Ne plângem de toate: de țara asta, de oameni, de sistem, de locul de muncă, de șef. Mereu e cineva vinovat pentru ceva: că lucrurile nu merg bine, că prețurile sunt mari, că oamenii sunt nesimțiți, că nu mai știi în cine să ai încredere.
Dar sperăm pentru copiii noștri că vor avea o viață mai bună, un viitor mai luminos, o șansă la o educație și la o viață mai civilizată, mai liniștită, mai normală.
În timpul ăsta, noi ignorăm un singur lucru: că schimbarea începe cu noi. Și ceea ce văd copiii noștri, asta vor face și ei. Degeaba sperăm că ei vor trăi vremuri mai frumoase dacă exemplul dat de noi nu e pe măsură.
Copiii sunt oglinda noastră și degeaba le vorbim despre cum ar trebui să fie lucrurile, dacă exemplele noastre spun cu totul altceva.
De fiecare dată când aruncăm o hârtie pe jos
De fiecare dată cand traversăm strada pe roșu
De fiecare dată când ne urcam în autobuz fără bilet
De fiecare dată când luăm un pix care nu ne aparține
De fiecare dată când parcăm ilegal
De fiecare dată când încercăm să rezolvăm ceva cu o atenție
De fiecare dată când ne băgăm în față și nu stăm la rând
De fiecare dată când ne plângem în loc sa facem ceva,
De fiecare dată când facem aceste lucruri, un copil ne vede și crede că este normal așa. Iar copilul acela va crește și el cu aceleași obiceiuri și aceleași principii. Și peste ani când el va deveni adult, se va comporta exact așa cum ne-a văzut pe noi, cei care l-am format, cei care l-am crescut și l-am educat.
Așa că de fiecare dată când ne plângem de cum merg lucrurile, ar trebui întâi să ne analizăm pe noi. Pentru că fiecare gest cât de mic contează, chiar dacă azi pare o picătură într-un ocean. Dar este picătura pe care copiii noștri o văd, este modelul după care ei se formează ca oameni.
Iar dacă ne dorim atât de mult o viață mai bună pentru ei, o țară mai sigură și un viitor mai lumios, haideți să ne plângem mai puțin și să facem mai mult. Atât cât putem noi, așa cum putem noi. Să deschidem un pic ochii și să nu mai închidem ochii la tot ce se întâmplă greșit, să nu mai ridicăm umerii a neputință sau a nepăsare.
Suntem datori să facem asta pentru copiii noștri. Pentru că noi suntem primul exemplu pe care ei îl văd în viață. Iar lumea de mâine va arăta exact așa cum o clădim noi astăzi, prin educația pe care le-o dăm lor.
Photo by Naassom Azevedo on Unsplash
Leave a Reply