Uneori este o artă să știi când să taci

Obișnuiam să spun tot ce gândesc. Dacă ceva nu îmi convenea, dacă cineva imi spunea ceva cu care nu eram de acord, trebuia imediat să dau replica, să contrazic, să argumentez. Nu puteam să las lucrurile așa, nu puteam să tac. Fie că era vorba de banalități sau de lucruri importante, de persoane pe care le știam de mulți ani sau doar cunoștinte ocazionale, eu trebuia să spun tare atunci când nu eram de acord. 

Pe urmă uneori îmi părea rău. La un moment dat mi-am dat seama că nu am decât de pierdut și că trebuie să învăț să mă abțin. Că îmi dădeam și eu seama că unele discuții erau inutile, că unele lucruri nu au nici o miză, că nu schimb nimic dacă arunc o replică tăioasă, că nu trebuie să le dau la toți peste nas. Cu toate astea, nu prea reușeam să mă abțin. 

Până într-o zi în care am supărat pe cineva, dintr-o prostie. Se voia a fi una din replicile acelea amuzante, ușor ironice, spuse între prieteni. Doar că nu eram atât de prieteni încât să fie o tachinare ironică și vorbele mele au făcut rău. 

“De ce nu mi-am ținut gura?” M-am tot gândit în zilele ce au urmat? Ce mi-o fi trebuit să spun tâmpenia aia? 

În seara aceea am învățat o lecție despre puterea cuvintelor: că ele au putere atunci când le rostim. Că pot răni sau pot alina, că pot jigni sau pot aduce liniște. Dar mai ales am învățat că sunt cuvinte care este mai bine să rămână nerostite. Că între momentul în care gândul îmi țâșnește din minte și momentul în care limba rostește cuvântul, ar trebui să fac o pauză. O pauză în care să mă gândesc dacă las cuvântul să plece sau îl țin doar pentru mine. 

M-a durut mult lipsa mea de tact și mi-am propus să fiu mai atentă la ce spun, cui îi spun, când îi spun. 

A fost greu să îmi țin limba prima dată când cineva a spus ceva cu care nu eram de acord. Dar era o banalitate. Am zambit în schimb și am trecut mai departe. Și m-am simțit mai bine. 

Cu timpul am învățat să mă abțin mai usor și chiar să număr uneori în gând și să mă gândesc de două ori înainte să dau o replică dură. Ce rost aveau toate banalitățile aruncate în stânga și în dreapta?  

Poate că au fost momente când am părut fraieră, dar pe termen lung m-am simțit mai bine. Am câștigat liniște și un pic mai mult control.

Înainte iscam discuții în contradictoriu din orice. În seara aceea am învățat că uneori este o artă să știi când să taci sau când să lași o replică nerostită. Că și cuvintele nerostite au puterea lor. Dar doar dacă rămân nerostite. 

Photo by Kristina Flour on Unsplash