Seara târziu. Eram sfărșită de oboseală și căldură. Burta era tare și bebe se mișca într-una. Îmi doream doar să fac un duș și să dorm. Fusese o zi toridă, cu 35 de grade +, cu câteva întâlniri prin oraș și multă agitație la birou.
După birou, programul obișnuit: luat copilul de la grădiniță, venit acasă, schimbat, hrănit și ieșit în parc. Acolo alergase soțul după el, dar toată căldura și agitația de peste zi, mă terminaseră de tot. Am ajuns acasă: băiță, schimbat și somn.
Sau asta îmi propusesem eu. Pentru că Mark nu avea chef să doarmă. Mai mult, voia cu mami, nu cu tati, care se oferise să ii spună o poveste.
Simțeam deja că o să leșin dacă nu mă culc, iar copilul țopăia in pat, plin de energie. Nu mergea cu povești, cu mângâiat, cu copilării. Se anunța o seară lungă, iar eu eram la capătul puterilor.
Și atunci am facut ceva ce nu mai făcusem niciodată: i-am explicat că mă simt rău, că sunt obosită și am nevoie de odihnă. Că îl rog să se liniștească, să se întindă în pat lângă mine, să facem liniște și să dormim amândoi. Nu aveam mari așteptări, dar a fost singura idee care mi-a venit pe moment.
Rezultatul a fost surprinzător. S-a așezat lângă mine, m-a pupat și a început să mă mângâie el pe mine. Nu știu când a adormit, pentru că eu am adormit înaintea lui, dar mi-am dat seama că omulețul ăla mic de lângă mine este capabil de multă înțelegere și iubire. Și că uneori trebuie să le explicam prin ceea ce trecem noi, ca ei să ințeleagă și să ne asculte. Copiii noștri sunt capabili de empatie, și au o inteligență emoțională pe care uneori uităm să o cultivăm.
Îi învățăm engleza, îi învățăm să numere, să citească, să socotească, dar uităm să îi invațăm despre latura emoțională.
A doua zi, soțul m-a intrebat cum am reușit să îl calmez și să îl adorm. I-am povestit că de fapt el m-a adormit pe mine, și că avem un copil minunat, capabil de multă dragoste și înțelegere.
Leave a Reply