“Să știi să te joci este un talent extraordinar”. Ralph Waldo Emerson
Credeam că a te juca este cel mai simplu lucru pe care poți să îl faci cu copilul tău. Scoți jucăriile, le împrăștii pe covor și gata. Ceea ce nu luam eu în calcul era faptul că sunt momente în care suntem atât de prinși de tot felul de probleme și griji, încât nu mai putem să ne jucam.
Deși suntem perfect capabili să construim un castel din cuburi, să facem un puzzle sau să îmbrăcăm o păpușă cu haine noi, mintea noastră nu reușește să se concentreze sută la sută la joc, și rămâne agățată în treburile de oameni mari.
Zilele trecute mi-am dat seama că nu mai știu să mă joc. Nu mai reușesc să mă las absorbită de joc fără să mă gândesc la nimic altceva.
Mai construim un turn și îmi amintesc că trebuie să scot rufele din mașina de spălat, mai parcăm niște mașini și mă gândesc cum să îmi organizez mâine programul ca să am timp să fac și câteva cumpărături și apoi să gatesc ceva pentru cină.
Pentru că vin Sărbătorile și vom avea mai mult timp e petrecut în familie, mi-am propus să reînvăț să mă joc. Să mă joc ca și cum nimic altceva nu mai e pe lume, ca și cum nu există nimic mai important decât asta. Să îmi eliberez mintea de orice alte probleme și să las la ușă bagajul de griji.
Aseară am început terapia prin joacă. Am pus telefonul pe silent, m-am îmbrăcat în cele mai comode haine și mi-am propus ca măcar pentru jumătate de oră să nu mă gândesc la nimic altceva. L-am lăsat pe Mark să aleagă cu ce vrea să ne jucăm, și el a fost cel care a condus jocul. A vrut să construim o șină mare cu multe poduri pe sub care să treacă trenul. Am scos toate jocurile de construit pe care le aveam și ne-am apucat de treabă. Nu știu când a trecut timpul și imediat după ce am început să îmi iau rolul de constructor în serios, am început să mă relaxez și să mă concentrez doar la micul nostru șantier. Construcția noastră de final arăta cu adevărat spectaculos, dar satisfacția cea mai mare mi-a adus-o bucuria de pe fața lui Mark.
Mi-am propus să facem mai des experimentul ăsta, și să mă las și mai mult absorbită de cea mai importantă activitate pentru copii: joaca.
Copii noștri au nevoie de hrană, de haine curate, dar cel mai mult au nevoie de noi, de timpul pe care îl petrecem cu ei. Pentru că peste ani ei nu își vo aminti nici ce au mâncat la cină într-o seară de joi, nici că la grădiniță aveau cele mai bine călcate hăinuțe. Dar își vor aminti de seara aceea în care au construit împreună cu mami o șină maaare de tren cu multe poduri.
Și voi, cum vă jucați cu cei mici?
Leave a Reply