Întâmplări haioase cu o gravidă uitucă

Stăteam de 5 minute în fața biroului cu cheia de la mașină în mână, și încercam să îmi amintesc unde parcasem de dimineață. Oricât de mult mă străduiam să îmi amintesc dacă mașina este în spatele biroului, sau peste drum, nu reușeam deloc să găsesc un răspuns. Atunci m-am găndit că poate ar fi o idee bună să rememorez ce am făcut de dimineață, drumul până la birou și poate așa îmi voi aminti. “Deci m-am trezit, am făcut duș, cafeaua, micul dejun, nu găseam sacoul albastru așa că l-am luat pe cel roșu, am ieșit, vecinul de la 2 căra niște cutii, și mașina mea era blocată de o mașină destul de mare, fără nici un număr în geam.”

Și atunci mi-am amintit, cum am luat eu metroul până la birou, pentru că posesorul mașinii nu părea să apară. M-a pufnit râsul când mi-am dat seama cât de amețită sunt, și cum am uitat de la mână până la gură (de la 9 la 6) că am plecat fără mașină.

Asta mi s-a întâmplat în prima sarcina, cam în trimestrul al doilea, și imediat mi-am dat seama că nu e de joacă. Ceva se întâmplă cu mintea femeii gravide, și uneori apar momente de “pauză”, de parcă toți neuronii ar fi ocupați să facă altceva.

Ulterior am observat că mi se întâmpla mereu să uit câte ceva, și cel mai greu era să nu las să se vadă că am astfel de momente. Mi se întâmpla să mă ridic de la birou cu o direcție precisă, dar după doi pași să îmi dau seama că uitasem unde voiam să merg, și atunci începeam să scanez repede: “Șeful nu m-a chemat, ședință nu am, la imprimantă nu e nimic, la toaletă nu am nevoie…. ah, da, voiam să o întreb pe colega de la strategie când îmi trimite materialele pentru prezentare”.

Cel mai neplăcut era când mă întâlneam cu oameni pe care știam că îi cunosc, dar nu-mi aminteam de unde și nu reușeam să le asociez imaginea sau vocea cu nimic. Am avut o discuție puțin ciudată cu un domn într-un restaurant, până mi-am luat inima în dinți și i-am spus: “Scuza-mă, știu că ne știm, dar nu îmi amintesc de unde. Din cauza sarcinii mi se întâmplă să uit lucruri. Ajută-mă să îmi reamintesc”. A zâmbit și mi-a spus că și soția lui pățea mereu la fel în perioada sarcinii, după care mi-a spus cine este. Mi-am amintit într-o secundă tot, și cum îl cheamă, și cine e soția, și cum o cheamă pe fetița lor și că au două pisici. Norocul meu că omul a fost înțelegător.

Apoi am pățit alta. Eram într-o zi în metrou și nu știam de ce se uită lumea ciudat la mâna mea, cu care mă țineam agățată de bară. Când m-am uitat, am văzut că îmi pusesem două ceasuri la mână. Tocmai primisem unul nou, și în dimineața respectivă îl tot căutasem înainte să plec. Dar pentru că nu apărea, l-am luat pe cel vechi și mi l-am pus la mână. Acum aflasem și de ce nu îl găseam pe cel vechi: era deja pe mâna mea.

Din fericire mi-am revenit la un moment dat după ce am născut, dar acum văd că încep din nou să uit lucruri, și să fiu super aiurită: am plecat într-o zi la sală fără geanta cu echipamentul (mi-am dat seama chiar înainte să intru pe ușă că îmi lipsește ceva și am făcut cale întoarsa), am plecat la cumpărături fără portofel, am crezut că am pus rufe la spălat dar uitasem să apăs butonul de pornire, și ultima: am comandat pe internet o saltea de altă dimensiune decât patul. Slavă cerului că se poate face retur în 14 zile.

Acum spuneți și voi, ați pățit din astea, sau sunt eu singura gravidă cu mintea împrăștiată? Sper că măcar unele din voi ați mai trecut prin asta, ca să nu mă simt eu singura uitucă cu burta mare.