Decembrie 82. Primul Crăciun din viața mea. Aveam 2 luni. Evident, nu-mi amintesc nimic, dar am niște poze extrem de frumoase cu bunicii mei. Nu sunt alb-negru, sunt sepia și au o lumină aparte. Bunica îmi tricotase un costumaș din lână, iar pe vestuță scrisese cu șnur bleu numele meu “Anca”.
Decembrie 84. Aveam puțin peste doi ani. Nici de atunci nu-mi amintesc nimic, dar mi-a povestit mama cum au organizat împreună cu alți părinți de pe scară, o petrecere de Moș Crăciun la noi acasă. Un vecin s-a îmbrăcat în mantie roșie, și a bătut la ușă cu sacul plin de jucării. La noi erau adunați la joacă cățiva copii de pe scară, printre care și băiatul lui. Eu m-am speriat teribil când l-am vazut și de emotii am cerut olița. Am plâns cât a stat Moșul la noi, nu am vrut nici cadou, nici nimic. Ceilalți copii au spus poezii, au cântat. Moșul a plecat și după câteva minute a sunat vecinu’ la ușă. Îmi mai revenise inima la loc, suficient căt să observ ca avea ghete ca ale lui Moșu’. Băiatul lui nu observase nimic.
Au urmat multe întâlniri cu Moșu’ pe parcursul anilor următori, în special la grădiniță. Nu-mi mai era frică și chiar mă bucuram să îl văd. Pe atunci i se spunea Moș Gerilă.
Uneori mergeam în seara de Ajun cu bunicul la colindat, iar cât lipseam de acasă, venea Moșu’ și îmi lăsa cadourile sub brad. Și cât mi-aș fi dorit să îl văd!
Decembrie 89. Eram în clasa întâi. Am aflat de la colegii de clasă că nu există Moș Gerilă. Am fost dezamagită, dar părinții m-au lasat să îmi aleg ce cadou vreau. Pe moment mi-a placut, dar apoi mi-am dat seama că era mai frumos când primeam cadouri surpriză. La câteva zile după ce am aflat că nu există Moșu’, a izbucnit Revoluția. Eram sigură că are legatură cu proaspăta dezvăluire. Un popor întreg ieșise în stradă de supărare că nu există Moș Gerilă.
Decembrie 90. Nu mai exista Moș Gerilă, exista Moș Crăciun, și le-am spus părinților ca vreau să vină ca altă dată, cu cadouri surpriză. Știam că ei le cumpară, dar am preferat să jucăm jocul ăsta al inocenței, pe care continuăm să îl jucăm și azi.
Și an de an apoi, m-am bucurat de ceea ce am gasit sub brad, chiar și atunci când am crescut mare și am început și eu să le iau cadouri părinților din salariul meu.
Au fost ani în care descopeream din greșeală cadourile ascunse prin dulapuri, dar le puneam imediat la loc și nu spuneam nimic. Iar în ziua de Crăciun mă bucuram de ele, ca și cum ar fi fost de la Moș Crăciun.
Decembrie 2014. Primul Crăciun de mamă. Pentru prima dată, Crăciunul nu a mai fost despre ce primesc eu, ci despre ce dăruiesc. Mama păstrase costumașul de la primul meu Crăciun, cel făcut de bunica, pe care era scris “Anca”. Am descusut șnurul și am scris “Mark” apoi i-am facut bunicului meu o poză cu strănepotul. Aproape la fel ca cea pe care o am eu cu el la primul meu Crăciun.
Decembrie 2016. Cu câteva zile inainte de Crăciun am aflat ca vom mai avea un copil. A fost cel mai frumos dar pentru noi.
Decembrie 2017. Ne pregătim de primul Crăciun în 4, alături de părinți și bunici. Și acum, ca și altă dată, vom juca jocul cadourilor lăsate sub brad de Moș Crăciun. Spunem că facem asta pentru ei, pentru copii, să se bucure de magia Sărbătorilor. Dar știu că facem asta și pentru noi, pentru că avem nevoie să credem în minuni, pentru că și noi ne bucurăm ca niște copii atunci când vine Moșu’. Și ca să păstrăm tradiția, anul acesta i-am făcut lui Andy poza tradițională de Crăciun, cu străbunicul și cu costumașul de la primul meu Crăciun.
Voi ce tradiții aveti de Crăciun? Vă urez un Crăciun fericit cu multă liniște, sănătate și voie-bună!
Emotionant ! Sa ai parte de sarbatori frumoase, cu sanatate si bucurii, alaturi de minunata ta familie ! Despre asta este Craciunul, de fapt : un prilej de a ne simti din nou copii si de a pretui oamenii dragi pe care ii avem alaturi, dar si pe cei a caror amintire o vom pastra in suflet pentru totdeauna.