Nici nu mi-am dat seama când a facut primul pas, dar a fost mult mai repede decat ne-am așteptat. La 9 luni s-a ridicat în picioare la marginea patutului, la 10 mergea ținându-se de gratiile patuțului. Apoi de-odată a făcut doi pași legați într-o seară când eram în vizită la niște prieteni. Intâi doi, apoi trei. Cu picioarele depărtate, cu mânuțele ridicate în aer.
A căzut în fund și a râs de isprava lui. S-a ridicat din nou ținându-se cu mânuțele de o măsuță de cafea. A mai făcut doi pași ținându-se de marginea ei, apoi s-a oprit. Și-a luat avânt și a îndrăznit să facă repede doi pași pe covor fără să se țină de nimic. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în măini. Dar era fericit nevoie mare. Știa că a reușit. Știa că de acum poate să mergă singur. Mai are nevoie de exercițiu, dar primul pas a fost făcut. De acum doar de el depinde să învețe cât mai repede să își țină singur echilibrul și să meargă.
S-a ridicat iar și a tot încearcat până a reușit să facă patru pași legați, apoi cinci, apoi șase. După câteva zile a reușit să traverseze tot covorul singur, apoi a cucerit ușor-ușor toată casa: întâi dormitorul din lung în lat, apoi camera de zi în jurul mesei, până nu a mai rămas nici un centimetru neexplorat.
Au urmat teritorii noi: locul de joacă de langă bloc, o alee din parc, curtea și casa bunicii, o terasă, holul lung al vilei la care am stat la mare, curtea de la țară a unor rude.
Nu l-am forțat, nu l-am ținut de măini să meargă, pur si simplu a vrut el. Ăsta a fost ritmul lui. A vrut să țină pasul cu fratele mai mare, să ajungă mai repede la jucării, sa participe mai repede la joacă. Cred ca acesta a fost cel mai bun stimulent pentru el.
Acum merge prin toată casa fără să mai cadă. Ține picioarele depărtate și mâinile ridicate în sus, ca două antenuțe cu care își ține echilibrul. Uneori reușește să ridice câte o jucărie și pleacă cu ea în mână. Știe că așa stârnește interesul fratelui mai mare care vine repede după el. Încearcă să alerge, dar se împiedică și cade în fund. Protejează jucaria și râde. Știe că a captat atenția și hârjoneala abia acum începe.
Au trecut trei săpămâni de când merge și nu stă o clipă, iar eu sunt mereu în alertă: unde este, ce sertar trage, pe ce se cațără? Au trecut trei săptămâni de când merge și nu mai am nevoie de sală pentru că am cel mai bun antrenor din lume.
Leave a Reply