La început am crezut că bebelușii pufoși, cu pielea fină și cute pe puciorușe sunt cei mai adorabili. Cu mirosul lor de lapte, cu gângurerile și chiotele lor, cu fundulețele lor rozalii. Nu mă mai săturam să îl pup și să îl miros, să îi mângâi pielea fină și mai ales să îl privesc cât de frumos doarme.
Apoi m-a cucerit “bebelușul explorator” cu mersul lui în patru labe, curios să vadă și să cumoască tot. Eram fascinată cât de atent poate să privească minute in șir un bidon de apă în care băgam câteva boabe de fasole sau cine știe ce alte mărunțișuri.
Nu a durat mult până să se ridice și să facă primii pași, agățat de mobilă. Atunci l-am cunoscut pe “bebelușul mergător”, care își lua avânt de la canapea până la fotoliu, de la căruț până la mine în brațe. Și nu se mai sătura să facă ture, și râdea într-una bucuros de cei câțiva pași pe care reușea să ii facă.
A urmat “bebelușul gospodar”, pasionat de mături, mopuri și aspirator. Nu scăpa nici o ocazie să facă puțină curățenie. Imediat a sosit “bebelușul IT-ist”, mare pasionat de tablete, telefoane, laptopuri, telecomenzi si orice avea butoane și eventual un ecran luminos.
La scurt timp l-am cunoscut pe “bebelusul cățărător”. Nimic nu era prea sus pentru el. Mereu voia să vadă ce e pe masă, pe dulap, pe birou. Și mereu încerca să se cațere mai sus.
Odată ce a ajuns singur pe birou, a devenit “bebelușul artist” care a început să scrie, să coloreze, să își arate talentul în cele mai variate locuri și prin cele mai colorate metode.
De ceva timp l-am intalnit pe “baiețelul care începe să vorbească”, un personaj care s-a lasat mult așteptat, și care a început să spună foarte multe, în foarte scurt timp. De la “mama” și “tata” am trecut direct la “Mama, vini trenu'” și “Tati, cabuzu vini tari”. Mi-e drag de el de nu mai pot, cum încearcă să spună orice, și chiar dacă uneori nu înțelegem ce spune, mă uimește avalanșa de noțiuni și cuvinte pe care le-a înmagazinat până acum și care ies toate într-o explozie de replici drăgălașe.
Acuma spuneți-mi voi, care e cea mai frumoasă perioadă? Că eu nu mă mai satur de cuvinte stâlcite și propoziții caraghioase, chiar dacă am zile în care mă doare capul de la cele 100 de întrebări cu “Ata ce-i, mami?”
Lumi says
Mami, te-ai supalat? Nu te supala, ca nu e bine sa ne supalam :))
Nico says
Vai, ce simpatic ai denumit toate etapele prin care trece un bebelus! Mie mi-e dor de fiica mea cand era bebelus pufos si mirosea a lapte! N-a prea facut cariera ca bebelus explorator dar si-a luat revansa in rolul de bebelus mergator :). Bebelus maratonist chiar!
Antoaneta says
Esti haioasa! La denumirile acestea nu m-as fi gandit, dar ai dreptate…cred ca fiecare etapa merita un nume haios 🙂
Anca says
Multumesc!
Cristina says
Toate perioadele sunt faine, eu nu aș putea alege! 🙂 Sara refuză cu încăpățânare să vorbească chiar și acum, însă Alex era foarte vorbăreț. Apropo de cuvinte stâlcite, a avut o perioadă lungă în care tot spunea ”ochilonții”. Ne exaspera. Nu pricepeam ce vrea și devenea frustrat și el. Până într-o seară când a ieșit cu mine pe balcon să întindem rufele și zicând ochilonții arăta cu degetul spre geam. Am ghicit din vreo 3 încercări că era vorba de întuneric. 😀
Anca says
Baietelul meu a inceput sa vorbeasca pe bune acum cateva luni (aproximativ la 2,5 ani), inainte spunea foarte putine cuvinte. Acum nu se mai opreste, in fiecare zi spune din ce in ce mai multe. Am invatat si eu (mai greu) ca fiecare copil are ritmul lui. Acum avem in fiecare zi o avalansa de intrebari de genul “Ata ce-i?”.
Carmen says
Noi suntem la etapa de bebeluș cățărător și artist. Abia aștept să înceapă să zică “propoziții” să ne amuzăm și mai mult.
Anna Casian-Musteaţă says
Fiecare etapa e frumoasa si are farmecele ei. Copiii mei nu mai sunt bebelusi, dar imi e tare dor de bebelusii gospodari si artisti 🙂
Schmitza says
Îmi plac toți bebelușii. Sunt de vis! Acum a mea începe să vorbească. Deja l-a înlocuit pe mama cu mami 😀
Anca says
Sunt adorabili in toate etapele. Unele din pacate sunt mai solicitante sin punct de vedere fizic, pentru noi parintii.
Cris says
Mie cel mai mult mi-a placut cat au supt la san. E o perioada care nu se compara cu absolut nimic pe lume. Cum se uitau in ochii mei, cum prindeau sanul cu manutele, cum mancau hulpav…Doamne, ce vremuri!
coco says
dragut! pe mine m-a… terminat bebeloaia exploratoare de 3,8 luni…nu mai gasesc nimic in casa :)))
Anca says
E o perioada solicitanta. Bafta!
Ada Chindea says
Mi-a placut asa de tare cum ai definit fiecare etapa prin care trece un copil pana pe la 2-3 ani. Eu recunosc ca nu am o perioada preferata, toate sunt adorabile si pe toate abia le-am asteptat. Acum abia astept ca cel mic sa intre in faza de cuvinte stalcite 🙂
Anca says
Nici eu nu ma pot hotara care e cea mai frumoasa. Dar asta cu vorbitul e cea mai haioasa.
Lucia says
ce denumiri haioase!!! parca mai uiti de cat de grea e de fapt perioada de bebelusie cand treci prin ea …