Spitalul Matei Balș – condiții impecabile și personal medical extrem de amabil

V-am povestit că vacanța noastră în Turcia nu s-a terminat tocmai cum am fi vrut, pentru că Mark s-a îmbolnăvit în ultimele zile și am ajuns cu el la medic acolo. Din păcate nici când ne-am întors acasă situația lui nu se îmbunătățise cu mult mai mult, așa că am fost nevoiți să mergem din nou la medic.

Medicul pediatru ne-a recomandat să mergem la Spitalul Matei Balș. Pe mine m-a luat cu leșin când am auzi de spital. Singura experiență pe care am avut-o cu un spital de copii a fost la Grigore Alexandrescu la camera de gardă. Nu am fost internați, dar din câte am văzut, condițiile de acolo sunt destul de bune. În rest am încercat să stau depare de spitalele de stat cât de mult am putut. Nu pentru că aș fi fițoasă, ci pentru că îmi este teamă să nu plec cu mai multe boli decât la internare. Și pentru că am niște amintiri de când eram mică și mai mergeam în vizită la bunici când erau internați în spital: mirosul din spital, toaletele sinistre, zgomotul de instrumentar medical de metal, paturile de fier, asistentele care strigau la pacienți.

M-a liniștit însă tot doctorul de familie spunându-mi să am încredere că este un spital curat și condițiile sunt foarte bune. Recunosc că tot ceea ce s-a întâmplat din momentul în care am intrat în spital și până am ieșit peste trei zile, m-a uimit în sensul bun al cuvântului.

1. Curățenie impecabilă. Totul este extrem de curat: lenjeriile de pat, toaletele, culoarele, frigiderele, olițele de noapte pentru copii. În fecare dimineață venea o doamnă și spăla pe jos în saloane, ștergea mobilierul și schimba sacii din coșurile de gunoi. Am cerut în fiecare zi schimbarea feței de pernă pentru că Mark transpira destul de mult și de fiecare dată mi-au adus o față de pernă curată.
2. Personal medical extrem de amabil, cald și empatic. Au vorbit frumos și cu copilul și cu mine, au încercat să fie cât mai blânde atunci când i-au recoltat sânge pentru analize și când i-au montat branula. Medicii s-au purtat extrem de frumos, veneau să ne explice tratamentul sau să ne spună rezultatele analizelor. În ultima zi înainte de externare, doamna doctor ne-a răspuns la toate întrebările și ne-a făcut câteva recomandări legate de investigații viitoare. Fără aere de superioritate, fără grabă. Asistentele nu le-am văzut să stea o clipă, dar cu toate astea nu erau deranjate dacă le cereai sau le întrebai ceva. Erau mereu vesele, mereu aveau o vorbă bună pentru copii.
3. Saloanele arată imecabil. Paturi noi și moderne, cu bare laterale de protecție care se pot ridica sau coborî după cum ai nevoie. Fiind vorba despre o secție pentru copii, chiar sunt utile ca să nu cadă copiii din pat. Fiecare salon are toaletă proprie, care este foarte curată. La chiuvetă sunt dispozitive cu săpun lichid și dezinfectant de mâini. În fiecare salon este câte un televizor și prize suficiente pentru fiecare pat.
4. Reguli foarte stricte. Fiind un spital de boli infecțioase, vizitatorii nu au voie să intre, regulile sunt foarte stricte și toată lumea le respectă. Nu ai voie să te plimbi pe hol, în saloane trebuie să fie mereu ordine, fără lucruri lăsate la întâmplare. 
5. Fără plicuri, fără atenții. Exact așa cum vă spun. Nu a fost nevoie și nici nu s-ar fi pus problema. Oamenii ăștia de acolo își fac treaba cu zâmbetul pe buze, fără să aștepte recompense materiale de la pacienți.

Vă spun că am plecat cu un sentiment foarte plăcut. Pe lângă bucuria legată de însănătoșirea lui Mark, am plecat cu sentimentul că am fost îngrijiți așa cum se trebuie, dar mai ales că am fost tratați omenește, așa cum trebuie să te porți cu un copil bolnav și o mamă îngrijorată pentru copilul ei. 

Cât timp am stat acolo am avut așa un sentiment de liniște, că suntem pe mâini bune, că suntem îngrijiți și ocrotiți, că vom fi bine. Pentru mine a fost prima experiență cu copilul în spital și mă bucur că pentru el a fost o experiență bună, că nu a plecat traumatizat sau cu frică de medici. La final și-a luat la revedere de la doamnele asistente de parcă ar fi plecat dintr-o tabără, nu din spital.

Sper să nu aveți ocazia să ajungeți cu copiii în spital, dar dacă cumva se întâmplă, mergeți fără grijă, veți fi pe mâini bune.

Ceea ce vă povestesc eu acum este din păcate o raritate în România, dar așa ar trebui să stea lucrurile în toate spitalele. Momentan în foarte puține unități de stat poți să vezi așa ceva. De aceea mulți dintre noi fug la particular atunci când au problemă, dar unele boli tot în spitalele de stat se tratează.

Spitalul Matei Balș este momentan o excepție, dar sper să devină regulă, pentru că avem atât de multă nevoie de spitale curate și bine dotate, de personal medical care să dea dovadă de răbdare și blândețe. 

La final, nu pot decât să îmi pun o singură întrebare: De ce acolo se poate și în alte părți nu? 

Photo by rawpixel on Unsplash