O rubrică online, de încercat offline
Duminică, 27 August
Bună dimineața! Bun venit la rubrica săptămânală de duminică, unde vă așteaptă o serie de propuneri care mi-au atras atenția săptămâna acesta: evenimente, locuri, cărți, moduri de a petrece timpul sau mici plăceri nevinovate precum cosmetice sau piese vestimentare.
Sunt sigură că fiecare va găsi ceva interesant de citit, fie că este vorba despre numele unui loc nou deschis, sau titlul unei cărți care mi-a plăcut. Spor la lectură!
Evenimente
- Festivalul Înghețatei artizanale – Este unul din cele mai iapetisante festivaluri de care am auzit în vara aceasta și va avea loc în acest weekend, în București. Sunt curioasă cine nu iubește înghețata și ar putea rămâne indiferent la o astfel de invitație. Mai multe detalii despre eveniment găsiți aici.
- Alimentația copilului acasă și la școală – un eveniment pentru părinții care vor să știe ce variante de pachet sănătos ar putea să le ofere zilnic copiilor. Ce trebuie să conțină acesta? Cum facem să scăpăm de eternul sandwich cu șuncă și cașcaval? Cum arată meniul zilnic al unui copil? Putem să adoptăm obiceiuri sănătoase? Evenimentul este organizat de Andreea-Carmen Radu, Consultant nutriție acreditat MMPS și MECTS cu specializare în psiho-nutriție, nutriția copilului și nutriție sportivă. Evenimentul va avea loc pe 6 Spetembrie, mai multe detalii găsiți aici.
- De ce fel de şcoală au nevoie copiii noştri? Vom afla răspunsul la această întrebare în cadrul evenimentului Social Moms şi desprecopii.com din 6 septembrie, de la invitaţi: Oana Moraru – consilier educaţional, Gabriela Maalouf – NLP trainer pentru copii şi părinţi, Anca Bold Gheorghe– [email protected], Ana Maria Mitrus – blogger @meseriadeparinte.ro şi Magdalena Aldea – redactor @desprecopii.com. Evenimentul este GRATUIT. Aici detalii şi înscriere https://goo.gl/QywLaJ.”
- Baby Boom Show – cel mai mare târg pentru gravide și bebeluși, se va desfășura la Romexpo între 31 August și 3 Septembrie. Este o ocazie foarte bună pentru viitorii părinți să vadă și să compare diferite oferte, produse și să își facă o idee despre ceea ce au nevoie când vine primul copil. Intrarea este gratută, dacă vă descărcați invitația de aici.
Unde mai ieșim în oraș
Prima dată am fost la Gastronomika toamna trecută, cănd abia se deschisese și de atunci am revenit cu drag, datorită meniului variat, dar mai ales a atmosferei plăcute și relaxate. Pe perioada verii se poate sta pe terasă sub vie, și chiar dacă nu au loc de joacă pentru copii, puteți să luați cu voi câteva jucării de acasă și cei mici vor fi foarte fericiți, pentru că există suficient loc între mese să se joace fără să fie deranjați. Despre meniu, pot să vă spun că tot ce am încercat a fost foarte gustos, dar nu trebuie să ratați desertul casei, o prajitură albaneză, senzațională.
Ce citim când nu suntem online
Astăzi este despre astăzi – cartea Mirelei Retegan, sau Mama Zurli cum îi spune Mark. Este o cartecare merită savurată, ca pe o prăjitură bună pe care o păstrezi pentru cafea: câte o bucățică în fiecare zi, pe care o savurezi și apoi te bucuri încă câtva timp de gustul ei plăcut. Este o carte scrisă să le reamintească părinților că trebuie să își crească copiii frumos, cu calm și blândețe, că trebuie să aibă răbdare cu ei, să îi înconjoare cu multă iubire și să le dea încredere, ca ei să devină oameni frumoși în viață.
Cosmetice de încercat
La capitolul mărunțișuri, sau mici plăceri vinovate, săptămâna aceasta am inclus două măști de față de la Freeman, pe care le-am decsoperit recent și care mi-au plăcut foarte mult. Prima dintre ele, cu particule strălucitoare din pulbere de diamant, este un exfoliant fin, care mi-a lăsat tenul foarte curat și proaspăt. Are o aromă plăcută de fructe de pădure și se aplică extrem de ușor.
Cea de-a doua cu cărbune și zahăr, este o mască exfoliantă ceva mai puternică, și trebuie folosită mai rar pentru a nu agresa tenul. Nici unul din cele două produse nu conține parabeni și nu au fost testate pe animale.
De încercat în bucătărie
Rețeta noastră favorită de cheescake, de vreo trei ani încoace este aceasta. Mie îmi place pentru că este ușor de făcut și nu am dat greș cu ea niciodată. Dacă vreți o prăjitură cu care să vă impresionați musafirii, puteți șă încercați fără grijă.
Vă urez o duminică minunată!
Anna Casian-Musteaţă says
Buna ideea si utila! Bravo!
Laura Craciun says
O initiativa extrem de faina si binevenita -felicitari pentru idee si efort 🙂
Anca says
Multumesc mult!