Săptămâna trecută am evadat de acasă, doar eu cu soțul, ca în vremurile bune. M-a sunat și mi-a spus la ce oră vine să mă ia. Eu am coborât frumos îmbrăcată și aranjată, iar el mă aștepta în fața blocului în mașină. M-am urcat, ne-am pupat, m-a luat de mână și m-a întrebat: “Unde vrei să mergem: sushi, thailandez, inidian?”. O adevărată seară romantică în doi.
Sună a scenariu de film SF atunci când ai doi copii mici? Da, sună. Dar din fericire chiar s-a întâmplat. Am profitat de o seară în care ambele bunici erau la noi în vizită si le-am lăsat să se joace și să se ocupe de nepoți. Iar noi am fugit de acasă. Ca Bonnie și Clayde.
Dar știți cum e ieșitul în oraș când ai copii? E un fel de “Îmbraca-te și fugi”. Adică imediat ce au venit bunicii, trebuie să fii gata echipat și cu mâna pe clanță, ca să câștigi cât mai mult timp. Sau dacă lași copilul la bunici, arunci rucsacul cu jucării și haine de schimb de la poartă, și în timp ce demarezi, strigi pe geamul mașinii: “Venim în 2 ore!”. Asta ca să ai cât mai mult timp pentru ieșirea în oraș, să te bucuri cât mai mult de biletul de voie pe care l-ai primit. Noi în seara aceea am primit bilet de voie dublu: două bunici aveau grijă de cei doi copii, iar noi de capul nostru.
Nici nu știți câtă nevoie aveam să facem asta, să stăm noi doi singuri – singurei să ne uităm unul la altul, să povestim nimicuri și să mâncăm în tihnă, amandoi în același timp. Nici nu știu ce am povestim, nici nu contează ce am mâncat, contează doar că am avut un pic de timp pentru noi.
Am plecat apoi de la restaurant și pentru că era frumos afară, soțul m-a invitat la o plimbare. Puteam să îl refuz? Și uite cum ne plimbam noi romantic de mână, fără să împingem vreun căruț, sub lumina stâlpilor de pe stradă, la ceas de seară, și vorbeam vrute și nevrute.
Și tot mergând ușor, ne-a ieșit în cale o farmacie, iar eu mi-am amintit că trebuie să cumpăr soluție pentru aerolosi pentru cel mic, care avea nasul înfundat. “Intrăm iubire, două minute, doar să întreb dacă au?” Cum putea să mă refuze când știa că avem copilul bolnav?! Intrăm și ne spune farmacista că nu mai are, dar se oferă să ne spună în ce alte farmacii am putea găsi. Și uite cum uităm noi imediat de plimbarea noastră romantică și ne grăbim spre mașină să ajungem la altă farmacie, înainte de închidere. În două fracțiuni de secunde am redevenit părinți și am legat de gard plimbările romantice.
Ajungem cu sufletul la gură la farmacia indicată, luăm medicamentul și plecăm spre casă. “Ne mai plimbăm puțin?” îl întreb. “Sigur că da”. Mai facem câțiva pași și ne iese în cale un supermarket. Nu știu exact ce putere supranaturală au supermarketurile asupra minții umane, că eu de câte ori văd unul, îmi amintesc că ne lipsește ceva din casă. Așa s-a întâmplat și acum: mi-am amintit că nu avem pâine pentru a doua zi și parcă ne-ar mai trebui și niște apă, așa că intrăm două minute, că tot e mașina aproape.
Am ieșit după vreo 20, cu multe pungi și pentru că deja se făcuse târziu, am plecat spre casă, că oricum ne era dor de ăia mici. Și uite cum s-a terminat întâlnirea noastră romantică, cu niște activități de părinți responsabili. Nu vă spun ce ochi au făcut mamele noastre când ne-au văzut la ușă cu sacoșele de la supermarket, cu un bax de apă și un pachet de hârtie igienică după noi: “Voi n-ați spus că mergeți la restaurant?!”
Da, cunosc întâlnirile romantice de genul. Noi am reușit, totuși, în ultimul timp performanța de a merge la restaurant fără copii, ba chiar și la un masaj. Din când în când, e bine să ne amintim și de cuplu, nu numai de ipostaza de părinți.
Macar ati iesit singuri din casa :))
Eu visez la un film in oras cu sotul… Peste un an, cam asa 😀