Simt că mă apropii de final de drum cu alăptarea. Știu că nu va mai dura mult până când bebelușul meu nu va mai avea nevoie de laptele meu. Acum are nevoie de mine să se liniștească și să adoarmă. La pieptul meu gaseste hrană, dar mai ales alinare. Pentru că alăptarea înseamnă iubire, alăptarea înseamnă liniște, alăptarea înseamnă brațele mamei, adică cel mai sigur loc de pe pământ.
La primul copil, alăptarea a fost o luptă, o bătălie pe care nu am vrut să o pierd și pe care într-un final am câștigat-o. La al doilea copil a fost mai simplu. Poate m-a ajutat experiența, poate am fost mai hotărâtă, poate a fost el mai hotărât, totul a decurs mult mai bine încă de la prima atașare.
Cu toate astea, au fost momente în care mi-a fost greu și în care eram aproape gata să renunț: când am avut o criză de spate sau când am avut varicelă. Au fost momente grele în care dorinta mea de a alăpta a fost pusă la încercare. Am fost nevoită să întrerup alăptarea din cauza medicamentelor, dar mi-am menținut lactația cu ajutorul unei pompe de sân. Iar după ce m-am făcut bine, am reluat alăptarea. Ce bucurie pe cel mic și ce ușurare pentru mine!
Aș fi putut atât de ușor să renunț, dar mă bucur că nu am făcut-o pentru că au mai fost încă multe alte momente în care alăptarea m-a salvat. De exemplu când a fost cel mic bolnav și nu a vrut să mănânce nimic. Refuza orice. Doar statul la sân îl liniștea și laptele matern a fost singurul aliment pe care l-a acceptat.
Apoi au fost toate momentele în care era prea obosit ca să adoarmă singur și nimic nu reușea să îl liniștească. Sau nopțile în care se trezea des din cauza erupțiilor dentare (de astea încă nu am scăpat). În toate cazurile astea, alăptarea a fost soluția și salvarea.
Sunt zile în care mă gândesc că nu mai pot, că e prea mult, prea greu, prea obositor. Apoi mă uit la ochișorii lui de bebeluș și îmi dau seama că este încă mic și a mai rămas atât de puțin până crește, încât ce mai contează o lună sau câteva în plus?
Știu că în curând nu va mai fi interesat de alăptare, dar îl las pe el să decidă când va veni momentul și va dori să renunțe. Până atunci, îi voi oferi toată hrana și alinarea de care are nevoie. Iar când hrana nu îl va mai interesa, îi voi oferi în continuare brațele mele care îl vor legăna și îl vor alina. Atât cât va dori el.
Photo by Alex Pasarelu on Unsplash
Leave a Reply