Oare au rost comparațiile între copii?

Cu toții știți cum se întâmplă. Te întâlnești la groapa de nisip, sau la rând la supermarket cu o altă mămică sau bunică, posesoare de copil de aproximativ aceeași vârstă cu al tău. Și te ia întrebări : “Cât are?” “Câte cuvinte spune?” “Cât mânâncă?” “Cât doarme?” “Când a început să meargă?”, mai ceva ca la poliție.

Din politețe, mai răspund, deși de multe ori mi-am promis că nu o mai fac. Și atunci încep comparațiile, care pot avea 2 rezultate.

• Al ei e mai șmecher și atunci îți dă câteva sfaturi, eventual i se adresează și copilului tău și îi spune că trebuie să ia exemplu de la odrasla ei.
• Al tău e mai șmecher, și atunci odrasla ei primește o șmotruială publică: “Vezi, băiețelul face la oliță deja, nu ca tine în scutec. Maaare rușine!”

În nici unul din cazuri, nu îmi pică bine. Nici să mă tragă la răspundere o tanti pe care nu o cunosc, nici să văd un copil umilit și certat în fața unor străini.

De fiecare dată încerc să bag explicația cu diferențele: “Fiecare cu ritmul lui Doamnă, nu suntem toți la fel. Unii copiii sunt mai precoce la anumite lucruri, alții la altele.”

Multă vreme am comparat și eu copilul cu copiii prietenilor, dar au fost câteva lucruri care mi-au schimbat perspectiva:

Discuția cu pediatrul

Eram îngrijorată că Mark e mic și nu prea mănâncă, deci nu ia în greutate. Mi-a spus să văd în familie cine a avut istoric de “mofturos”. Eu lingeam castroanele, deci am ieșit din discuție. Dar am aflat despre apetitul aproape inexistent al soțului meu până la vârsta de 7-8 ani. Și m-am liniștit. Și ce să vezi? De când sunt eu mai relaxată, și copilul mănâncă mai bine.

Discuția cu logopedul

Eram îngrijorată că Mark spunea foarte puține cuvinte la 2 ani, în timp ce alți copii turuiau și repetau orice. Logopedul mi-a spus așa: “Până la vârsta de 2-3 ani, contează câte cuvinte înțelege, nu câte pronunță. Capacitatea lui de înțelegere este foarte bună. Va începe să vorbească și imediat va spune multe în scurt timp.” Și așa a fost.

Exemplul dat de o prietenă bună, care are un băiețel de 6 ani.

Mi l-a arătat pe băiețelui ei și pe vărul lui. Diferența dintre ei este de 2 săptămâni. Mi-a spus să mă uit bine la ei și să spun care a vorbit primul și care a mers primul. Bineînțeles că nu am putut să îmi dau seama. Mi-a povestit că băiețelul ei a mers primul, iar vărul lui a vorbit primul. Acum alergau amândoi și povesteau ce au mai făcut în ultima vreme. În timp, lucrurile astea nu contează, pentru că oricum de la o anumită vârstă, nimeni nu mai poate vedea diferența.

Acum serios, vouă v-ar plăcea să fiți comparați cu cei din jur? Șeful să vă compare cu un coleg cu rezultate mai bune, soțul cu o altă femeie mai frumoasă sau mai gospodină, copilul cu o mamă mai bună, soacra cu o noră mai ascultătoare?

Așa că haideți să ne lăsăm copiii în pace, și pe ai noștri și pe ai altora, să se dezvolte în ritmul lor. Noi trebuie să fim acolo să le oferim sprijin și dragoste.