Unul din cele mai emotionante momente pentru mine după naștere, a fost întâlnirea dintre cei doi copii. Momentul în care băiețelul cel mare a venit la spital să își cunoască frățiorul, a fost unul cu adevărat special.
Discutasem mult înainte, spunându-i că bebelușul va fi mic și că nu se poate încă juca cu el. Că trebuie să îl invățăm să stea în fund, să mănânce, să meargă, să vorbească. Că bebelușii sunt mici și plâng mult, că vor mereu să stea în brațe. Dar mai ales i-am spus mereu că bebelușul va fi fratele lui și ei doi se vor iubi mult.
Nu știam la ce să ne așteptăm din partea copilului mai mare. Nu știam ce reacții va avea. Putea fi orice: gelozie, supărare, curiozitate, entuziasm.
Am pregatit din timp prima întâlnire între frați, ne-am gândit și am tot citit cum e mai bine să facem, ce să spunem, dar nu bănuiam că vom avea parte de un moment atât de frumos. Eram puțin îngrijorați, deoarece pentru mulți copii poate fi un șoc să își vadă mama în pat, sau să își vadă mama în brațe cu un alt copil.
Așa că am pregătit puțin terenul pentru prima vizită la spital. Am avut grijă ca bebelușul să fie în pătuțul lui atunci când a intrat fratele mai mare în salon. Astfel eu îl așteptam cu brațele deschise, dacă voia să vină să mă îmbrățișeze.Dar punctul lui de interes era frățiorul lui. S-a prins cu mânuțele mici de marginea patuțului, s-a ridicat pe vărfuri și apoi i-a spui tatălui său că vrea sa îi dea un pup bebelușului. A fost ridicat în brațe, și atunci s-a produs magia. Am văzut cum ochii au început să strălucească la vederea frațiorului, și a dus mânuța să îl mângâie pe cap. Pentru mine timpul s-a oprit pe loc și am stiut că am facut bine atunci când l-am dorit pe al doilea. Am simțit că suntem compleți și că asta e varianta în care vom fi și mai fericiți. Nu bănuiam că în inima copilului meu mai mare deja se instalase iubirea pentru fratele mai mic.
Și-a intrat imediat în rolul de frate mai mare, și deja voia să îl scoată pe cel mic la plimbare și chiar să îl ia acasă.
Împreună cu tati, îi pregătise un cadou bebelușului, o jucărie muzicală, pe care i-a arătat-o foarte entuziasmat. Spre surprinderea lui, și frățiorul mai mic avea un cadou pregătit pentru el, lucru care l-a bucurat foarte mult.
Apoi a venit la mine să vadă ce fac, și să îmi spună să mă dau jos și să mergem acasă. I-am explicat ca eu și frățiorul lui trebuie să mai stăm câteva zile în spital și apoi venim acasă.
Vizitele care au urmat, au fost la fel: ne cerea să îl pupe pe cel mic, să îl lăsăm să îl ia în brațe, să îl mângâie. Și l-am lăsat de fiecare dată, având grijă să fim cât mai aproape. Nici ulterior, odată ajunși acasă nu i-am interzis să îl atingă, dar avem grijă să fim mereu în preajmă.
La venirea acasa, bebe a fost ținut în brațe de soțul meu, astfel că măcar de data asta eu m-am bucurat de o îmbrățișare caldă. Și de data aceasta a fost foarte nerăbdător să îl ia pe bebe în brațe și să îl ducă să îi arate patuțul lui.
Din fericire starea de entuziasm ține și acum, la 2 sâptâmăni de la nașterea lui bebe. Vine în fiecare dimineață să îl pupe și să îi spună “Bună dimineața”, nu pleacă în parc până nu îi spune “Pa”, iar seara la culcare îl pupă de “Somn Ușor”. Probabil că vor urma și momente mai tensionate, dar până acum e cel mai mare ajutor al meu la schimbat scutece, la băiță și la impins căruțul când mergem la plimbare. Iar eu nu ezit să îi cer mereu ajutorul și să îl laud pentru tot ce face.
În toată experiența aceasta, ne-a fost de mare ajutor cartea Laurei Markham – Părinți linistiti – Frați pe viata.
Leave a Reply