La primul copil mi-am dorit foarte mult să alăptez, dar am întâmpinat multe probleme: copilul era prea mic și nu avea forță să tragă, prin urmare lactația nu era stimulată cum trebuie. Puneam copilul non-stop la sân, dar nu apuca bine sfârcul, așa că în câteva zile am făcut niște ragade enorme. Nici de hrănit nu se hrănea bine, pentru că adormea după doar câteva minute. Pompă nu aveam cumpărată, pentru că auzisem eu că nu e bine să folosești așa ceva, că pui copilul la sân și gata, vine laptele. Dar uite că în cazul meu lucrurile nu au mers chiar așa ca la carte.
Așa că am împrumutat o pompă de la o prietenă. Să nu faceți asta, pentru că nu este deloc igienic. Prin laptele matern se pot transmite viruși și microbi pe care un sterilizator normal cu aburi nu îi poate distruge. Dar atunci nu știam asta și nici prietena mea nu știa. Din fericire ea este sănătoasă, la fel și eu, deci măcar din perspectiva asta a fost ok. Însă pompa ei nu m-a ajutat, pentru că nu puteam să scot lapte cu ea. Sânii mă dureau foarte tare, lapte nu ieșea mai deloc. Era o pompă electrică destul de populară, multe mame o recomandau și totuși eu nu puteam să o folosesc. Începeam să mă gândesc că e ceva în neregulă cu mine. Și ca, vorba multor mame, “nu aveam”… Nu voiam totuși să cred ca nu am lapte, nu voiam să renunț la alăptare.
Am fost tentată însă să renunț la ideea de “a mă ajuta” cu o pompă de sân, dar nu voiam să trec pe lapte praf.
Așa că am căutat o altă pompă și am găsit una care avea review-uri foarte bune. Era o pompă dublă, puternică, performantă. M-a ajutat extraordinar de mult și nici nu mă deranja.
Am folosit-o mult timp. La început o foloseam după fiecare alăptare ca să cresc cantitatea de lapte. După vreo patru zile lactația crescuse în mod vizibil, dar nu am renunțat să folosesc pompa. Alăptam și apoi mai puneam pompa câteva minute, să fiu eu sigură că nu îmi scade lactația. Fiecare picătură care ieșea în plus, o foloseam pentru alte mese, când nu se sătura copilul. Nu am avut niciodată lapte pus în congelator, dar am reușit să alăptez până la 9 luni. Și pentru mine ăsta a fost un mare succes. A fost greu, dar dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face-o oricând. Pentru că eu chiar cred că laptele matern este foarte important pentru sistemul imunitar al bebelușului. Am povestit pe larg întreaga experiență aici.
La al doilea copil a fost totul mai simplu din primul moment când l-am pus la sân. S-a atașat corect, a tras bine și asta a fost. Fără ragade, fără probleme. Eram și eu mai relaxată, era și copilul mai hotărât. Pompă tot am folosit, dar ocazional: când mai plecam de acasă, când am avut varicelă și am luat medicamente (foloseam pompa ca să mențin lactația), când a avut bebelușul greva suptului și refuza sânul. Deci și când lucrurile merg ca unse, un mic ajutor tot este binevenit. Pentru mine el s-a numit Spectra, câci aceea este pompa care mi-a salvat alăptarea la primul copil, și mi-a oferit confort la al doilea.
Sunt multe mituri și sfaturi care circulă legate de alăptare. Unul dintre ele este că pompa este un fel de bau-bau al alăptării. Pentru mine a fost exact ajutorul care a făcut diferența între a continua sau a renunța la alăptare.
Sunt multe momente în care o pompă bună te poate scoate din impas și te poate ajuta: când ai prea mult lapte, când ai prea puțin lapte, când copilul nu stă la sân din diferite motive, când vrei să pleci odată de acasă, dacă vrei să te întorci mai devreme la birou sau dacă ai o problemă medicală și trebuie să menții lactația.
Ce trebuie să aveți în vedere atunci când alegeți o pompă?
- Să aibă multe nivele de reglaj, astfel încât să puteți ajusta intensitatea după cum doriți voi. Este un aspect foarte important pentru că extragerea laptelui trebuie să fie un process natural, nedureros.
- Să puteți să alegeți o altă dimensiune de cupă de sân. Da Doamnelor, ca la sutiene. Suntem diferite și de aceea este important ca și cupa pompei să ni se potrivească perfect. Dacă este prea mare sau prea mică, poate provoca dureri și nici nu puteți goli bine sânul.
- Să fie silențioasă. Știți cum e să pompezi noaptea când în casă e liniște și să se audă un zgomot similar cu al unei mașini de cusut? Să nu ziceți că nu v-am spus!
Spectra, brandul meu de suflet, lansează un non model de pompă de sân, Spectra Q!
Este o pompă foarte mica și ușoară, care cântărește 160 g (cât un telefon). Are 5 niveluri de reglaj a puterii de vacuum, funcție de stimulare a lactației și poate fi folosită chiar și pe USB. Poate fi luată ușor în orice geantă sau chiar în buzunar.
Este o mica bijuterie, un gadget foate modern și util oricărei mame.
Primele 100 de modele au un preț special de 275 RON (redus de la 349 RON), link aici.
Alăptare ușoară!
Leave a Reply