– Mami, ma pouă?
– Mami mergem în pac?
Asta am auzit mereu în ultimele 2 zile, de când s-a stricat vremea. Și când mă gândesc că toamna este abia la început și urmează o iarnă lungă, deja mă apucă tristețea.
Urmează primul weekend în care vom sta în casă după ce toată vară am stat numai prin parcuri, și este abia primul dintr-un lung șir.
Alternativele sunt puține, iar cea care ne place cel mai mult este să chemăm prietenii în vizită. Copiii se joacă între ei, iar noi parintii, mai povestim la o cafea.
Dar nu mereu reușim să ne sincronizăm programul cu cel al prietenilor, și atunci trebuie să avem variante de rezervă. Bineînțeles că ne jucăm cu el, dar parcă mai trebuie să ne mai consumăm energia și în alte moduri.
Eu nu sunt foarte încântată de locurile de joacă din mall-uri, unde este foarte aglomerat în weekend, așa că am căutat alte alternative recreativ-educative:
- Mergem la spectacole pentru copii ori de câte ori avem ocazia. Din fericire abia a început stagiunea, și este mereu ceva de văzut: Teatrul Țăndărică, Teatrul Ion Creangă, Opera Comică pentru copii sau chiar la Circ. Iar când nu găsim spectacole, mergem la cinema la filme pentru copii.
- Orășelul cunoașterii este locul perfect unde cei mici pot face cunoștință cu lumea experimentelor fizice și chimice. Orășelul este împărțit în 8 zone de interes, unde cei mici pot face diverse experimente: cu apa, aer, energie electrică, magneți, jocuri optice și senzoriale, echilibru și angrenaje de roți dințate, etc. Puteți să îi înscrieți pe copii la ateliere tematice, iar voi să va relaxați în spațiul dedicat adulților. În weekend este deschis de la 10 la 20.
- Casa experimentelor. Voi știți cum se formează un fulger? Aici aveți ocazia să vedeți exact ce se întâmplă în nori atunci când tună și fulgeră. Voluntarii de aici, le explică copiilor cum funcționează fiecare exponat și care sunt fenomenele fizice care au loc. Abia aștept să mai crească puțin că să poate înțelege mai multe concepte despre fenomene fizice. Am fost odată într-o vizită scurtă și s-a distrat foarte tare cântând cu picioarele la un instrument muzical.
- Made by you-Ceramică pictată de tine. Am mai povestit despre acest loc acum câțiva ani, înainte să am copii. Am fost acolo într-o sâmbătă, și a fost terapie curată. Este minunat atât pentru adulți cât și pentru copii. Îți alegi un obiect din ceramică și îl pictezi cum vrei. Dacă ești interesat, poți învață diferite tehnici de pictură, pe care le aplici după cum îți dictează imaginația. Eu am făcut o cană acum câțiva ani, din care mănânc dimineața cereale cu lapte. Țin foarte mult la ea, pentru că este pictată de mine.
- Muzeul CFR este situat în gara de Nord (intrarea se face pe la peronul numărul 1). Atracția principala a muzeului o prezintă diorama cu trenuri care se mișcă mereu, care îi fascinează pe toți copiii. Sunt multe exponate legate de istoria căilor ferate și sunt amenajate și două compartimente de tren, în care puteți sta să vă trageți sufletul, în timp ce admirați peisajul de pe geam (este montat un ecran care redă imaginile văzute din tren într-o călătorie.
- Muzeul Antipa. Cred că este muzeul cel mai îndrăgit de copii, pentru că ei sunt fascinați de animale și natură.
- Patinoarul din Mall Afi Cotroceni. Ce bine e să patinezi fără să îți înghețe nașul! Totul este să te trezești devreme, pentru că se aglomerează foarte repede.
- Casa Efden. Este o casă solară, eficientizată energetic, care a fost proiectată de studenți români de la Universitatea Tehnică de Construcții, Universitatea de Arhitectură și Universitatea Politehnică. Casa poate fi vizitată duminica, între 12 și 16, iar studenții din echipă de proiectare le vor explica vizitatorilor cum este gândită, cum se încălzește și ce rol are sera în asigurarea unui aer curat în casă. Casa se află pe Bulevardul Pache Protopopescu, în curtea Facultății de inginerie a instalațiilor.
- Atelier de ciocolată la Fabrica Heidi. Știu că mulți o să săriți că nu este indicat să dăm zahăr și ciocolată copiilor, dar este vorba despre un atelier de o oră, nu o tabără de vară. Vârsta minimă recomandată este 5 ani. Copiii pot învață despre țările în care se cultivă arborii de cacao, despre cum se extrage cacaua și care este procesul de producere al ciocolatei. Iar la final pot să își facă o tabletă de ciocolată personalizată.
- O vizită la fabrica de jucării din lemn. O excursie prin care cei mici pot să afle cum este prelucrat lemnul și cum se produc jucăriile din lemn. La final, pot participa la un atelier de pictat jucării din lemn.
Completare 2021
Opera Comică pentru copii – pe lângă spectacolele foarte frumoase, Opera comică organizează și diverse ateliere în curte, unde copiii pot intra chiar dacă nu au fost la spectacol (dar plătiți un bilet de intrare). Au și un escape room, la care se poate merge cu programare, piscină cu bile și multe activități simpatice pentru copii.
Muzeul Aviației – Jumătate în aer liber, jumătate în două săli mari, poate fi vizitat și când plouă și când este vreme bună. In curte sunt multe avioane și echipamente militare, în interior sunt multe exponate și informații despre marii piloți și inventatori români.
Escape rooms – În București sunt multe camere de acest gen, din care copiii trebuie să evadeze găsind tot felul de indicii. Majoritatea sunt destinate adulților, dar sunt și camere pentru copii, sau la care pot merge însoțiți de părinți. Noi aveam o perioadă în care mergeam des la Escape Rooms și îl luam și pe Mark cu noi, dar nu mai știu care sunt condițiile și restricțiile de acum. Din cele simple și accesibile copiilor îmi amintesc de Harry Potter, Upside down.
Laser Maxx – este o activitate pentru copiii mai mari, dar distracția este garantată. Sunt mai multe locații: în Afi cotroceni, Magazinul unirea la ultimul etaj, Park lake, dar trebuie verificat programul și care sunt restricțiile în această perioadă.
Nu am inclus locuri de joacă pentru copii, care sunt foarte multe. Am preferat să fac o lista cu locurile în care putem petrece timp împreună cu copiii, participând și noi la activități.
Voi ce alte locuri mai știți?
Leave a Reply