-Mami, nu-mi ajung pantalonii! se aude din camera lui Mark
-Cum adică nu-ți ajung pantalonii? eram sigură că iar nu avea chef să se îmbrace singur și voia să mă duc să îl ajut
-Uite că nu-mi ajung! Sunt așa, în aer! și îmi arată gleznele rămase goale.
Eu mă uitam cu ochii măriți de uimire cum copilul încerca să tragă pe el o pereche de pantaloni mult prea scurți pentru el. De venit îi veneau, dar păreau pantaloni pescărești, rămași în aer mult deasupra gleznei! Țineam minte perfect că îi cumpărasem în primăvară, cu câteva luni în urmă și atunci îi erau puțin cam lungi. “Nu-i nimic, vor fi buni la toamnă, am zis atunci”.
-Aoleu, au intrat la apă! Hai să îți dau alții!
Ultima dată când îi îmbrăcase în primăvară, erau lungi de trebuia să îi îndoi ca să nu îi atârne peste adidași și acum erau cu o palmă deaspura șosetelor. “Trebuie să am mai multă grijă când îi spăl hainele”, mi-am zis în gând și am scos o altă pereche din dulap.
-Pune-i pe ăștia și hai să mergem! Te aștept în hol.
După 2 minute apare în hol cu cealaltă pereche de pantaloni, tot la fel de scurți.
-Ce s-o fi întămplat cu pantalonii tăi? m-am gândit în primul moment. Apoi mi-am dat seama că nu se întâmplase nimic cu pantalonii, ci cu copilul!
Copilul crescuse peste vară, cam 5-6 centimeri și aproape toți pantalonii i-au rămas mici. Nu îmi dădusem seama exact cât a crescut pentru că l-am văzut și de zi și pentru că a purtat doar pantaloni scurți. Și acum când a venit frigul, nu avea cu ce să se îmbrace.
Am căutat în dulap și am găsit o pereche de pantaloni despre care știam eu că îi sunt foarte mari (dar acum îi veneau bine) și am ieșit pe ușă mândră de puiul meu care a crescut așa de mult.
Dar apoi mi-am dat seama că probabil și bluzele i-au rămas scurte la mâneci. Și aveam dreptate. Seara când ne-am întors, am probat tot: bluze, hanorace, geci. Foarte puține îi mai veneau. Le-am pus pe toate într-o pungă ca să le păstrez pentru Andy. Pe raftul lui Mark au rămas așa: 3 perechi de pantaloni, două pijamale, 4 bluze cu mânecă lungă, două cămăși și o geacă care îi vine fixă. Cu încă un pulover nu i-ar mai fi încăput.
Am înghițit în sec gândindu-mă că iar trebuie să îi cumpăr un set de haine complet. Pentru că așa se întâmplă de fiecare dată: când îi rămâne ceva mic, de fapt rămân toate mici. Și la fiecare sezon cumpăr un nou rând complet de haine, de la încălțări până la chiloți. Noroc că am doi băieți și păstrăm pentru cel mic ce rămâne de la cel mare. Mereu îi cumpăr haine mai mari puțin, iar perioada în care îi vin bine este foarte scurtă, pentru că îi rămân mici imediat.
O vreme aveam impresia că Mark nu prea crește, dar în vara asta, cei șase centimetri luați în înălțime, ne-au liniștit toate temerile. Deja nu mă mai aplec când îl țin de mână, nici dacă am tocuri.
Acum am reînoit garderoba și sper să îl țină până în primăvară. Pentru că după o creștere în înălțime, ar rebui să urmeze o creștere în greutate.
Nici nu știu ce mă sperie mai tare: faptul că îi rămân mici hainele de la sezon la sezon sau faptul că se transformă pe zi ce trece într-un băiat din ce în ce mai voinic? Are patru ani și deja văd cum e din ce în ce mai independent, cum zi de zi seamănă tot mai mult cu tatăl lui și crește văzând cu ochii. Sunt puține momentele în care mă mai lasă să îl pup sau să îl mângâi, sunt rare ocaziile în care mai vrea să îl țin în brațe. Băiatul meu se transformă în bărbat.
Photo by Victoria Borodinova from Pexels
Leave a Reply