Lungul drum către alăptare și înapoi (guest post)

Vă spun din capul locului că nu urmează o poveste despre succes în alăptare. Nici una despre eșec. E doar o poveste despre alăptare, despre probleme înalăptare, dar mai ales cum am reușit să trec peste ele, după cum veți vedea.

Teoretic, alătarea trebuia să fie simplă. Naști, dacă se poate natural (s-a putut), apoi pui bebelina la sân, se întâmplă ceva magie, tu te simți minunat, ea se simte minunat, se aliniază planetele, răsare soarele, înfloresc câmpiile…

Practica, ca de obicei, ne pune bețe în roate. Nu doar că nu se întâmpla nimic din toate astea, dar în câteva zile de la naștere, urmare a unei atașări incorecte, pare-se, ajunsesem să plâng ad literam de durere și frustrare de fiecare dată când puneam bebelina la sân. Părea că mănâncă ceva, dar durerea era înfiorătoare.

Am încercat să pompez cu pompa de sân manuală pe care o cumpărasem. Horror. Durere, 3 picături, lacrimi. Am încercat si cu cealaltă pompă manuală, pe care o primisem de la spitalul la care am născut (doh!). Durere, 3 picături, lacrimi. Părea un drum cu destinație clară: No breastmilk land.

În fine, nu stiu dacă știti, dar la farmacii ai o limită de tranzacții lunare pe care le poți face cu reducerea de pe cardul de fidelitate. Vreo 20. Soțul meu le-a atins în prima săptămână. Printre altele, ceaiuri de lactație, crème pentru sân, plasturi pentru sân, mameloane de silicon, alte mameloane de silicon…

În fine, treaba nu mergea, eu eram semi-depresivă, am zis să mergem la consultantul în alăptare să vorbim despre probleme în alăptare. Mers, povestit, arătat. Concluzia? Trebuie pus bebe la sân.Ca să vezi surpriză. Cred că mi-a luat circa 20 secunde să-I explic consultantului că eu muncesc în continuare (bebelina avea fix 14 zile, iar eu veneam de la un eveniment, organizat de mine din ziua 7), deci scenariul în care pun copilul la sân de n ori pe zi, cu răbdare și voie bună, nu se va întâmpla. Nici nu s-a întâmplat de altfel, dar cred că ea a înțeles rapid că mă voi da bătută dacă nu-mi dă o soluție care să pornească alăptarea.

Și mi-a dat. Dar nu a fost deloc una ușoară, vă zic.

În primul rând, mi-a recomandat alte mameloane de silicon, cu alta mărime. Pentru că, ce să vezi, mărimea (și forma) contează.

Apoi, SNS, pentru a evita biberonul pe cât posibil. Care SNS e eficient, dar sincer, un coșmar logistic. Pe scurt, puneam un fir de gavaj cu un capat pe mamelon, iar pe celalalt în biberoul cu formulă. Bebelina punea gurita pe sân (încă aveam răni, foloseam mamelonul de silicon) și practic îi venea laptele preponderent din biberon, ea stimulând sânul în același timp. Era nevoie de 2 persoane pentru acest proces, pentru că și mamele tot 2 mâini au.

Apoi, pompa de sân, care a fost cea mai mare descoperire. Mi-a recomandat o pompă de care nu mai auzisem, electrică dublă, care efectiv a schimbat cu 180 grade situația.

Avea funcție de masaj, care-mi ajuta sânul să se relaxeze, apoi câteva nivele de putere pentru extracție, prin care pompa laptele.

Când am comandat-o, mă sunaseră niște fete să-mi povestească, să-mi spună să măsor sânul, să-mi aleg cupa corect. Abia după ce am primit-o mi-am dat seama că fusesem ostilă, când ele aveau grijă de un pas, de altfel, esențial –alegerea corectă a cupei (o să-mi ziceți că e destul de logic, ca la sutien, că-s mărimi diferite, dar pe vremea aia mi se părea agasant).

Reușeam să extrag fără durere, culmea. Între timp, e drept, rănile se duseseră în mare parte. Dar pompele manuale tot nu scoteau nimic. Am recomandat pompa respectivă tuturor prietenelor, cu copii pe drum sau fără, să știe de ea, nu se știe când ai nevoie. Pentru ca a fost the game changer. Pompam noaptea, pompam ziua, câte 10-15 minute și în general reușeam să scot cât i-aș fi dat supliment.

Cam 3 luni am dus-o cu SNS, cu mameloane, după care am început să-i dau cu biberonul. Targetul se schimba. De la măcar 2-3 luni, am ajuns la măcar 6 luni, apoi la până la 1 an… La 1 an a început să refuze biberounul, a rămas cu sânul. Și când spun sânul, chiar ma refer la unul singur, pentru că de celălalt, cel mai leneș, se plictisise pe la 6 luni. Dar era bun și unul. Vorba aia, îți faci treaba cu el. Cu pompa scoteam din amândoi, dar ea avea o preferință clară.

După 1 an și vreo 4 luni, presiunea s-a schimbat în până când îi mai dai și încă o alăptezi? Mi-am zis că dacă OMS recomandă până la 2 ani, aștept să se sature ea. Am încetat să mai pompez, am rămas cu ce stimula când mânca. Îmi spuneam  că sigur va fi un moment când înțărcarea se va întâmpla firesc. Îmi setasem clar și limita de 2 ani. Nu din cauza presiunii celor din jur, pentru că spiritul independent mă face un pic indiferentă față de părerile neavizate, însă pentru că simțeam că e timpul, pentru că vreau ca și ea să fie independentă. Acel moment firesc nu a venit.

Am început însă un proces de înțărcare blândă și după câteva săptămâni i-am eliminat toate mesele. Fericire maximă (pe mine, evident). Dar dupa 2 zile, sânii mei săriseră spre o cupă la care abia dacă visam. Un D sau ceva, în condițiile unui A de zi cu zi. Erau plini de lapte, dureroși și sensibili.

Și atunci, tot pompa aia mi-a venit în ajutor. Câteva zile am scos cațiva ml și s-a decongestionat situația. Iar apoi, lactația s-a redus de la sine, pesemne corpul înțelesese mesajul.

Și asta a fost. Povestea mea, cu de toate.

Ce vreau să zic e că nu e simplu. Dar nici imposibil. Și că trebuie să ai aliații potriviți și specialiștii care să te ajute și să te înțeleagă. Primul aliat ești chiar tu. Trebuie să vrei și să încerci soluții atât cât să te simți tu bine cu tine.

Disclaimer: În caz că ajutăpe cineva, pompa a fost electrică dublă Spectra 9+, mameloanele de silicon Medela, cremele cele mai eficiente de reparare de la MultiMom, firul de gavaj eclasic de  la tehnică medicală, iar consultantul de la ProMama. Farmacia HelpNet,iar soțul din portofoliu personal :).

Acest articol aparține unei cititoare a blogului meu. Dacă vreți și voi să trimteți povești legate de experiențele voastre din viața de mamă (și nu numai), puteți să îmi scrieți pe adresa [email protected]

Dacă v-a plăcut articolul vă invit să citiți și Când e prea puțin lăptic.

 Photo by Elias de Carvalho from Pexels