Știu că perioada Sărbătorilor este foarte agitată pentru toată lumea și cel mai mare motiv de stres îl reprezintă cadourile: ce cadouri le facem celor dragi de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun? În fiecare an îmi promit că voi face cumpărăturile din timp, ca să nu intru în criză de timp, să nu alerg prin magazine în ultimul moment sau să mă chinui să găsesc acel ceva special care să îi bucure pe apropiați. Anul ăsta am pregătit din timp o listă cu câteva idei de cadouri pentru Moș Nicolae, ca să nu intru iar în criză de timp și în pană de idei.
Papuci de casă – Mi se pare un cadou frumos și util în sezonul rece. O pereche de pantofi moi și pufoși, cu desene de iarnă, vor fi deliciul sezonului.
Perne decorative – fie că este vorba despre o pernă decorativă cu tema Sărbători de iarnă, sau de un personaj preferat din povești, cu sigruanță un astfel de cadou va prinde bine în serile friguroase, când te bagi în pat cu o cană de cacao caldă sau într-o dimineață când vrei să dai startul la distracție cu o bătaie cu perne!
Bijuterii din sticlă de Murano – nu cred că este femeie care să nu aprecieze bijuteriile primite cadou și să își amintescă cu drag peste ani de acel moment. Bijuteriile din sticlă de Murano sunt lucrate manual după tehnicile antice ale maeștrilor venețieni. Seturile vin frumos ambalate în cutie de cadou și însoțite de certificate de garanție.
Delicate și fascinante, cu un colorit deosebit, bijuteriile din sticlă de Murano sunt iubite de orice femeie cu simț estetic rafinat. Unice, creative, cu un stil aparte, elegante prin natura transparenței sticlei, prețioase datorită foițelor de aur sau argint din interior, magice prin culorile vibrante expuse, fine și delicate datorită tehnicilor manuale de realizare, bijuteriile din sticlă de Murano sunt adevărate opere de artă miniaturale.
O cană cu aer de sărbătoare – O cană cu buline aurii, sau cu un desen cu ren, o cană cu un mesaj haios sau una pe care poți scrie cu cretă. Poți alege acest cadou pentru colegii de birou sau pentru un prieten drag.
Seturi de produse cosmetice – creme de corp, gel de duș, cremă de mâini, creme de îngrijire a tenului, frumos ambalate și asortate, de la Bottega verde.
Fulare, căciuli, mănuși – sunt un cadou binevenit în sezonul rece, mai ales pentru cei uituci care își pierd mereu o mănușă, sau uită unde și-au lăsat căciula.
Jocuri de jucat în familie – Sărbătorile sunt un prilej bun să te deconectezi și să te joci cu cei dragi. Și cine spune că cei mari nu se pot juca? Un joc de strategie te poate ține în suspans ore întregi.
Ce alte idei ar mai fi? Cărți, rame foto, albume cu poze de familie sau chiar decorațiuni de sezon. Dulciurile și fructele sunt nelipsite din ghetuțe, dar aveți grijă la cantitatea de zahăr. Pentru copii, jucăriile și cărțile cu povești, pentru cei mari bucuria copiilor.
Vă urez spor la shopping și Sărbători de poveste!
Leave a Reply