Born Abroad – Nașterea în Israel

“Am avut o sarcină plină de surprize nu tocmai plăcute, dar din fericire majoritate au fost alarme false. La fiecare ecografie apărea ceva care trebuia monitorizat, mereu mai apărea ceva ce nu era în parametrii optimi și cred că am făcut cele mai multe ecografii pe care le poate face o gravidă.” Așa își începe povestea prietena mea care a născut în Israel. Și este una dintre cele mai vesele, haioase și optimiste persoane pe care o cunosc. Probabil toate acestea au ajutat-o să treacă peste toate problemele din sarcină și să aducă pe lume un băiețel perfect sănătos.

Sarcina ei nu a fost una ușoară. Travaliul, nici atât dar a trecut cu bine peste toate și acum se bucură de puiul ei și de perioada frumoasă a maternității.

“După prima ecografie din primul trimestru, doctorul mi-a recomandat să fac amniocenteză, pentru că am peste 35 de ani și voia să se asigure că nu există risc de sindrom Down. Am refuzat să fac amniocenteză, dar am făcut testul NIPT, care are o rată de precizie de 99%. Din fericire rezultatul a fost unul favorabil, bebelușul era sănătos.

Mergeam des la tot felul de analize și ecografii. În Israel, în timpul sarcinii ai dreptul la 40 de ore plătite de angajator pentru analize. Tot ce trebuie să faci este să duci la resurse umane o adeverință de la policlinică care să ateste că ai fost la control.

Alegerea spitalului este foarte importantă. Spitalele primesc de la stat o sumă de bani pentru fiecare naștere. De aceea ele “se bat” să convingă mamele în a alege spitalul în care să nască. Eu am vizitat două spitale, se fac tururi ghidate la care participă mai multe cupluri, în care sunt prezentate toate avantajele. Unele spitale oferă discounturi substanțiale, altele oferă cadouri cu hăinuțe, scutece, cărți despre creșterea copilului, orice poate convinge părinții să aleagă spitalul respectiv. Condițiile din spital sunt excelente, camerele arată ca de hotel și mamele au toate facilitățile de care au nevoie pentru a se simți cât mai bine.

Toate analizele și ecografiile pe care le-am făcut au fost gratuite în baza asigurării medicale. Există o asigurare medicală standard, la care se poate adăuga un plan suplimentar plătit separat. Asigurarea de bază acoperă tratament pentru majoritatea bolilor, dar nu include pachet pentru naștere, stomatologie, operații estetice, etc. Sistemul de sănătate din Israel este printre cele ma bune din lume și am avut încredere totală că voi primi cele mai bune îngrijiri.

Apoi am făcut diabet gestational, deși nu am istoric in familie cu diabet. În ultimele 3 luni a trebuit să țin regim și sarcina mi-a fost monitorizată foarte strict. Mi-au spus că în cazurile de diabet gestațional, sarcina nu poate fi lăsată până la termen și trebuie să nasc în săptămâna 38. Nu s-a pus nici o secundă problema de cezariană, aceasta este considerată o procedura folosită doar în cazuri excepționale, când bebelușul nu se poate naște natural. Majoritatea familiilor de aici au câte trei copii și nașterile prin cezariană sunt foarte rare. În timpul sarcinii am mers la un curs de pregătire pentru naștere, care a avut un cost simbolic de 80 de șekeli (aproximativ 80 ron) pentru 4 ședinte. Acolo ni s-a prezentat ce se întâmplă în timpul nașterii, care sunt fazele travaliului și am învățat tehnici de respirație pentru atenuarea durerilor. La aceste cursuri participă deobicei și partenerii, pentru că tăticii sunt foarte implicați în tot ceea ce este legat de copil.

La ultima ecografie, medicul mi-a spus să merg la spital în ziua în care începe săptămâna 38 pentru a-mi induce travaliul. Trebuia sa merg duminică dimineață și în noaptea de sâmbătă spre duminică, mi s-a rupt apa. Nu mi-am dat seama inițial ce s-a întâmplat, am simțit un lichid călduț pe picioare și când am mers la toaletă am văzut câteva urme verzui pe picior. Am sunat la urgență și mi-au spus să merg la spital.

Cum am ajuns la spital, m-au băgat într-un salon. Deși se rupsese apa, nu aveam contracții și au început să îmi facă perfuzii pentru inducerea nașterii. Au început contracțiile care erau foarte dureroase și deși îmi doream să nasc fără epidurală, era insuportabil. Mi-au facut epidurala dupa 4 ore de travaliu. Eu m-am linistit, dar bebelușului îi tot scădea pulsul. Au oprit inducția, i-au stabilizat pulsul și apoi iar au dat drumul perfuziei. Pe perioada travaliului, stătea o moașă cu mine, dar atunci când îi scădea pulsul copilului, chema medicii de gardă. De 3 ori au oprit inducția în decurs de 8 ore, de trei ori au luat-o de la capăt, până am ajuns la dilatare de 10 cm. M-am bucurat că am ales să fac epidurală pentru că altfel ar fi fost 8 ore groaznice. Substanțele pentru inducerea travaliului, fac durerile din timpul contracțiilor sa fie mult mai greu de suportat. Când am ajuns într-un final la dilatarea maxima, copilul din păcate nu coborâse suficient. Din nou au venit toți medicii, din nou s-au sfătuit cu moașele și până la urmă au deci că trebuie să îmi facă cezariană.

