Anul trecut pe vremea asta, am rămas fără telefon. Un mic accident în parc, puțină apă pe telefon, și am văzut ecranul negrul. Am dus aparatul în service, și timp de o lună am avut un telefon clasic, de pe care puteam să sun, să dau mesaje, dar nu aveam conexiune la internet. Cum a fost? Am povestit câteva din întâmplările și concluzile de atunci.
Sevrajul
In primele două zile am fost ca în sevraj. Orice voiam să fac era cumva legat de smartphone:
- voiam să fac o poză, cautam telefonul
- voiam să merg undeva cu mașina, căutam telefonul să pornesc waze-ul
- eram obisnuită să verific emailurile la fiecare câteva minute, si celelalte aplicații de social media: facebook, instagram și bineînțeles what’s up-ul bâzâia mereu
- aveam liste peste liste: cu lucrurile pe care le aveam de făcut, cu ce trebuie să cumpăr de la supermarket, ce cărți vreau să citesc, proiecte noi pe care le am în minte și care încă nu sunt bine conturate, idei de rețete salvate de pe internet, programul doctorului de familie de la cabinet, și tot felul de chestii pe care le-am notat sau le-am salvat la un moment dat
Deodată aveam un telefon la care puteam să fiu apelată, să primesc sms-uri și să aplez sau să trimit sms-uri. Atât. Fără internet. Fără aplicații.
Acceptarea
În câteva zile am început să mă obișnuiesc: aveam acces la email și facebook doar de pe laptop, adică doar de la birou și de acasă. Mi-am dat seama că atunci când aveam smartphone, trăiam practic cu el în mână: la sală, în parc, în mașină, la terasă, la prânz, la birou, la întâlniri, de dimineață până seara eram cu degetele și cu ochii pe el.
După ce am transferat numerele importante în telefon, mi-am dat seama că mai am nevoie de ceva mai mult. Înainte aveam agenda sincronizată cu outlookul. Acum începeam să am nevoie de o agendă clasică. De câte ori stabileam o întâlnire, trebuia să îmi notez și în agenda de pe birou data, locul și adresa.
Partea minunată a fost că timp de o lună nu am întârziat la nici o întâlnire și nici nu am anulat nici una. Mă uitam pe hartă înainte să plec, ca să știu unde trebuie să ajung (pentru că acum nu mă mai puteam baza pe waze) și îmi luam marje, ca să am timp să găsesc loc de parcare. Nu a fost nevoie nici măcar să dau un mesaj că întârzii 5 minute, în toată această perioadă.
Pe scurt, m-am organizat mai bine.
Am mai și trișat
Cel mai greu era în weekend, când voiam să mai fac o poză, să mai postez ceva pe instagram și să fiu spontană. Atunci îi ceream soțului telefonul, care mereu făcea mișto de mine. Când am plecat într-un weekend prelungit, am luat cu mine aparatul foto și am făcut poze, pe care le-am publicat pe social media după ce ne-am întors, ca acum câțiva ani. Rezultatul a fost că am avut poze mai frumoase.
Concluzii
Ce am observat în acestă lună? Că toată lumea este cu ochii în telefon, oriunde, oricând. Eu nu mai aveam cu mine “tentația”, așa că am fost mai atentă la ceea ce se întâmpla în jurul meu. Am citit mai mult, am râs mai mult, m-am bucurat de peisaje mai mult. Am cunoscut oameni noi, pentru că mi-a fost mai ușor să intru în vorbă cu ei. A fost greu, dar nu a fost imposibil. Au fost momente când aș fi rezolvat mai ușor anumite situații, dar nici nu am murit de foame sau sete, nici nu m-am pierdut prin lume. Am avut întâlniri la care am fost mult mai “atentă” și mai “prezentă”, au fost momente în care mă întrebam de ce altă dată nu am văzut anumite detalii.
Ce am învățat?
După ce am primit telefonul nou, am avut mai multă grijă la setările pe care le-am făcut. Nu mi-am mai instalat așa multe aplicații inutile și mi-am dezactivat toate notificările. Înainte îmi “bâzâia” și mi se aprindea ecranul tot timpul: cineva a comentat, cineva a postat, cineva a scris, a intrat un mail nou, etc. Acum nu mai am nici o notificare din aceasta, și încerc să țin la minim numărul de aplicații pe care le folosesc. Nu mai aud când intră mailuri noi, le verific eu atunci când am timp (mai rar, dar mai eficient).
Nu vreau acum să vă spun că art trebui să renunțăm la tehnologie, să ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, dar cred că din când în când nu ne strică să ne mai scoatem ochii din telefoane. Măcar atunci când mergem în parc cu copiii, măcar atunci când suntem în vacanță cu familia, măcar atunci când vrem să respirăm după o săptămână de muncă.
Eu cu soțul ne-am propus ca măcar seara, dupa serviciu, reveniți acasă, să închidem telefoanele și să petrecem timpul în familie sau făcând ceva util. Până când, la el merge, la mine nu… 🙂
La noi in familie, sotul e cel care este mereu “legat” de telefon. As vrea sa il vad pe el o saptamana fara 🙂
și eu mă calibrez la mediu cu mai multă ușurință de când am renunțat la alertele audio de pe telefon și la foarte multe aplicații, inclusiv facebook. Seara nu folosim telefoanele, le punem într-o cutie 🙂
Incep si eu sa ma gandesc la niste reguli din astea, pentru weekend macar.
Eu incerc sa nu intru pe facebook in weekend. Asta ma atrage foarte mult de fapt. Restul aplicatiilor mi se par utile si nu vad de ce as renunta la ele, in mod voit 🙂
Doar facebook? Eu pot sa stau pe pinterest sau instagram ore in sir 🙂
Și noi lăsăm seara telefoanele de-o parte și încercăm să le ținem cât mai departe de noi. Ziua nu prea ai ce face când jobul tău e legat de un astfel de aparat. 🙂
Eu am conștientizat că am o dependență de telefon și mai ales de Facebook și încerc să stau din ce în ce mai rar pe el. Pentru că pierd timpul inutil. Nu cred că aș rezista o lună fără telefon.