uri ușoare din 2 piese. Acum am avansat puțin, avem câteva care sunt din 4, 6 sau 8 piese. Cel din 8 este în continuare destul de dificil pentru el, dar am văzut că nu renunță și încearcă mereu să îl facă.
- Nasturi de înșirat pe ață. Este un joc de îndemânare, care în același timp îl ajută să învețe culorile și să învețe să numere. Ideea este simplă: să sorteze nasturii pe culori și să îi înșire pe șnur, sau să îi inșire într-o ordine pe care o alegem noi. Este foarte bun pentru recunoașterea culorilor și pentru îndemânare.
- Joc de potrivire domnul urs – la prima încercare cu acest joc, nu am avut nici un rezultat, cred ca era prea devreme. Dar la un moment dat am văzut că l-a scos singur din sertar, și mi-a spus “Mama, Urs-Mo” (ursul face mor-mor). Ne-am jucat împreună, am asortat bluzele cu pantalonii și tot atunci am descoperit că fiecare față de ursuleț are o altă expresie: trist, fericit, mirat, speriat. Încă nu le recunoaște bine pe toate, dar mai am răbdare, pentru că jocul este recomandat pentru 3 ani plus.
- Cărți Water Magic – acestea sunt favoritele mele când plecăm undeva, pentru că le iau ușor în rucsac și știu sigur că nu facem mizerie. Sunt minunate la restaurant, pentru că nu se murdărește pe măini și nici nu stau cu emoții că o să coloreze și fața de masă. Umplem stiloul cu apă, și apoi dă-i și colorează. Uneori aștept să se plictisească el, ca să termin eu de pictat, pentru că mă relaxează foarte tare. Cel mai tare îmi place că atunci când se usucă desenul dispare, așa că data următoare o luăm de la capăt.
- Centrul de activități – îl avem de ceva vreme, și primul pas a fost să recunoască toate imaginile de pe desene. Acum ne jucăm des cu numărătoarea, încercăm să învățăm să numărăm pe rând toate bilele. Am încercat să îl învăț și literele, dar cred că încă mai trebuie să așteptăm. Am comandat și cretă de colorat, și în curând vom trece la proba artistică, să vedem cum stăm cu desenatul.
- Pentru că este așa de pasionat de trenuri, Moș Crăciun i-a adus în iarnă un set de trenuri cu șină și accesorii. La început trebuia să îi îmbinăm noi șina pentru tren, dar după ce a observat de câteva ori cum se face, a început să le construiască singur. Este unul din jocurile cu care se joacă cu foarte mare plăcere, iar piesa de rezistență este podul, pe sub care trec toate mașinuțele mici din parcul auto. Deja mă gândesc să extind circuitul și să completăm cu alte accesorii: tunel, alte poduri si mai multe șine.
7. Bormașina magică – a fost un mare succes încă de la început, mai ales când tati mai avea de meșterit ceva în casă. Încă nu face modelele de pe cartea cu șabloane, dar îi place să înșurubeze și să deșurubeze până se termină bateriile. La început nu reușea să prindă cu o singură mânuță bormașina, și folosea surubelnița galbenă, dar în ultima vreme am observat că se descurcă foarte bine cu bormașina roșie și e foarte încântat de zgomotul pe care îl face.
Mai avem multe activități interesante, cum ar fi coloratul sau modelatul cu plastilină, cărțile cu animale și mașini sau cărțile de povești cu abțibilduri, care sunt preferatele lui. Atunci când rămânem în pană de abțibilduri, decupez eu forme geometrice din hârtie colorată și le lipim pe foi. Dar despre activitățile creative și jocurile de rol, o să vă povestesc mai multe separat.
Voi cu ce vă mai jucați când stați în casă?
nimic de afara? noi, de exemplu, iarna ne mai jucam si cu fructe, legume
Salutari! Mi s-au parut atat de bune ideile, incat as vrea si eu sa le aplic. Desigur, am cateva jucarii care se potrivesc, insa nici una nu este ca Dl. Urs sau ca bormasina. Sau ca acea carte de colorat 🙂
De unde le-as putea cumpara?
Multumesc!
Buna ziua, aveti linkuri in articol. dati click pe ele si va duc direct pe site. Daca nu, http://www.educlass.ro