Am început să plâng pentru că nu voiam sa se întâmple asta, nu eram pregătită emoțional. Îi rugam pe doctori să mai aștepte, să mai aibă rabdare. Dar mi-au explicat că nu mai pot să aștepte. Apa era ruptă de mai bine de 18 ore, eu ajunsesem la dilatație maximă, iar copilul nu putea să coboare. Nu puteau să îl mai lase acolo și trebuia să intervină. Nu îmi dădeam seama cât de slăbită eram după un travaliu atât de lung.

Tot ce a urmat a fost parcă desprins dintr-un film, sau eu așa am perceput. Mă simțeam de parcă fusesem răpită de extratereștrii. M-au luat pe sus, m-au pus pe o targă și m-au dus în sala de operație. Acolo nu îmi amintesc foarte bine ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar lumina puternică și masa rece de operație. A venit doctorul anestezist, mi-a explicat ce urmează să se întâmple, dar eram atât de supărată că trebuia să îmi facă cezariană, încât nu am înțeles mai nimic. Eu plângeam. La un moment dat am simțit cum umblă cineva în burta mea, de parcă ar fi mestecat cu o lingură uriașă într-o oală mare de ciorbă. Nu mă durea nimic, dar mi s-a făut foarte frig și tremuram din tot corpul. Cred că am leșinat sau am adormit pentru că nu îmi amintesc cum s-a terminat operația și nici când au scos copilul. Probabil eram epuizată dupa travaliul obositor.

M-am trezit in sala de recuperare la 5 ore după naștere.

Sotul meu mi-a adus copilul, dar eram înca în stare de șoc. L-am văzut, dar nu am fost în stare să îl iau în brațe și nici nu am înțeles prea bine ce îmi spunea soțul meu. Am adormit iar până a doua zi dimineața. M-am trezit când suna telefonul fix de lângă pat. Erau de la neonatologie, mi-au spus că bebelușului meu îi este foame și trebuie să mânânce. Mi-a luat ceva timp să mă dau jos din pat și să ajung la el să îl văd.

Abia atunci am apucat să îl văd bine și am început să plâng de emoție. A fost prima data când am avut timp să mă uit atent la el, să îl analizez, să îl mângâi și să îl țin în brațe. Am stat patru zile în spital și prima săptămână mi-a fost foarte greu să merg, să îl ridic în brațe, să îl țin.

Nici cu alăptarea nu a fost foarte ușor, pentru că aveam mameloanele ombilicate. Am folosit un mamelon de silicon care să îl ajute să prindă sânul. O altă problemă a fost faptul că aveam foarte mult lapte și se îneca pentru că îi venea prea mult lapte odată. Din maternitate m-au ajutat mult să îl alăptez și am mai chemat și acasă un consultant în alăptare care să mă ajute. Scoteam mult lapte cu pompa ca să îi fie mai ușor să mănânce și am făcut rezerve bune în congelator. Problema era că mă dureau sânii foarte tare atunci când apuca sânul. Iar la două ore după ce alăptam, mă dureau foarte tare pentru că erau plini de lapte. După trei luni am intrerupt alăptarea pentru că nu mai puteam de dureri, dar am rezerve care ne vor mai ajunge o perioadă bună.

În Israel, concediul de maternitate plătit de stat este de 3 luni, la care mai poți adăuga 3 luni fără plată. Sunt puțini cei care își permit să mai stea trei luni acasă fără să primească bani. Grădinițele de stat primesc copii de la 3 ani. Pentru cei mici există creșe private sau bone care au grijă de câte 3-4 copii la ele acasă.

Israelul este o țară child friendly: sunt rampe de urcare sau lifturi peste tot, trotuarele au bordurile înclinate la trecerile de pietoni ca să poți merge ușor cu căruțul. Stăm foarte mult afară, toate cafenelele sunt pline cu mame cu carucioare, societatea este pro alaptare.

Primaria din TEL AVIV organizează multe activități pentru mamele aflate în concediu de maternitate. De exemplu săptămâna trecută am fost la un tur ghidat al caselor vechi, la care au participat mămici cu bebelușii în cărucioare. Săptămâna viitoare vom merge la un alt tur, în care vom vedea clădiri desenate în graffiti.

Se fac de asemenea întâlniri ale mamelor, coordinate de un psiholog, la care se discută anumite teme care le preocupă pe mame: relația de cuplu după apariția copiilor, relația cu bunicii copilului, întoarcerea la locul de muncă după ce devii mama. Fiecare povestește din experiența ei și psihologul vine cu sfaturi care ar putea să le ajute.

Revenind la naștere, chiar dacă a fost greu, am simțit că personalul medical s-a străduit mult, am simțit că sunt alături de mine și știu că au făcut tot ce au putut ca să mă trateze cât mai bine.”

Aici puteți citi celelalte povești din Campania Born Abroad: Canada, Austria, Marea Britanie, Italia, Germania, Spania, Luxembourg, Irlanda, Franța, Danemarca, Suedia.

Parteneri media: Qbebe, Diva Hair, Bebelu, Urban Kid, Centrul de parenting, Romania Healing, Naste Natural, CristinaOtel.ro, ZanaScutecel.ro, Johannasburg.ro, MamicaZburatoare.ro, Frunzaresc.eu, ȘiBlondeleGândesc.

Sponsori: Spectra, Bioderma, Libris