Dacă m-ar întreba cineva cum au fost ultimele două, trei luni, “grele” este primul răspuns care mi-ar veni în minte: copii au fost bolnavi, am fost și eu bolnavă, am stat mult în casă, afară a fost frig și nu am putut ieși aproape deloc din casă. Dacă mă uit pe ceea ce mi-am notat despre fiecare zi din acest an, constat că nu a fost chiar așa. Pentru că oricât de grele ar fi fost aceste zile, mereu s-a întâmplat câte ceva frumos, mereu a fost un câte un lucru mărunt care m-a făcut să zâmbesc.
Prima dată când am auzit despre exercițiul Clipe de recunoștintă, propus de Cristina Oțel, m-am gândit că nu am timp, că nu este pentru mine.
Dar în ziua în care Andy a împlinit trei luni, mi-am dat seama că sunt prea puține lucruri pe care mi le amintesc despre cele trei luni, deși au fost multe momente frumoase. Așa că mi-am propus să imi notez câte ceva despre fiecare zi. Am început pe 1 ianuarie și (aproape) la finalul fiecărei zile mi-am notat câte ceva care mi-a făcut ziua mai frumoasă. Mi-a fost mai ușor să îmi notez pe telefon, pentru că scriam atunci când îl adormeam pe cel mic.
Zilele trecute am recitit toate lucrurile minunate pe care mi le-am notat și mi-am dat seama că multe dintre ele le uitasem deja. Trecem prin viață și sunt zile despre care nu ne amintim nimic, sau dacă ne amintim ceva, nu este neapărat cel mai frumos lucru din acea zi.
Uitându-mă în urmă peste cele notate, mi-am dat seama că sunt foarte multe momente pentru care merită să fiu recunoscătoare, mici gesturi sau conversații care ne fac viața mai frumoasă:
- ceva haios spus de copil
- un zambet aruncat de cel mic
- momentul in care sotul mi-a adus flori, fără nici o ocazie
- o zi în care am fost la teatru pentru copii
- o conversație cu bunicul la telefon
- vizita facută de o prietena când eram bolnavă
- un mesaj de la o fosta colega cu care nu mai vorbisem de mult
- ceva frumos citit într-o carte
- ceva bun de mâncare făcut de mama
- cum ne-am jucat toți patru într-o seara și ne-am distrat copios
- o zi pe care am petrecut-o cu prietenii si cu copiii (ai nostri si ai lor)
- o seara în care mama l-a adormit pe Mark și noi ne-am uitat la un film
- două ore în care soțul a stat cu amândoi copiii ca să dorm și eu puțin, după o noapte în care cel mic m-a ținut trează
- o zi în care amândoi copiii au dormit la prânz (simultan) și eu am putut să citesc câteva pagini
- prima dată când Andy s-a rostogolit
- omul de zăpadă făcut cu Mark în parcarea blocului
- o vorbă de încurajare spusă de o prietenă
Sunt lucruri mărunte, sunt banalități, dar sunt atât de prețioase!
Din păcate au fost și zile în care nu am notat nimic, nu pentru că nu s-ar fi întâmplat nimic special, ci pentru că nu îmi intrase încă în reflex să notez aceste lucruri. Îmi pare nespus de rău pentru că simt că acele zile au trecut fără să le imortalizez în catalogul de clipe minunate, dar mă bucur pentru amintirile pe care le-am notat și care acum au rămas trecute în jurnal.
Cum m-a ajutat acest exercițiu?
M-a ajutat să apreciez mai mult momentele plăcute, să mă culc în fiecare seară gândindu-mă la ce a fost frumos și nu la ce a fost greu. Și culmea, în fiecare zi oricât de grea ar fi fost, am găsit ceva care m-a făcut sâ zâmbesc. Fără exercițiul acesta, aș fi spus că au fost aproape 4 luni îngrozitoare, dar am învățat să văd mai ușor partea plină a paharului, partea bună a fiecărui lucru.
Voi continua să notez pentru că acest exercițiu mă ajută să văd ce este cu adevărat important în viață, mă ajută să depășesc momentele grele, dar mai ales este o modalitate prin care pot să păstrez vii amintirile cele mai plăcute.
Vă invit și pe voi să încercați și să vedeți cât de benefic și valoros este acest exercițiu. Nu contează cum și unde notați, nici în ce moment al zilei. Poate vor fi zile în care veți uita, dar atunci când vă amintiți, merită să scrieți câteva cuvinte. Recitiți apoi după o lună sau poate chiar mai mult și o să vedeți câte din lucrurile respective v-ați fi amintit dacă nu erau notate. Recitirea lor mi-a adus un sentimen de împlinire, de calm și seninătate.
Leave a Reply