– Mami, îmi spui o poveste cu tine?
– Cum adică o poveste cu mine?
– Adică o poveste cu tine când erai copil!
– Hmmm, bine. Și cu ce să mai fie?
– Cu zmeură!
Probabil rămăsese cu gândul la zmeura pe care o mâncase cu o zi înainte. O cumpărasem împreună din piață și după ce a mâncat un castronel întreg, a decretat că nu îi place.
– Bine, o poveste cu zmeură și cu mine copil, spun eu și deja gândul îmi zboară la vacanțele copilăriei mele.
– Când eram eu mică, mergem în vacanță la țară la bunici. Satul bunicilor era la munte și acolo în pădure găseam mereu fructe de pădure. În iunie mergeam după fragi, apoi după zmeură, mure și afine. În fiecare săptămână alegeam un loc nou pe care îl exploram și aduceam acasă multe fructe proaspete. Iar bunica ne făcea dulceață sau șerbet.
– Cum mami, nu le mâncai când le găseai?
– Ba da, mâncam acolo întâi, iar apoi adunam multe în coșuri sau în găletușe și le aduceam acasă.
– Wow, erau așa de multe? Eu nu am văzut niciodată o găleată cu zmeură!
– Da puiule, erau multe, pentru că la munte se fac multe fructe și aveam de unde să culegem. Ne trezeam dimineața și pleCam prin pădure să găsim fructe. Uneori mergeam mult până găseam un loc bun, dar era o plăcere să stai acolo sus unde era aer curat, să asculți păsările cum cântă și să culegi zmeură.
– Și erau și lupi în pădure?
– Da, erau. Dar noi nu ne duceam așa departe unde erau lupii, iar ei nu veneau așa de aproape de sat unde mergeam noi.
– Și erau și urși?
– Da, erau și urși, dar și ei erau departe.
– Au, mi-e frică!
– De ce ți-e frică? Că ești aici cu mine în pat!
– Mi-e frică că tu ești acolo în pădure și ești mică și dacă vine lupul!?!
– Iubitule, eu acum sunt aici cu tine și îți spun o poveste de demult, în care nu a venit lupul! Deci nu s-a întâmplat nimic. Uite, sunt bine, vezi?
– Mami!?!
– Da puiule!
– Și cum e acolo unde e multă zmeură?
– E foarte frumos, dar e foarte greu să o culegi. Zmeura crește pe un arbust care are mulți spini și te poți înțepa ușor și spinii se prind de haine.
– Și te doare?
– Da, dacă nu ai grijă te doare!
– De ce are spini?
– Iubitule, eu nu mai apuc să îți spun povestea!
– Bineeee, spune!
Am reușit să îi spun până la urmă o poveste despre cum mergeam să adunăm zmeură sau mure, iar seara eram atât de obosiți încât nu ne mai trebuia decăt o cană de lapte și după ce ne spălam, adormeam buștean. Uneori bunica avea timp să facă dulceața chiar în aceeași zi. Nu mai așteptam până era gata, ceream să ne dea spuma de la dulceață și o mâncam pe pâine. Nu era plăcere mai mare!
Iar a doua zi, când dulceața sclipea în borcane frumos legate cu celofan și sfoară, ceream clătite sau gogoși, ca să gustăm din dulceața proaspăt făcută.
Nu era ușor. Urcușul era destul de dificil, nici adunatul zmeurei nu e tocmai floare la ureche, mai ales când te înțepi în toți spinii. Căldura ne chinuia și ea, pentru că mergeam îmbrăcați cu pantaloni lungi și bluze cu mânecă lungă ca să nu ne înțepăm. La coborâre eram de multe ori plini de zgârieturi și cu bâșici la picioare, dar ochii ne sclipeau de fericire. Era o liniște și o pace în locurile alea, cum rar am mai întâlnit. Cântam și făceam gălăgie de frică să nu coboare urșii și astfel atmosfera era mereu veselă. Nu mergeam doar noi copiii de capul nostru. Erau mereu și adulți cu noi, care știau bine drumurile și știau să citească semnele din pădure. O singură dată ne-am întors din drum înainte să ajungem la zmeuriș. Aveam un câine ciobănesc cu noi, care s-a pus în fața noastră de-a curmezișul drumului și ne-a lătrat și nu ne-a lăsat să înaintăm un centimentru. Nu știm exact ce a fost, ce a simțit, dar și una din femeile din sat care era cu noi, ne-a spus să ascultăm animalul că știe el ce știe. Și așa am făcut. A doua zi am plecat iar în alt loc și totul a decurs bine.
Ce i-am spus lui Mark la finalul poveștii? Că e minunat la munte și că sentimentul că ai făcut tu ceva cu mâna ta este nemaipomenit. Pentru mine, copil fiind, dulceața aia avea un gust aparte, iar iarna când o mâncam pe pâine dimineața înainte de a pleca la școlaă, simțeam mirosul pădurii și aerul curat de munte.
Sper ca în curând când mai crește un pic să îl duc și pe el la munte și să reușim să facem ceva similar. Pentru că îmi doresc ca și el să aibă amintiri frumoase pe care să le spună mai departe copiilor lui.
Voi ce amintiti frumoase aveți legate de vacanțele de vară?
Photo by Annie Spratt on Unsplash
Leave a Reply