Unii oamenii vor să fie simpatici, să fie drăguți, să îi ții minte pentru amabilitatea lor, ceea ce mi se pare foarte frumos. Doar că unii încercă prea mult, sau din dorința de a fi simpatici, ajung să fie obositori. De exemplu cei care folosesc diminutivele în exces, chiar și când nu este cazul. Poți să fii politicos, poți fi cald, poți fi empatic și vei avea numai de câștigat. Dar folosirea diminutivelor uneori nu își are locul, și o să vă dau câteva exemple.
În domeniul imobiliar. Nimeni nu vrea să audă că va cumpăra o “căsuță” pentru care face un împrumut la bancă pe 30 de ani. Este pur și simplu greu de acceptat că pentru “căsuța” visurilor tale vei avea de plătit rate lunare până vei ieși la pensie. Și nu vrei să auzi asta din partea agentului imobiliar.
Acum câțiva ani am însoțit o prietenă să își cumpere rochie de mireasă. La unul din magazine, doamna care vindea, ne-a întâmpinat cu un zâmbet foarte larg și cu o ploaie de diminutive: rochiță, miresică, ginerică, nășică, bisericuță, floricele, pantofiori, încât aveam impresia că vom participa la o nuntă de pitici. Nici nu mai știu dacă prietenei mele i-a plăcut vreo rochie acolo, știu doar că ne-am înțeles din priviri și am plecat repede. Ne-am dus la un alt magazine de unde am cumpărat o rochie, pentru că noi asta căutam, o rochie nu o rochiță.
În perioada sarcinii, auzeam diminutive legate de burtică (și credeți-mă, de la un punct în colo nu mai poți să te adresezi cu burtică unui balon care crește și crește de la o zi la alta). Dar oarecum mi s-a părut normal, pentru că așa are lumea tendința de a vorbi cu diminutive atunci când vine vorba de bebeluși și de lucruri drăgălașe.
Acum câțiva ani am avut pentru o scurtă perioadă o bonă pentru Mark. Unul din punctele care nu îmi plăceau absolut deloc era faptul că vorbea cu diminutive. În primele zile am crezut că așa vorbește de față cu Mark, pentru că mulți oameni au tendința de a vorbi cu diminutive atunci când au în fața lor un copil. Asta până când am auzit-o vorbind la telefon cu o prietenă și apoi cu o rudă și am constatat că așa vorbea ea cu toată lumea: ciorbiță, sălățică, fripturică, plăcințică, apișoară, Pur și simplu ea folosea diminutive la aproape orice și era o doamnă destul de înaltă și soloidă, care ne amintea de Doamna Dubtfire. (Dacă nu știți cine este Doamna Bubtfire, puteți să vedeți traileril filmului aici ).Vă dați cât de ciudat mi se părea când îmi spunea că și-a cumpărat o rochiță sau că trebuie să își ducă săndăluțele la reparat.
Zilele trecute am auzit apogeul diminutivelor, la un magazin de electrocasnice. “Apropiați cărdulețul și imediat vă facem și facturica!”. Asta pur și simplu le-a pus capac la toate. Dacă nu aș fi plătit cu cardul, probabil trebuia să scot din portofel “bănuții” și să primesc la final un “bonuleț”. Pentru o secundă m-am înrebat dacă și produsul pe care urma să îl primesc era în varianta mini. Mi s-a părut tare ciudată folosirea diminutivelor, de parcă ar fi scăzut cumva suma pe care o aveam de plătit.
Leave a Reply