Părinții care conduc ca să își adoarmă copiii

Dragi părinți care ați pus vreodată copilul în mașină și ați condus prin oraș fără o țintă anume, doar cu scopul de a adormi copilul, sunt alături de voi! Pentru că ieri și eu am făcut același lucru. După ce am încercat toate metodele de calmare și de liniștire a copilului pe care le știu, am scos asul din mânecă: am pus copilul în mașină și am pornit motorul. Am pus un CD cu cântece de leagăn, am băgat cheia în contact și mi-am pus toate speranțele în puterea de adormirie a mersului cu mașina. Am calculat pe unde aș putea să merg ca să nu mă blochez la semafoare și să pot merge măcar 10 minute cu viteză constantă.

Fiecare părinte are bătăile lui: unii copii nu mănâncă, alții nu vor să facă la oliță sau să renunțe la suzetă, alții nu vor suzetă, alții adorm foarte greu. Iar ultima dragii mei, mie mi se pare cea mai grea. Să ai un copil care nu reușește să adoarmă singur, care plânge de oboseală și nu poate fi liniștit, mi se pare cea mai grea încercare pentru nervii unui părinte. Dacă mai adaugi și o erupție dentară sau ceva care îl supără pe bebeluș, te-ai ales cu o seară sau o noapte de plânsete.

Așa că iată-mă în mașină, cu un copil mârâit, chinuit de dureri neplăcute de burtică și cu un pic de febră, suficiente cât să nu îl lase să adoarmă legănat. În timp ce toți ceilalți din trafic se grăbeau undeva, eu încercam să obțin un singur lucru: să calmez copilul. Mergeam cu viteză constantă pe prima bandă, nici prea tare, nici prea încet, fără frâne bruște, fără viraje strânse. Din când în când mă uitam în mica oglindă agățată deaspura scaunului copilului să văd dacă a adormit. Vedeam ochișorii mici cum se închid, până a adormit de tot. Și atunci am răsuflat ușurată. Primul pas din misiunea mea fusese un succes. Tot ce mai aveam de făcut era să duc copilul adormit până în casă, în pătuț.

Știți mamele acelea care se supără dacă cineva le sună la ușă după ce au adormit copilul? Cam așa eram eu ieri, doar că aș fi țipat la oricine ar fi claxonat lângă mașina mea. Din fericire nu a trecut nici o ambulanță pe lângă noi, nici un motociclist nu a turat motorul la semafor și am reușit să aduc copilul adormit până sus și să îl pun în pat.

În timp ce conduceam, mă gândeam căți dintre șoferii din trafic chiar văd semnele cu “bebe la bord” lipite pe geamurile mașinilor? Oare câți se gândesc de două ori înainte de a claxona în dreptul unei mășini care are în geam un astfel de semn? Câți se gândesc că în mașina respectivă chiar este un copil? Poate un bebeluș plânge și un părinte conduce stresat ca să ajungă mai repede acasă. Poate un copil turuie și pune 1000 de întrebări cu “De ce”, la care părintele nu găsește răspuns. Sau poate este un părinte ca mine, care vrea doar să își adoarmă copilul. Oare câți se gândesc că poate la volan este un părinte stresat de plânsul copilului, sau care se grăbește să își ducă copilul la doctor?

Ca mine sunt mulți părinți care apelează la metoda plimbării cu mașina și pentru care liniștirea copilului depinde de prețul carburantului. Dacă nu ați fost niciodată nevoiți să vă plimbați copilul până adoarme, sunteți norocoși, dar dacă măcar odată ați aplelat la această metodă, probabil ați ajuns ca și mine într-un punct critic în care nu ați mai găsit o altă soluție. Și în timp ce unii părinți se relaxează seara cu un pahar de vin în mână, noi ne găsim relaxarea în condus, pentru că doar așa putem ajunge la armonie și liniște în casă.