Prima lună de autodiversificare

Cum am început autodiversificarea?

Cu o linguriță de piure de morcovi, pe care copilul a refuzat-o. Am continuat a doua zi, cu o altă linguriță, dar a refuzat-o și pe aceasta. După câteva zile, mi-am dat seama că trebuie să încerc o altă abordare. Așa că nu am mai făcut piure, ci am lăsat legumele bucăți (fierte la abur în prealabil). Și surpriză, juniorul a fost foarte încântat să apuce și să ducă singur la gură alimentele. Nu știu foarte exact cât a mâncat, dar am fost bucuroasă că este interesat de mâncare și că a dus singur alimentele la guriță.

Nu eram pregătită pentru autodiversificare, nu știam foarte bine ce înseamnă, ce trebuie să fac și care sunt regulile de bază, dar am început să mă documentez. Cele mai multe lucruri le-am aflat din prezentarea susținută de Dr Mihaela Niță care a vorbit la Social Moms despre beneficiile diversificării naturale. Mi-a dat oarecum curaj să încerc această variantă, așa că următorul pas a fost să comand cartea despre autodiversificare scrisă de Gill Rapley și Tracy Murkett și m-am pus pe studiat.

Ce am avut nevoie?

Fie că vorbim despre diversificarea clasică sau despre autodiversificare, atunci când începem introducerea hranei solide în alimentația bebelușului, avem nevoie de câteva lucruri:

• Un scaun de masă
• O pelerină de plastic
• O taviță cu mai multe compartimente
• O căniță cu cioc
• Dezinfectant pentru suprafețe

Ce am avut nevoie în plus în autodiversificare?

• O mușama de pus pe jos sub scaun (m-a scutit de multe ori de spălat podeaua după fiecare masă)
• Muuultă răbdare

Cu ce am început?

Ca și la diversificarea clasică, se începe cu legume fierte la abur, cu carne slabă, totul gătit fără sare, fără zahăr. Primele mese au fost de explorare, de joacă, nu am urmărit să mănânce o anumită cantitate de mâncare, m-a interesat mai mult să văd ce îi place și ce nu, care este reacția lui la gusturi noi, la texturi, cum abordează alimentele noi. Iata ce alimente i-am pregatit:

• Bucăți de legume la abur, tăiate bastonașe mai lungi decat pumnul: morcov, păstărnac, cartofi, cartofi dulci, fasole verde, ardei kapia (după fierbere le dau pielița jos, ca să nu se înece cu ea)
• Buchețele de broccoli, buchețele de conopidă (la abur)
• Bucăți de avocado
• Carne de pui sau curcan fiartă sau la cuptor, tăiată în bucăți mari
• Fructe: banane, pere, mere (fierte la abur), nectarine, caise
• Mămăligă
• Iaurt
• Ou
• Paste

După ce am trecut un pic de perioada de experimentare, am încercat și varianta de legume coapte la cuptor cu puțin unt sau cu puțin ulei de măsline, peste care am pus și ierburi aromate. I-a plăcut foarte mult și varianta aceasta, iar dintre toate, cartoful copt a fost un mare succes.

Mai folosim lingurța?

Nu am exclus-o de tot, pentru că sunt alimente care nu se pot mânca cu mâna. Cum ar fi iaurtul de exemplu. Așa că am folosit lingurița pentru anumite alimente, dar am observat că este destul de tentat să o folosească el, așa că uneori îi port eu mâna de la castronel la guriță. Nu este un proces ușor și se lasă cu multă mizerie la final, dar mă gândesc că poate așa va deprinde ușor să mânuiască singur lingurița.

Am observat că după ce s-a obișnuit cu gustul anumitor alimente, a acceptat mai ușor să fie hrănit cu lingurița. De exemplu nu i-a plăcut deloc textura pe care o are mămăliga, dar a mâncat mămăligă amestecată cu iaurt, pe care i-am servit-o cu lingurița.

Ce facem când plecăm de acasă?

Asta este o întrebare care m-a măcinat mult în primele zile. Așa că încercam să îi servesc masa fie înainte de a pleca, fie când ne întorceam. Nu a fost o tragedie, dar în momentul în care copilul începe să aibă două sau chiar trei mese de solide, ar însemna să stau în casă toată ziua. Așa că am luat cu noi un borcan de piure și o linguriță. Cel mai greu a fost să îi duc pe buze să guste prima gură de piure, pentru că apoi lucrurile au mers destul de bine și a acceptat să mănânce câteva lingurițe. dacă nu ar fi acceptat, aș fi trecut la varianta de rezervă: alăptarea.

Mă bucur că îi convin ambele variante de a mânca, pentru că astfel putem să le îmbinăm asfel încât să ne fie cât mai ușor, în funcție de situație.

Ce am învățat în această primă lună?

• Că nu există o variantă bună sau rea, totul depinde de copil și este mult mai ușor când observi și faci cum este mai bine pentru el
• Că fiecare are ritmul lui (și asta mi-ar fi plăcut să știu încă de la primul copil) și nu trebuie să forțăm copiii să mănânce o anumită cantitate sau un anumit aliment
• Că suntem diferiți și trebuie să acceptăm că unora le place să își pună întâi banana în cap și apoi să o mănânce
• Copiii învață cel mai bine atunci când explorează singuri
• Că o metodă nu o exclude pe cealaltă (unui copil autodiversificat poți să îi dai uneori să mănânce cu lingurița și invers)

Ce e mai ușor autodiversificarea sau diversificarea clasică?

Nu cred că există un răspuns clar la această întrebare. În ambele cazuri trebuie să muncești. La diversificarea clasică munceam mult la pregătirea mesei și pentru servirea ei (cu lingurița), aveam multe vase de spălat (blender, borcanașe, lingurite) și de fiecare dată trebuia să spăl la final: scaunul, măsuța, vasele, și de cele mai multe ori pereții pe care zburau lingurițele cu piure atunci când îmi dădea peste mână.

Acum nu mai spăl blender, castronașe și borcănele, dar de cele mai multe ori am mai mult de spălat la final, inclusiv uneori a fost cazul să îi fac baie copilului, pentru că se unsese tot cu avocado. Singura diferență notabilă este contribuția mea în servirea mesei. De cele mai multe ori mănânc și eu atunci când el mănâncă, sau îmi beau cafeaua în timp ce îl privesc ca să nu se inece sau îl mai ajut cu alimentele pe care nu reușește să le prindă. Din punctul asta de vedere pot sa spun ca imi place mai mult autodiversificarea, pentru ca am si eu parte de mese linistite sau de cate o pauza binemeritata.