– Doamnă, sunteți bine? Vă facem o cafea sau un ceai cald? Cel mic e bine?
– Da, suntem bine, mulțumesc!
Mă uitam la ghemotocul de om care adormise în căruț. Ce bine e să fii copil!
Stăteam in micuța camera de așteptare a service-ului auto unde ajunsesem cu câteva minute înainte, zgribulită de frig.
De puțin timp începuse să ningă ca în povești, cu fulgi mari care se așterneau repede. Deja strada era albă și tot orașul părea mai curat. O vreme perfectă să stai în casă la căldură și să privești pe geam afară. Și aici era cald, dar nu era acasă. Și nici nu știam cât de mult avea să dureze reparația. Aveam oricând varianta să las mașina în service și să iau un taxi până acasă.
Înainte să vin la service, am stat puțin și m-am găndit ce aș putea să fac. Acasă degeaba mergeam, pentru că nu puteam lăsa mașina așa în fața blocului, prin urmare am adus-o la reparat.
Nu e tocmai o plăcere să mergi cu geamul deschis, prin București, la minus 5 grade. Când am văzut că nu mai pot să îl închid, am oprit și am îmbrăcat copilul, să nu cumva să îi fie frig.
Se întâmplase fix când plecam din parcarea de la mall. Lăsasem geamul în jos ca să bag cartela, iar după ce s-a ridicat bariera, nu am mai putut să ridic geamul. Se stricase sistemul de închidere.
Era prima ieșire din casă, după 5 săptămâni de boală. Nu toate cinci au fost ale mele, dar așa se întămplă când ai copii mici: stai cu ei să îi îngrijești.
În dimineața aceea am simțit că nu mai pot sta în casă și aș fi plecat oriunde.Vremea nu era pentru plimbare, așa că am plecat la mall. Oriunde, numai să ies din casă.
________________________________________
*acest text este un exercițiu dintr-o provocare la scris #our15daysofwriting, #day7 Tema: De-a îndărătelea. Scrie o întâmplare (ficțiune sau nu) în ordine invers cronologică (final-cuprins-început).
P.S. Se rupsese cureaua care alimenta tot sistemul de închidere de pe portiera din stânga. Au reușit să o repare într-o oră și am plecat acasă. Nici un bebeluș nu a răcit ca urmare a acestei întâmplări
Leave a Reply