Înainte să îl nasc pe Mark, mi-am facut o listă cu tot ce trebuia să cumpărăm, și am pus și prețurile aproximative ca să fac o estimare de buget. M-a luat durerea de cap când am tras linie și am văzut la ce valoare totală am ajuns.
Apoi am început să împart lista în două categorii: produsele absolut necesare și produse “nice to have”, adică cele care nu sunt vitale. Multe din cele din a doua categorie nici nu a fost necesar să le mai cumparam, ne-am descurcat perfect fără ele.
Înainte să îl nasc pe Andy, am reluat lista să vedem ce putem refolosi și ce mai trebuie să inlocuim. Din fericire, cele mai costisitoare obiecte le aveam deja și erau în stare foarte bună, așa că doar le-am spălat și le-am dezinfectat.
Mi-am dat seama cât de mult timp, energie și mai ales bani am salvat, prin simplu fapt că am ales produse de calitate care au rezistat. Astăzi am făcut o listă cu produsele pe care le-am folosit cel mai des la ambii copii.
Landou și căruț
Cred că aceasta a fost prima achiziție pe care am făcut-o, și pentru care ne-am documentat foarte mult. Trebuia să îndeplinească câteva condiții: să fie ușor, să se strângă ușor, să aibă roți pivotante și mari (ca să poată fi împins ușor pe teren mai accidentat) și să încapă în lift. Nu râdeți, că se poate întâmpla. Oricum am avut ceva probleme cu intratul in lift, din cauza ușilor batante de la lift. Trebuia să facem o schemă prin care să poziționăm caruțul într-o parte, închideam o ușă, apoi mă strecuram eu în spatele ei și pe urma o închideam pe a doua. Nu încăpeam și eu și soțul în lift când eram cu landoul. Acum ne-am mutat într-un bloc care are lift cu uși automate, și totul este mult mai simplu.
O altă problemă era legată de cele 7 scări de la intrarea în bloc, pe care trebuia să le urc și să le cobor cu caruțul. Cum făceam? Caruțul era compus din 2 bucăți: cadru și landou. Urcam întâi landoul cu copilul, apoi cadrul. Îl asamblam și îl dezasamblam la fiecare urcare/coborâre. Norocul meu că era ușor și se desfăcea rapid.
Noi am ales Graco Evo 3 in 1, și după ce am terminat cu landoul am trecut la partea sport, iar cu o singură achiziție am bifat trei articole: landou, căruț și scoică. Între Mark și Andy, căruțul și scoica au mai plimbat un băiețel, deci nu a stat nici o clipă nefolosit și rezistă foarte bine în continuare.
Scoica
Am folosit-o din ziua în care l-am scos pe Mark din maternitate și până am trecut la scaunul de mașină, adică până la 8 luni. A fost parte din setul cu landou și căruț, și la fel ca și celelalte piese, a fost ușoară și foaret rezistentă.
Pătuț de voiaj
A fost nelipsit din deplasările noastre, fie la bunici, fie la mare sau la munte. Când avea Mark un an și ceva, am facut un mic turneu prin țară, și a fost foarte util. Sunt foarte puține hoteluri care au pătuțuri pentru copii, și noi nu prea reușeam să dormim cu ghemotocul în pat, pentru că nu are stare nici în somn. Așa ne odihneam și noi și el bine, și eram sigură ca are patul lui, fără să mă tem de microbi sau de viruși, pentru că nu știm niciodată dacă a fost curățat după ultima utilizare sau cât a stat în magazia hotelului.
Scaun de masă
De când am încercat să îi dau prima linguriță de piure lui Mark, adică de pe 8 Martie 2015, scaunul de masă a fost folosit în fiecare zi, și nu doar pentru luat masa. L-am folosit pentru pictat, desenat, modelat cu plastilină, sau orice alta activitate care necesită o măsuță. Știu că sunt tot felul de modele ieftine, dar eu am preferat unul cu spătar moale și care să aibă un echilibru bun, pentru că am auzit de cazuri în care copilul s-a răsturnat cu tot cu scaun.
