Sunt bebeluși energici care nu stau o clipa și chiar dacă nu merg încă, sunt în continuă mișcare. Andy are 8 luni și nu stă o clipă. La 4 și ceva a început să se rostogolească și de atunci s-a terminat cu liniștea mea. Trebuie să fiu mereu cu ochii în patru. Nu pot să îl mai las nesupravegheat nici o secundă. Iar dacă trebuie să îl las singur, îl pun mereu în patuțul lui sau în țarc.
Pe la 5 luni și ceva a început să se târască, la 6 și un pic a început să se așeze singur în funduleț. La 7 luni a început să meargă de-a bușilea, iar cu o săpămână înaine să împlinească 8 luni, s-a prins cu mănuțele de marginea pătuțului și s-a ridicat în picioare. Am rămas uimită când l-am văzut agățat de marginea pătuțului. A tras un chiot de bucurie, ca să marcheze momentul și s-a aruncat în fund. Apoi a început să râdă cu poftă de isprava lui, pe care a tot repetat-o în zilele următoare.
De câteva zile, nici statul în picioare la marginea patului nu îi mai ajunge, a început să tragă lucrurile puse pe masa de înfășat, de lăngă pătuț. Cu o mână se ține de marginea patului, iar pe cealaltă o întinde și trage tot ce apucă. Primul lucru pe care l-a apucat a fost un pachet de șervețele. A durat câteva minute să își dea seama cum îl poate ajunge. Mânuța era prea mică, distanța prea mare. Dar și-a făcut vânt împingând cu picioarele în salteaua patului, până a reușit să îl prindă. S-a aruncat apoi în fund cu pachetul de șervețele în mână și mi-a aruncat un zâmbet victorios cu cei doi dinți pe care îi are.
Am mutat apoi toate lucrurile de pe masa de înfășat, așa că acum este dezamăgit că nu mai are ce să tragă.
Și noaptea își amintește ce bine este să stai în picioare și cum se trezește, cum se ridică la marginea patului, de unde începe să mă strige.
Schimbatul scutecului este iar un moment perfect să își etaleze toate abilitățile acrobatice: se răsucește, vrea să plece de-a bușilea pe pat, se ridică în fund și apucă orice obiect îi cade în mână. Pentru mine, schimbatul scutecului este un exercițiu combinat de forță, atenție și ingeniozitate. Forță să îl stăpânesc, atenție la lucrurile pe care le apucă și le duce la gură și îngeniozitate în a găsi ceva care să îl țină ocupat cât îl îmbrac și îl dezbrac. Cele mai bune jucării sunt non-jucăriile, așa că am mereu la îndemână fie o pungă, fie un tub de cremă (pe care nu îl poate desface) sau cine știe ce mai găsesc ca să îl țină ocupat măcar un pic.
Nici atunci când stă la sân nu mai are răbdare, orice mișcare sau zgomot aude, îi distrag imediat atenția. Se întoarce să vadă cine vorbește, ce se întâmplă, de unde vin zgomotele. Când e în căruț trage de orice apucă, când e la masă trebuie să am mare grijă să nu tragă toată fața de masă cu tot ce e pe masă peste el.
Are 8 luni și deja nu stă o clipă. Se ridică în picioare și face primii pași în pătuț ținându-se de margine. Peste câteva luni va face primii pași adevarați și atunci va începe să exploreze întreaga casă. Iar abia atunci va începe adevărata provocarea, să ne ținem după el și să anticipăm toate pericolele care i-ar putea apărea în cale.
Leave a Reply