Parentingul modern pune presiune mare pe noi: mâncare cât mai sănătoasă și mai variată pentru copii, activități cât mai educative, echilibru perfect între carieră și viața de familie, o casă curată și strălucitoare, o armonie perfectă între toți membrii familiei. Presiunea asta a perfecționismului ajunge să fie obositoare pentru că este imposibil de atins. Mulți părinți se lasă prinși în capacana aceasta a imaginii de familie perfectă și uită să se bucure de fapt de lucrurile simple.
Din fericire, perfecțiunea în parenting nu mai este la modă, sau mai bine zis imaginea părintelui perfect este înlocuită cu imaginea părintelui onest, care recunoște și că nu le știe pe toate și că nu le face pe toate perfect, dar mai ales care recunoaște că și greșește.
Să fii sincer cu tine însuți și cu copilul tău, să faci lucruri pentru tine și familia ta, nu pentru imagine. Acesta este noul scop al părinților din ziua de astăzi. Pentru că majoritatea și-au dat seama că nu pot ține pasul în goana după perfecțiune și că pe termen lung nu fac decât să își saboteze propria fericire și relația cu copiii.
Despre demolarea mitului părintelui perfect s-a discutat anul acesta la Social Media for Parents 2018 și prima prezentare pe această temă a fost susținută de Otilia Mantelers, leader Hand in Hand parenting.
Ne învinuim prea mult pentru niște lucruri care nu ne fac părinți mai buni sau mai puțin buni: felul în care naștem, dacă alăptăm sau nu, cât de bio ne hrănim copiii, ce metode de parenting aplicăm, ce cărți de parenting citim.
De ce ne este teamă să greștim? Toate mesajele pe care le-am primit in copilărie au fost că trebuie să fim perfecți, să avem note mari, să nu dezamăgim părinții, să nu dezamăgim profesorii, să nu râdă colegii de noi. Avem voie să greșim, este ok să recunoaștem în fața copiilor când greșim și să nu ne mai fie teamă de greșeli.
Recomandarea Otiliei Mantelers este să nu mai încercăm să fim părinți perfecți, să încercăm să fim părinți buni pentru copiii noștri! Să fim mai blânzi cu noi, mai toleranți! Este ok să greșim, pentru că din greșeli învățăm.
Atunci când ne străduim prea mult, copilul vede un părinte care este mai interesat de a fi un părinte perfect, nu un părinte interesat de relația părinte-copil.
Nu trebuie să ne mai învinovățim de fiecare dată când le dăm a treia zi la rând același fel de mâncare, atunci când nu știm răspunsurile la toate întrebările, când ne pierdem răbdarea, când le dăm voie la desene pentru că avem nevoie de o mică pauză.
În timp ce Otilia ne povestea că este ok sa greșim, mi-am adus aminte de un moment de acum câteva luni în care am țipat la Mark pentru că vărsase din greșeala olița cu pipi. Mi-am dat seama imediat că am greșit și că a fost o reacție exagerată, așa că mi-am cerut scuze. L-am luat în brațe și l-am rugat să mă ierte pentru că am țipat la el. Și știți ce mi-a răspuns?
-Da Mami, știu că ai greșit. Și eu mai greșesc. Toți oamenii greșesc!
Copiii ne văd așa cum îi lăsăm noi să ne vadă. Mi se pare firesc să le arătăm și partea vulnerabilă și să recunoaștem față de ei atunci când greșim.
Voi când ați recunoscut utima dată față de copiii voștri că ați greșit?
Leave a Reply