Scaun de mașină
Despre siguranța copiilor în masina am mai scris deja, și cu riscul de a deveni plictisitoare, o să revin cu recomandarea să țineți copiii în scaune de mașină speciale, cu centurile bine atașate. Nu există “mergem încet” sau “doar până la grădiniță”, nu există “nouă nu ni se poate intampla” sau “soțul meu conduce prudent”. Accidente se întâmpla, și chiar dacă nu e vina noastră sau sunt ușoare, copiii sunt fragili și se pot răni ușor. Noi avem acum două scaune, câte unul pentru fiecare, iar despre cum puteți alege un scaun de mașină pe care să îl folosiți cât mai mult timp fără să faceți cheltuieli foarte mari, am mai scris aici.
Sfatul meu pentru părinții la început de drum este să vă documentați bine în special în ceea ce privește siguranța copiilor. Știu că de cele mai multe ori, bugetul ne constrânge și pare tentant să cumparam ceva mai ieftin, dar când vine vorba despre siguranța copiilor, “mai ieftin” trebuie înlocuit mereu cu “mai bun”. Un produs bun, de calitate, vă poate salva de cheltuieli suplimentare dacă vă doriți mai multi copiii, sau de neplăceri legate de mici accidente pe care le pot suferi cei mici.
Spor la shopping și vă urez să faceți alegeri istețe!
Familia Zen says
Si eu am pastrat multe si le re-folosesc, e incredibil cum anumite produse isi arata calitatea indiferent de trecerea timpului si folosirea indelungata. Scaunul de masin e si la noi in top.
Flavia says
De la tine aflu pentru prima oară de produsele Graco. Le voi lua în considerare la al doilea copil. 😉
Anca says
Ma bucur ca ti s-au parut interesante! Ne anunti ceva, sau asteptam cuminti sa primim vesti legate de bebe 2?
Natalia Dabija says
Norocosi cu patutul , ce sa zic! …ca a stat copilul in el 😀
Anca says
Da, chiar nu am avut nici o problema cand era mic. Acum vrea doar cu noi. Dar sunt sigura ca o sa ii treaca.
Ana says
Chiar e super utila recomandarea de carucior. Noi am avut ceva mai mare care nu intra in lift. Sau intra, dar treubuia sa mergem cu usile deschise. O adevarata aventura!
Anca says
Noi mai mergeam asa cand eram amandoi si aveam si cumparaturi. S-a speriat o vecina in varsta cand ne-a vazut asa.
Amina says
La tanc articolul! Noi suntem in cautare de sxaun auto pentru Noah, am sa le studiez si pe cele de la graco, multumescc!!
Parinti Calatori says
Si noi tot Graco si inca rezista 😀 Am zis ca la cate drumuri am facut cu el peste tot (Hong kong, Macau, Argentina, Sri Lanka, Malta, Franta, Israel, Palestina etc.) poate deveni obiect de muzeu :))) E plin de etichete de imbarcare pe toate partile, dar isi face inca treaba bine. Sigur e un carucior durabil pe care il recomandam cu caldura 🙂
Anca says
Trebuie sa il pastrati atunci, a adunat atatea amintiri!
Eliza says
Da, acestea au fost si la noi produsele obligatorii pe lista. Noi nu am avut Graco, dar stiu ca sunt foarte rezistente, am admirat cateva produse de la ei.
Anca says
Mie imi place mult carutul pentru ca este usor. Eu folosesc si sistem de purtare si carut, dupa caz. Si de multe ori ma duc singura cu masina si imi este foarte usor sa scot singura carutul din portbagaj si sa il pun la loc.
Elena Munteanu says
Incepusem sa imi fac si eu o astfel de lista 🙂 A ramas in minte – poate voi reusi sa o scot din degete. Ar fi interesant 🙂
Anca says
La mine asta e lista cu chestiile “scumpe”, pe care le-am putut refolosi. Apoi se mai adauga multe hainute, avand in vedere ca am doi baieti. Iar la capitolul “consumabile” am ramas fidela acelorasi branduri.