Cel mai nepotrivit loc și moment să oferi mâncare unui copil străin

Mark avea vreo 2 ani și eram cu el la rând la analize. Mai exact, pentru un exudat faringian. Coadă mare, lume multă, agitație. Ne așezăm frumos la rând, Mark stătea foarte cuminte în căruț. Nu s-a oferit nimeni să ne dea locul în față, dar m-am gândit că toți sunt bolnavi și când ești bolnav, nu te mai gândești la cei din jur. Iar cum el era destul de liniștit, nu aveam motive de agitație. 

Se juca cumite cu mașinuța lui și nu deranja pe nimeni. Dar bineînțeles că mutrița lui dulce și sunetele haioase pe care le scotea imitând mașina, au atras simpatia câtorva cetățeni aflați la rând, care au simțit nevoia să interacționeze cu el. Unii au început să îl întrebe cum îl cheamă, alții să îi ceară mașinuța, stiți voi, interogatoriul obișnuit.

O doamnă în special, nu se mai oprea să se minuneze cât este de cuminte și de drăguț. Copilul, își vedea de mașinuța lui și ignora toate comentariile lor. Doamna în schimb, își propusese să devină prietena numarul 1 al copilului meu. Sau poate căuta un job de bonă și eu nu m-am prins?

Cert este că la un moment dat, văd cum doamna bagă mâna în sacoșă și scoate niște biscuiti pe care îi intinde copilului.

În momentul acela am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Excluzând faptul că biscuiții nu erau ambalați și erau scoși din sacoșă direct cu mânuța doamnei, excluzând că nu se știe ce termen de valabilitate aveau sau ce conțineau, excluzând că nu se știe când a fost spălată ultima dată sacoșa doamnei, dacă doamna s-a spălat pe mâini în ziua respectivă, copilul meu era la rând la analize. Și asta presupunea că trebuia să se prezinte la recoltare fără să fi mâncat nimic înainte. Mai mult, și doamna era la analize, ceea ce înseamnă că nu era tocmai sănătoasă tun, ceva sigur o supăra. Oricum o dădeam, mi s-a părut cel mai nepotrivit loc și moment să îi ofere copilului mâncare. Asta pe lângă gestul în sine de a îi oferi unui copil străin mâncare, fără să întrebi părintele dacă poți să faci acest lucru.

Toate astea mi-au trecut prin cap în mai puțin de câteva secunde, suficient de repede să reacționez și să o apuc pe doamna de mână, înainte să îi dea copilului biscuiții.

– Vă rog, nu! Suntem la rând la analize și trebuie să intre la recoltare, fără să fi mâncat!

Atât am apucat să articulez, dar în gândul meu mai aveam încă multe de spus doamnei în cauză.

A ramăs perplexă. Mi-a spus că nu se gândise și tot insista să îi iau și să îi dau după ce ieșim de la analize.

Un domn din spate începuse să comenteze că sunt înțepată, că ce nu poate să îi dea copilului un biscuite. Deja se iscase așa un pic de rumoare între cei care așteptau, din câte puteam să aud, eu eram personajul rău în toată povestea.

Am fost salvată de asistenta care a ieșit să cheme următorul pacient și când a văzut că sunt cu copilul la rând, mi-a spus să intru că avem prioritate și ar fi trebuit să mergem în față.

Am intrat la analize și tare îmi era groază de momentul în care vom ieși și doamna cu biscuiții ar fi putut să ne aștepte la ușă. Eram mai îngrozită de o nouă întâlnire cu ea, decât de faptul că ar putea să plângă copilul la analize.

Din fericire el a fost foarte curajos și doamna asistentă tare simpatică, așa că nici nu și-a dat bine seama ce i s-a întamplat și nu a plâns.

Am ieșit din cabinet, am spus la revedere și duși am fost. Din fericire și doamna și biscuiții dispăruseră între timp, așa că am scăpat de o eventuală nouă discuție.

Am plecat spre casă și pe drum mă întrebam ce-au oamenii ăștia de simt nevoia să hrănească copiii străini, până unde se extinde sentimentul ăsta matern de a hrăni orice pui îți iese în cale, chiar și când acesta este însoțit de o mamă capabilă să îl poarte de grijă? Hrănim porumbeii în parc, hrănim cățeii de prin curțile vecinilor, hrănim animalele la zoo, hrănim copiii necunoscuți ori de câte ori avem ocazia.

De ce i s-a părut important să mă întrebe câți ani are copilul, dar nu a considerat util să mă întrebe dacă îi poate oferi mâncare? Oare s-a gândit vreo secundă că poate copilul urmează un regim, poate are alergii, intoleranțe, poate nu s-a spălat pe mâini, poate nu e ora pentru gustare?

Bănuiesc că nu i-a trecut nici o secundă prin cap că suntem la analize, ceea ce înseamnă că nici unii dintre noi nu sunt perfect sănătoși și nu e un moment bun de făcut schimb de viruși.

După întâmplarea asta, o bună perioadă de timp am fost stresată ori de câte ori se apropia de noi, vreo doamnă cu o sacoșă. Nu ștu ce mă înspăimântau mai tare: doamnele sau sacoșele? Din fericire Mark nu este mâncăcios și niciodată nu a fost tentat să ia mâncare de la străini, dar vine din urmă micuțul flămânzilă, care la 8 luni poftește la orice vede și probabil va trebui să îmi sporesc vigilența.