Azi am reusit să cobor din pat după câteva zile de boală. Azi am fost în stare să mă mișc prin casă fără să simt că mi se sparge corpul în mii de cioburi, fără să simt că o greutate imensă îmi apasă pe umeri.
Mă simt încă slăbită, dar îmi este incomparabil mai bine decât imi era zilele trecute. Mi s-a întâmplat foarte rar să fiu bolnavă, iar gripa asta care m-a trântit în pat acum câteva zile, mi se pare cea mai grea boală de care îmi amintesc. Stăteam în pat, incapabilă să mă mișc și tot ce îmi trecea prin cap, era: “Doamne, cât este de rău să fii bolnav!”
Îmi simțeam capul greu și mă durea constant, aveam dureri în tot corpul. Ochii mă usturau și nu reușeam să îi țin deschiși, febra mă toropea și din cauza asta nu reușeam să mă mișc. Peste toate astea, mă chinuiau durerile în gât, tusea care îmi zguduia tot corpul și greața continuă. Iar capul în care bubuia o tobă și care se învârtea la fiecare încercare de a mă ridica de pe pernă.
Iar dincolo auzeam vocile copiilor, la care nu puteam să ajung. Când hilizeli simpatice, jucându-se cu tati sau cu bunica, când câte un “Vreau la mami” sau plânsul de bebeluș care își cerea alinarea. Auzeam din pat ca prin vis și zăceam neputincioasă. Uneori îmi propuneam să mă ridic să mă duc la ei, dar imediat ce ridicam capul, mă lua din nou amețeala și mă trântea iar în câte un somn lung și agitat, din care mă trezeam și mai obosită, și mai epuizată, cu așternuturile ude de transpirație. În puținele momente în care reușeam să mă ridic în capul oaselor, atunci când îmi mai scădea febra, încercam să îmi fac datoria de mamă pentru cel mic și să îi asigur necesarul de lapte matern. Fiecare coborâre din pat, mă durea în cele mai nebănuite locuri. Fiecare mușchi, fiecare celulă care pulsa ca să îmi amintească că în acel moment corpul meu luptă cu boala.
Dar nimic nu mă durea mai tare decât faptul că nu puteam să mă duc la ei când aveau nevoie de mine. Nu aveam putere să ridic bebelușul din pătuț, nu aveam putere să stau în fund lângă cel mare să mă joc cu el câteva minute.
Mamele nu ar trebui să se îmbolnăvească. Mamele sunt facute să iubească și să octotească. Brațele lor sunt făcute pentru îmbrățișări și dezmierdări.
Astăzi mă simt mai bine. M-am dat jos din pat, am pregătit micul dejun, am făcut puțină ordine prin casa până s-au trezit toți. Am strâns în brațe, am pupat, m-am jucat. Apoi am profitat de energia pe care am recăpătat-o și m-am luat la trântă cu activitățile casnice pe care nu am reușit să le fac în ultimele zile. Și sinceră să fiu aș lua-o de la capăt înzecit, numai să nu mai fiu bolnavă.
Leave a Reply